Drogurile - Calmantul Secolului Trecut

Drogul este, conform definitiei date de Organizatia Mondiala a sanatatii, o substanta care o data absorbita de un organism viu, poate modifica una sau mai multe functii ale acestuia. Din punct de vedere farmacologic, drogul este substanta utilizata de medicina si a carei administrare abuziva (consum) poate crea o dependenta fizica si (sau) psihica ori tulburari grave ale activitatii mentale, perceptiei, comportamentului, cunostintei. Timp de mii de ani, drogurile au fost folosite in scopul de a ameliora durerea si unele afectiuni. Din intamplare, oamenii au invatat ce ierburi, fructe, radacini pot fi folosite in scopuri medicinale. Aceste cunostiinte erau transmise din generatie in generatie fara a fi insotite de o intelegere a modului in care actioneaza drogurile, iar persoana care putea utiliza astfel de remedii ocupa un loc foarte important in societate. Totusi, drogurile disponibile pe atunci reprezinta doar o mica parte a celor disponibile in zilele noastre.

Chiar si la inceputul secolului XX nu existau remedii pentru o multitudine de dereglari functionale, degenerative sau neurologice, nu existau vitamine si nu se cunosteau moduri de a trata bolile infectioase; anesteticii locali tocmai fusesera descoperiti si nu se cunoasteau decat doua anelgezice ce puteau fi utilizate in cazul unor dureri atroce. Durata medie de viata era foarte scazuta. In 1900 aceasta era de aproximativ 46-48 de ani, pe cand in zilele noastre durata medie de viata se ridica la 74-76 de ani.

Scopul unui medicament este acela de a reactiona selectiv in functie de tinta sa si de a avea efecte negative minime pentru organismul uman. Ingredientele active ce stau la baza medicamentelor moderne provin din practicarea medicinei traditionale si au fost izolate din ierburile, fructele sau radacinile unor plante; spre exemplu cocaina este folosita pentru obtinerea unor anestezici locali sintetici. Pana in 1882 mai mult de 50 de specii de plante erau utilizate frecvent in medicina, acestea fiind intalnite cel mai des in gradinile ce imprejmuiau lacasele de cult ce tineau locul spitalelor.

In functie de modul de obtinere, acestea pot fi clasificate in droguri sintetice, semisintetice si naturale. In functie de modul in care afecteaza sistemul nervos central (SNC), drogurile se impart in : depresoare ( incetinesc activitatea SNC), stimulente (accelereaza activitatea SNC) si perturbatoare (perturba activitatea SNC si provoaca alterari ale perceptiei spatiale si temporale).

I. Drogurile depresoare (opiaceele, barbituricele si tranchilizantele)

Opiaceele sunt substante obtinute in diferite modalitati din opiu. Narcoticele din categoria opiaceelor induc o " anestezie opioida " prin alterarea perceptiei durerii in maduva spinarii si in creier. Afecteaza de asemenea si raspunsurile emotionale la durere. Au de asemenea si efecte stimulatoare deoarece blocheaza transmitatorii neuro-inhibitori. Folosirea indelungata a acestor substante poate duce la modificari de durata ale modului cum functioneaza sistemul nervos al omului.

Cultivarea macului Papaver somniferum,din care se extrage opiul, se face pe suprafete intinse, cu precadere in Orient. Dupa perioada de inflorire, planta formeaza o capsula rotund-ovalara ce contine seminte. Dupa o maturare de circa 10 zile, capsulele se incizeaza si se recolteaza un latex alb, laptos. Prin uscare, acesta se coloreaza spre maro si se intareste, dobandind o consistenta asemanatoare cauciucului. Aceasta forma bruta a opiului se modeleaza in bulgari, sau asa-numite "paini". Culoarea oscileaza intre maro si negru. Dupa prelucrare, opiul brut poate fi mancat, baut, injectat sau fumat.

In secolul al XIX-lea, in Europa, Laudanum, o solutie de opiu si alcol etilic, era extrem de folosit de catre medici, fiind prescris pentru o gama larga de afectiuni.Treptat, in epocile romantica si victoriana, acesta a devenit o substanta de uz general in Europa si America.Laudanum era chiar mai ieftin decat vinul, berea sau ginul pentru ca era considerat medicament si nu era taxat drept bautura alcoolica. Printre cei care au devenit dependenti de aceasta bautura se numara si figure celebre din literature precum Lordul Byron, Samule Taylor Coleridge, Thomas de Quincey care si-a transformat dependenta intr-un success literar o data cu publicarea romanului "Confesiunile unui opioman englez", John Keats, Charles Dickens, Charles Baudelaire si multi altii.

Opiaceele au un istoric lung de utilizare in medicina, pentru tratarea durerilor post-operatorii sau a durerilor din fazele terminale ale unor afectiuni precum cancerul. Contrarunei prejusexati amplu raspandite, in cazul utilizarii medicale, doze mari nu sunt necesare pentru ameliorarea durerilor determinate de stari avansate sau chiar terminale ale unor boli; experienta acumulata de peste 30 de ani in acest domeniu indica faptul ca dependenta se intalneste foarte rar atunci cand opiaceele sunt folosite pentru tratarea durerilor.

De-a lungul timpului, datorita cercetarilor efectuate asupra opiului, au fost descoperite si alte substante derivate ale acestuia.Opiul contine aproximativ 40 de substante active cunoscute sub numele de alcaloizi, cei mai importanti fiind morfina si codeina.

Morfina este principalul agent activ din opiu, concentratia sa in extractul de opiu variind intre 8 si 14%, cu o medie de 10%.A fost pentru prima data izolata din opiu in anul 1805 de catre un farmacist de origine germana, Wilhelm Serturner. Serturner a descris aceasta substanta izolata ca pe Pincipium Somniferum. I-a dat numele de morfina dupe numele zeului grec al somnului si al viselor, Morfeu. In ziua de azi, morfina este izolata din opiu in cantitati foarte mari - peste 1000 tone in fiecare an - desi cea mai mare parte a acestei cantitati comerciale este transformata in codeina prin intermediul altor substante chimice. Pe piata neagra, substanta bruta de opiu este filtrata pentru a se transforma in morfina, dupa care aceasta din urma este sintetizata in heroina.