Memoria internă

Memoria interna este o componenta pasiva care pastreaza pe durata prelucrarii atat programele care se executa cat si datele de care acestea au nevoie. Microprocesorul care este componenta activa ce realizeaza efectiv prelucrarea datelor initiaza un permanent schimb de informatii cu memoria interna. El preia succesiv instructiunile de program, solicita si datele aferente, iar rezultatele se depun tot in memoria interna de unde sunt ulterior afisate sau stocate pe medii magnetice.

In sensul cel mai strict, memorie poate sa ansemne orice dispozitiv de stocare a datelor, chiar daca contine un singur bit

Caracteristica de baza a memoriei pentru PC este posibilitatea de a fi modificata prin intermediul electricitatii. De aceea cele mai practice memorii sunt din circuite integrate, disponibile in diferite forme, deosebindu-se prin functii, accesibilitate, tehnologie si capacitate de viteza.

Din punct de vedere al modului de functionare al memoriei, intalnim doua sisteme de stocare intr-un PC: primar si secundar.

Memoria utilizata direct de microprocesor, fara un transfer de date in registrii acestuia este numita memorie de lucru sau sistem de stocare primar. Posibilitatea de acces imediat la aceasta face posibil ca procesorul sa gaseasca orice valoare fara a cauta blocuri mari de date, ceea ce a dus la denumirea acestui tip de memorie RAM - memorie cu acces aleatoriu.

Cel de al doilea sistem de stocare este sistemul de stocare secundar, bazat pe discuri si benzi la majoritatea PC-urilor. Datorita capacitatii mari este numit sistem de stocare masiva. Sistemul de stocare primar este caracterizat de viteza de acces, iar cel secundar de capacitate, tendinta fiind de a se extinde si celelalte caracteristici.

La calculatoare, reactia la intreruperea energiei electrice defineste diferenta intre memoria pe termen scurt si cea pe termen lung, proprietate denumita volatilitate. Din acest punct de vedere memoria se clasifica in memorie volatila si memorie nevolatila (vesnica).

Memoriile volatile pot simula nevolabilitatea prin asigurarea alimentarii cu un sistem de rezerva bazat pe baterii.

1. UNITATI DE MASURA PENTRU MEMORIE

Memoria calculatoarelor actuale este, din punct de vedere logic, o insiruire de cifre binare, 0 sau 1. Alegerea bazei 2 de numeratie are in principal ratiuni constructive: este mult mai usor si mult mai fiabil sa reprezinti un principiu binar ca absenta/prezenta sau plus/minus decat unul nuantat. O cifra binara este numita, in termeni de calculatoare, bit, prescurtarea de la binary digit

Un sir de 8 biti se numeste byte Bitul se boteaza cu ,,b" iar byte-ul cu ,,B". Nevoia de standardizare a impus pe plan mondial un sistem de codificare binara a datelor, cifre, litere, caractere speciale, pe 8 biti denumit ASCII - American Standard Code for Information Interchange.

Iarasi, alegerea cifrei opt are ratiuni istorice: era nevoie de o putere a lui doi care sa fie cat mai mare, pentru a putea permite transferuri rapide intre diversele componente ale calculatorului (unitate centrala, memorie, dispozitive periferice), dar totodata suficient de mica pentru ca realizarea dispozitivelor implicate, cu tehnologia existenta, sa fie posibila. Cifra opt avea in plus avantajul ca permitea reprezentarea tuturor caracterelor

1. Andrew S. Tanenbaum, Organizarea structurata a Calculatoarelor, Editura:Byblos, 2004

2. Emanuela Cerchez, Marinel Serban, Sisteme de calcul, Editura L&S, 1998

3. Programe de specialitate elaborate de catre Ministerul Educatiei si Cercetarii pentru invatamantul preuniversitar.

4. Mueller, Scott, PC - Depanare si modernizare, Editia a IV-a, Editura Teora, Bucuresti, 2004.

5. Rosch, Winn L., Hardware Bible, Editia a VI-a, 2003, ISBN 0-7897-2859-1.

6. Ciprian Neamtu, Memoria I - Notiuni de baza, functionare, www.bluedog.ro/it_channel

7. Ciprian Neamtu, Memoria II - DRAM evolutie, www.bluedog.ro/it_channel

8. Internet - http://en.wikipedia.org/wiki/Computer_memory