Inca de la inceputurile sale, pictura a cunoscut mai multe etape de dezvoltare. Au aparut noi tehnici de a picta si s-au dezvoltat curente noi. Pictura italiana a Renasterii a cunoscut la Florenta , in Qualtrocento, afirmarea unor stralucite personalitati artistice. Pictorii florentini au fost inzestrati nu numai cu inalta sensibilitate estetica, ci, din abundenta, si cu un har creator. Talentul si contributia fiecaruia s-au facut simtite nu numai in ansamblul scolii de fresca, ci si in pictura de sevalet.
Observarea si interpretarea anatomiei si psihologiei umane, a naturii si societatii de catre pictori, pasiunea studiului si cercetari experimantale, precum si introducerea unor noi principii morfologice de catre acestia, au servit crearii unor conceptii estetice unitare si puternic originale.
In aceasta pictura, ceea ce ne izbeste astazi este abundenta nudului, mai ales a celui feminin, inteles, pe de o parte ca sa satisfaca gustul obisnuit al publicului, pe de alta parte, ca sa arate ca autorii lui nu au uitat cu totul vechiile precepte ale artei mari. Acest amestec de preferinte contemporane si de canon clasic este la baza celor mai multe din compozitiile mari din aceasta vreme, cu exceptia celor demne de arta marilor decoratori din trecut. Vor aparea deci, pretutindeni, trupuri de femei frumoase, insa asa cum era inteleasa frumusetea in aceasta vreme, in atitudini copiate, mai mult sau mai putin, dupa operele celebre ale maestrilor din trecut.
De altfel, aceasta nu trebuie sa ne mire : fiecare epoca isi face despre frumusetea femeii si despre frumusetea fizica, in general, o conceptie care fatal isi va gasi expresia in operele sale de arta. Trebuie ca un artist sa fie cu totul interesant, o personalitate prea indrazneata si prea originala, pentru ca sa impuna publicului conceptia sa, sa o faca acceptata de ceilalti. In general, mare parte din artisti se supun gustului.
Printre peisagisti vim gasi pe acei pictori care ne aduc, aproape pe nesimtite, pana la grupul faimos al impresionistilor, care alaturi de realisti, constituie cele doua mari scoli franceze in a doua jumatate a secolului al XIX - lea.
Un cer marin, in care se petrec fel de fel de drame fantasmagorice, si care e schimbator aproape de la un minut la altul. Cerul acela de o culoare laptoasa, cu nori fara forma, ca niste voaluri subtiri si trecatoare, care insa se interpun intre soare si ochii nostri , umbrele fine si dulci pe care acesti nori le lasa pe suprafata marii, iata ceea ce el reprezinta cu pasiune.
Tarmul apoi, in care, in lumina difuza, fiecare nuanta mai vie devine o nota incantatoare. Toate acestea au fost pictate de Boudin, un pictor care si-a trait viata intre acest port si celalalt port, tot normand , le Havre. El este atras de multimea de femei in toalete de culori clare, care misuna si se agita, pe care le reda cu o pensula fina si subtire, admirabil purtata si foarte expresiva, asa incat, prin cateva trasaturi, el evoca atitudinea si miscarile oricarui personaj luat din multime.
Adriana Botez Crainic, << Istoria artelor plastice >>, vol.2
George Oprescu, "Manual de Istorie a Artei: Realismul si Impresionismul"
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
