Neologismele în limba română actuală

Introducere

Elementele lexicale neologice reprezintă, fără îndoială, un aspect ce ține de cultură și constituie concomitent o condiție a acesteia. Datorită mai cu seamă surselor din care provin, neologismele existente în limba română, dincolo de faptul că sunt extrem de numeroase, sunt, neîndoielnic, și foarte variate. Neologismle au modificat aspectul lexical a limbii pe care o vorbim și au apropiat-o semnificativ de idiomurile romanice occidentale, devenind o modalitate modernă și eficientă de comunicare. Ca urmare a împrumuturilor făcute din limbile occidentale, vocabularul limbii române, în general, și terminologia noastră științifică, în special, au avut beneficii enorme, dobândind o multitudine de termeni internaționali. Astfel, grație neologismelor s-a produs nu numai modernizarea vocabularului românesc, dar și relatinizarea, occidentalizarea și reromanizarea sa, concomitent cu activarea procesului dei internaționalizare, aspecte care plasează româna mult mai aproape de cele mai importante limbi de cultură ale Europei. De altfel, vasta bibliografie consacrată acestui compartiment fundamental al lexicului românesc contemporan atestă, cu numeroase probe indiscutabile, imensa importanță a neologismelor. Problematica conceptului de neologism, atât în lingvistica generală, cât și în lingvistica românească, pune în evidență faptul că între cele două există o diferență de percepție, referitoare la calitatea de neologism a unui cuvânt. Cu toate că prin neologism definim orice creație lexicală recent apărută într-o limbă, la un moment dat al dezvoltării acesteia (fără a ține seama dacă unitatea lexicală respectivă reprezintă un împrumut sau o formație rezultată prin procedeul derivării sau al compunerii), caracterul său mondializat, precum și faptul că desemnează elemente de cultură spirituală și materială îi atribuie calitatea de neologism. În aceste condiții, cuvinte cu o vechime în limbă de câteva secole pot conserva, din punctul de vedere al lingvisticii românești, statutul de neologism. Totodată, această modalitate de definire și de interpretare a neologismelor la origine are, în viziunea unor lingviști, un caracter controversat. Astfel, se constată că în lingvistica românească, în raport cu cea occidentală, neologism poate fi calificat orice cuvânt din greco-latină sau neoromanică, chiar dacă unitatea 77 respectivă are o vechime de 200 sau 300 de ani. În această ordine de idei este concludentă situația substantivului cometă, întâlnit încă în cronica lui Miron Costin și glosat ca fiind o „stea cu coadă”. Tocmai din aceste considerente susținem opinia că urmează să renunțăm la această modalitate de definire a unităților lexicale respective, termenului neologism rezervându-i numai sensul „cuvânt împrumutat sau derivat recent în sistemul lexical al limbii române”, iar pentru cuvintele împrumutate sau derivate în limba română în perioadele precedente de evoluție a acesteia, milităm pentru utilizarea termenului cuvânt savant sau livresc. În urma analizei, am identificat principalele tipuri de neologisme, ținând seama de compartimentul asupra căruia este exercitată neologia, și anume: neologisme semantice, neologisme lexicale, neologisme frazeologice, neologisme afixale, neologisme afixoidale și neologisme internaționale. Dintre tipurile interne de neologisme analizate (lexicale, frazeologice, semantice, afixale, afixoidale), cele lexicale sunt cel mai bine reprezentate din punct de vedere cantitativ. Dinamismul limbii române, așa cum se reflectă acest fenomen în stilul publicistic actual, este susținut de caracterul flexibil și receptiv la nivel lexicosemantic, evidențiat atât la nivelul procedeelor interne, cât și la nivelul modalităților externe sau mixte de îmbogățire lexicală.

Capitolul I. STRUCTURA LEXICALĂ A LIMBII

Lingvistica sau științele limbajului includ următoarele compartimente:

- fonologia studiază constituenții semnalelor fonetice, și, mai ales, dar nu numai, pe cei pe care îi numim foneme, pentru că fonetica este disciplină auxiliară a fonologiei care analizează semnele sub triplul aspect al producției lor: sonor, funcțional-structural și perceptiv;

- morfologia studiază forma cuvintelor;

- sintaxa cercetează capacitatea combinatorie a semnelor în cadrul macrosemnului numit frază;

- semantica sau semasiologia studiază sensul semnelor sau raportul lor cu realitatea;

- pragmatica analizează utilizarea semnelor sau relația lor cu utilizatorii;

- lexicologia studiază modul în care se organizează ansamblul de cuvinte, cu forma și sensul lor;

- semiotica textelor, literare sau nu, mai este numită și analiza discursului (scris sau oral, inclusiv conversația);

- sociolingvistica cercetează relația dintre limbaj și societate;

- psiholingvistica ține de psihologia limbajului.

Orice text poate fi divizat în:

- fonem - unitate a nivelului fonologic;

- morfem - unitate a nivelului morfologic;

- morfemele constituie lexemele/cuvintele - unitate a nivelului lexical;

- sintagmele - construcții sintactice, la nivel lexical și sintactic.

1. Academia Română / Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”, Gramatica limbii române, vol. I, Cuvântul, EAR, București, 2005, p. 32-328.

2. Aspecte ale dinamicii limbii române actuale, Actele Colocviului Catedrei de Limba română, Editura Universității din București, [București], 2003, p. 107-115.

3. Bahnaru V. Lexicologia limbii române. - Chișinău, 2015.

4. Bidu-Vrânceanu A., Forăscu N. Limba română contemporană. Lexicul. - București, 2005.

5. Berejan S. Locul semanticii în stratificarea limbii (Semantica unităților limbii și unitățile semanticii limbii). În: Revistă de lingvistică și știință literară. Chișinău, 1992, nr.2.

6. Corlăteanu N., Melniciuc I. Lexicologia. - Chișinău, 1992.

7. Coteanu I., Bidu-Vrânceanu A., Forăscu N. Limba română contemporană. Vocabularul. - București, 1985.

8. Coșeriu E. Studiul funcțional al vocabularului. În: Lingvistica modernă în texte. București, 1981.

9. Coșeriu E. Structurile lexematice. În: Revistă de lingvistică și știință literară. Chișinău, 1992, nr.6.

10. Dumeniuc I., Matcaș N. Introducere în lingvistică. - Chișinău: Lumina, 1980.

11. Dicționar general de științe. Științe ale limbii, EȘ, București, 19971, [Angela Bidu-Vrânceanu.

12. IORDAN, Iorgu, Limba română contemporană, Editura Ministerului Învațământului, București, 1956.

13. Stoichițoiu-Ichim 2006b: Adriana Stoichițoiu-Ichim, Creativitate lexicală în româna actuală, București, Editura Universității din București.

14. Sextil Pușcariu, Limba română,I: Privire generală, București, FRLA, 1940.