Sectorul de cereale a fost primul care a facut obiectul Politicii Agricole Comunitare. Din 1967 pana in 1992 mecanismele de functionare a Organizarii Comune a Pietei au fost perfectionate continuu.
Organizarea comuna a pietei se extinde asupra cerealelor boabe (grau, orz, secara, porumb, ovaz, sorg etc.), precum si a produselor rezultate din prima transformare (faina, arpacas, gris, amidon, produse pe baza de cereale). OCP a intrat in vigoare in 1967 si functioneaza pe baza Regulamentului nr. 1766/1992 al Consiliului Comunitatii Europene. Acesta a fost completat de Regulamentul nr. 1281/1999.
Reglementarea comunitara
1. Stabilirea preturilor institutionale
Pana in anul agricol 1995-1996 s-au folosit preturi indicative si preturi prag. In prezent se folosesc "preturi de interventie".
Sustinerea pietei interne are loc prin cumparari directe practicate in anumite conditiuni, de catre organisme de interventie publica.
S-a instituit un regim special de export-import. La export, se practica sistemul de restituiri care compenseaza exportatorilor diferenta intre pretul de piata comunitara si pretul de vanzare al pietei mondiale. La import, in urma acordului de la Marrakech, intervenit in cadrul GATT, s-au inlocuit prelevarile variabile cu un procent de 155% calculat la pretul de interventie, care se adauga la pretul produsului importat pentru a proteja producatorii comunitari.
Campania de comercializare a cerealelor este cuprinsa intre 1 iulie anul current si 30 iunie a anului urmator.
Preturile de interventie sunt stabilite de Consiliul de Ministrii al Uniunii Europene pentru graul panificabil, orz, sorg, secara, grau tare etc Nu sunt prevazute interventii la graul furajer. Preturile de interventie servesc drept baza de calcul determinata de organismele de interventie pentru cumparatori. Dar preturile reale sunt determinate de conditiile pietei.
Reforma PAC din 1992, intra in vigoare la 1 iulie 1993, a adus modificari in sectorul cerealier, atat in ceea ce priveste faptul ca sprijinul acordat nu mai este asigurat in mod essential de catre preturi, cat si in sensul altor modificari, in urmatoarele directii:
- S-a stabilit o scadere a preturilor de interventie cu 35% in mod esalonat pe o perioada de trei ani.
- Se asigura o compensare a pierderilor de venituri pentru producatori printr-un ajutor direct la hectar, numit ,,plata compensatorie", diferentiata pe regiuni. Acest ajutor este independent de cantitatile produse. Suna acordata la hectar rezulta din partea corespunzatoare reducerii pretului de interventie inmultita cu un randament la hectar stabilit dupa o anumita metodologie.
- Se acorda si un ajutor financiar producatorilor, conditionat de retragerea din cultura (inghetarea sau parloaga)a unor suprafete de teren arabil. Acest ajutor (indemnizatie) se acorda producatorilor care au depasit un anumit nivel de porductie si in mod facultativ micilor agricultori care obtin sub 92 tone cereale si care nu sunt obligati sa reduca suprafetele cultivate.
- Sumele acordate sub forma de plati compensatorii si indemnizatii pentru retragerea din cultura a unor suprafete, precum si procentul de retragere din cultura pot fi modificate de Consiliul de Ministrii in functie de evolutia productiei, a productivitatii si a pietelor.
- Preturile de interventie si platile compensatorii se stabilesc de catre fiecare stat membru al Uniunii Europene pentru anumite suprafete.
Orice depasire a acestor suprafete duce la reducerea proportionala a ajutoareleor in campania agricola respectiva si pntru anul urmator.
2. Suprafetele de baza regionale
Stabilirea suprafetelor de baza pe regiuni pentru care se asigura plati compensatorii se face dupa urmatoarea metodologie:
- Platile compensatorii se acorda numai pentru o ,,suprafata de baza regionala"(oregiune se poate ntinde pe teritoriul diferitelor tari).
- Fiecare stat membru stabileste suprafata regionala, care se poate intinde pe intreg cuprinsul unui stat (Franta, Danemarca, Austria) sau numai pe o parte a acestuia (Germania, Anglia).
- Statele membre pot alege asemenea suprafete ca medie a hectarelor unor regiuni si ca suprafete medii pe producatori.
- Statele membre determina suprafetele de baza, iar Comisia Europeana propune masurile necesare stabilirii si gestionarii acestor suprafete.
- Se stabilesc apoi suprafetele eligibile pentru platile compensatorii si repartitia acestora.
- Pentru urmarirea proceselor, statele membre au obigatia de a comunica informatiile necesare (cereri de ajutoare, repartizarea suprafetelor etc) cu titlu provizoriu inaintea campaniei agricole in curs si cu titlu definitiv, cel tarziu la 15 ianuarie anul urmator.
- In cazul in care totalul suprafetelor pentru care sunt cerute platile compensatorii, inclusiv ajutoarele ce revin pentru retragere din cultura a unor suprafete, este superioara suprafetei de baza regionala stabilita, se procedeaza la reducerea acestora proportional cu depasirea pe regiuni.
Pentru a tine seama de diversitatea structurilor de productie agricola in cadrul Comunitatii s-au stabilit ,,planuri de regionalizare" care permit diferentierea platilor compensatorii. Aceste diferentieri se fac in functie de:
a) Regiunile de productie (zone de productie);
b) Evolutia randamentelor la hectar in anii precedenti.
Fiecare stat membru isi stabileste un plan de regionalizare, care justifica criteriile de delimitare a regiunilor de productie si a randamentelor lor.
Criteriile stabilite trebuie sa permita recunoasterea zonelor omogene si factorii care influenteaza nivelul randamentelor (irigatii, alte lucrari ameliorative).
Randamentele medii se determina pentru fiecare regiune (zona) de productie, calculandu-se la o medie a anilor cu recolte normale. Randamentul mediu national se caculeaza ca o medie a randamentelor statului mediu. Randamentele medii pot fi modelate pentru a tine seama de anumite diferente structurale intreregiunile de productie. Randamentele medii nu se determina pe total cereale. Astfel, la proumb, care face exceptie, fiecare stat membru care-l cultiva trebuie sa stabileasca o suprafata de baza separata, in cadrul aceleasi regiuni, pentru culturi irigate si culturi neirigate. Aceste exceptii nu pot insa sa duca la depasirea randamentului constant pe ansamlul productiei de cereale a regiunii.
Statele membre trebuie sa-si prezinte planurile lor de regionalizare Comisiei Europene. Acestea sunt ajustate de comun acord, daca nu sunt compatibile cu criteriile care au fost stabilite.
Suprafetele de baza acceptate de Uniunea Europeana pentru a fi cultivate de diferite tari sunt urmatoarele (tabelul 1):
Suprafetele de baza pentru culturile agricole
pe tari ale Uniunii Europene (mii ha):
Tabelul 1
Statul membru Toate culturile Din care: porumb
Belgia 479 97
Danemarca 2.018 -
Germania 10.006 540
Grecia 1.192 -
Spania 9.220 403
Franta 13.526 614
Irlanda 346 0,2
Italia 5.801 1.200
Luxemburg 43 -
Olanda 437 208
Austria 1.203 -
Portugalia 1.035 205
Finlanda 1.591 -
Suedia 1.737 -
Anglia 4.461 34
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
