Complementul circumstanțial de loc

Sintaxa este partea gramaticii care studiaza propozitiile si fraza, precum si regulile de imbinare a cuvintelor in propozitii si a propozitiilor in fraze.

Comunicarea intre oameni se face cu ajutorul cuvintelor, dar acestea nu sunt folosite in forma lor in care se afla in dictionare, ci imbinate in unitati sintactice, adica in propozitii si in fraze.

Sintaxa propozitiei este partea gramaticii care studiaza modul combinarii cuvintelor in propozitii si regulile aferente in vederea realizarii comunicarii intre oameni. Altfel exprimat, sintaxa propozitiei este un sistem de reguli, dupa care, din cuvinte si simboluri aflate la dispozitie pot fi construite propozitii (si fraze) acceptabile (gramatical corecte).

Complementul circumstantial este o structura gramaticala, care expliciteaza circumstantele in care se desfasoara actiunea.

In conformitate cu noua terminologie impusa de Gramatica Academiei Romane, trebuie facuta o distinctie intre ,,complement" si ,,circumstantial". Complementele pot fi directe, indirecte, de agent, prepozitionale.

Circumstantialele pot fi de loc, de timp, de mod etc. Trebuie evitata asocierea celor doua notiuni " complement circumstantial " si utilizat doar termenul de " circumstantial " care desemneaza aceeasi notiune.

Clasificarea complementelor :

Gramatica Academiei, vol. al II-lea, editia a III-a, clasifica ceea ce numimtraditional complemente in doua categorii, si anume:

a)complemente;

b)circumstantiale

a) circumstantialele sunt de mai multe tipuri si reprezinta un ansamblu eterogende pozitii sintactice care se caracterizeaza preponderent semantic: ele adauga precizari dediferite tipuri referitoare la cadrul universului de discurs sau la diferite aspecte / sectiuniale acestui cadru.Clasa circumstantialelor cuprinde functii delimitate cu precaderesemantic si denumite traditional in raport cu precizarea (circumstanta) adusa la / in cadrulsituatiei communicate

Complementele circumstantiale sunt de mai multe tipuri, si anume:

1. complementul circumstantial de timp;

2.complementul circumstantial de loc;

3.complementul circumstantial de mod;

4.complementul circumstantial instrumental;

5.complementul circumstantial sociativ;

6.complementul circumstantial cantitativ;

7.complementul circumstantial de relatie;

8.complementul circumstantial de cauza;

9.complementul circumstantial de scop;

10.complementul circumstantial conditional;

11.complementul circumstantial concesiv;

12.complementul circumstantial consecutive

13.complementul circumstantial opozitional;

14.complementul circumstantial cumulativ;

15.complementul circumstantial de exceptie.

CAPITOLUL 1

COMPLEMENTELE CIRCUMSTANTIALE

PREZENTARE GENERALA

In studiile de specialitate s-a insistat asupra faptului ca partea secundara de propozitie care poarta numele de complement este abordata din perspectiva unui component sintactic obligatoriu cerut de centrul grupului dar si un component strans legat de centru.

Complementul a fost definit ca o " parte de propozitie care determina un verb - la un mod predicativ ( Vine aici.) sau nepredicativ (Venind aici, el a aflat ca a ratat examenul.) - un adjectiv sau un numeral cu valoare adjectivala (om demn de lauda, aproximativ

1. Academia Romana, Dictionar ortografic, ortoepic si morfologic al limbii romane (DOOM2),ed. a II-a, Bucuresti, Editura univers Enciclopedic, 2005.

2. Avram Mioara, Gramatica pentru toti., Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997

3. Avram, Mioara, Gramatica pentru toti, Bucuresti, Editura Humanitas, 1997.

4. Bejan Dumitru, Gramatica limbii romane, Editura Echinox, Cluj, 1997.

5. Ciornai Ion, Limba romana. Indreptar fonetic si gramatical.-1991

6. Constantinescu Dobridor Gh., Morfologia limbii romane , Editura Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1996.

7. Constantinovici E. Prezentul indicativ in limba moldoveneasca literara contemporana, Editura Internationala, Chisinau, 1980

8. Coteanu Ion Gramatica de baza a limbii romane .- Bucuresti, 1982

9. Dimitriu C. Tratat de gramatica a limbii romane .- Iasi, 2002

10. Dumitriu Corneliu, Tratat de gramatica a limbii romane, Institutul European, 1999.

11. Dumitru Irimia, Structura gramaticala a limbii romane, Editura Junimea, Bucuresti, 1989

12. Elena Barborica, Mirela Teodorescu, Liviu Onu, Introducere in filologia romana, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1972