Odata ce a creat lumea, Dumnezeu nu a investit cu atata daruire nespusa Lui dragoste, pentru ca apoi sa o lase a functiona mecanic, impersonal, prada unor legi lipsite de prezenta Sa binefacatoare.
Creatia primordiala a Domnului, ca act de manifestare a planului sau vesnic izvorat prin dragoste se continua permanent prin prelungirea prezentei Sale in lume, de-a lungul istoriei.
Momentul intruparii Mantuitorului Hristos reprezinta rascrucea istoriei mantuirii; este din nou dragostea lui Dumnezeu Care nu vrea sa-l lase pe om sa decada, ci vrea sa il ridice din nou la demnitatea pentru care l-a creat.
Este un moment culminant, caci Logosul intrupat poarta trup asemenea oamenilor, se plimba cu ei ca sa fie atins, le vorbeste, se veseleste si se intristeaza alaturi de ei, ii iarta, ii vindeca, ii invata. Mai ales insa, chiar dupa Inaltare, ramane cu ei.
Ramanerea lui Hristos intre noi si in noi se realizeaza nu pentru ca Dumnezeu nu ar fi fost prezent pana atunci, ci pentru a proteja starea de libertate a omului, asa cum a fost ea daruita la creatie; pentru ca omul sa ramana in comuniune inseparabila cu Creatorul sau, ceea ce reprezinta demnitatea suprema careia ii este el menit.
Modul ramanerii lui Hristos in lume il reprezinta Biserica, unde oamenii sunt uniti cu El prin prezenta Sfantului Duh; daca oamenii sunt madularele acestui organism viu care este Biserica, iar Hristos este capul sau constitutiv, cel ce uneste pe Hristos cu oamenii intr-o legatura intima, este Duhul Sfant.
Infierea oamenilor se realizeaza prin Duhul, fiind o impreuna-asezare a noastra cu Fiul intr-o relatie filiala cu Tatal, dar noi suntem fii ai Tatalui dupa har, ceea ce inseamna ca aceasta recuperare a noastra se face in Duhul, dupa ce Tatal s-a coborat prin Fiul si prin Duhul.
Vorbind despre acest flux-reflux divin, parintele Staniloae spune: Dupa fluxul divin spre noi are loc refluxul divin cu toti cei ce s-au lasat prinsi de acest flux; Sf. Grigorie de Nyssa: Cel ce a primit cu buna cucernicie pe Duhul, a vazut in Duh slava Unuia-Nascut, iar vazand pe Fiul a vazut chipul Celui indeplinit si prin acest chip si-a intiparit in cunostinta Sa arhetipul. Deci iata ca aceasta este axioma urcarii noastre la Dumnezeu.
Caci intrucat cunoastem din experienta lui Moise ca nimeni nu poate vedea fata lui Dumnezeu si sa mai traiasca apoi, Fiul este Cel care ni-L apropie pe Tatal, dar de Fiul nu ne putem apropia decat pnevmatic.
Tot parintele Staniloae arata ca acest circuit este evident in circuitul de slava treimica. In aceeasi lucrare, Grigorie de Nyssa arata logic ca cel ce da slava Fiului se afla insusi intr-o slava covarsitoare si El nu ar avea puterea de slavire daca nu ar fi insasi slava si puterea: Slaveste-Ma cu slava pe care am avut-o de la inceput la Tine, dinainte de fi lumea. Iar vocea dumnezeiasca raspunde: L-am slavit si iarasi Il voi slavi (In XVII, 5 s. u. ). Asadar, Tatal se slaveste prin Fiul, iar Acesta prin Tatal.
Insa Duhul slavit de Tatal prin Fiul ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
