Febra reprezinta o crestere a temperaturii corporale deasupra variatiei circadiene normale. Infectiile se asociaza in mod obisnuit cu febra, dar si cauze neinfectioase ca bolile inflamatorii, neoplazice sau mediate imunologic pot avea febra drept principala manifestare. Hipotalamusul este considerat a fi centrul termoreglarii, mentinand temperatura interna in jurul valorii de 37 C (98, 6 F-Wunderlich, 1871), in ciuda variatiilor de temperatura din mediul extern, prin capacitatea sa de a echilibra pierderile de caldura din periferie cu producerea de caldura la nivel tisular, mai ales ficat si muschi. Pe durata febrei, echilibrul este deplasat in sensul cresterii temperaturii interne.
Temperatura orala normala maxima la 6 a.
m. este 37, 2 C si temperatura orala normala maxima la 4 p. m. este 37, 7 C, definind 99% din indivizii normali (1). Folosind aceste criterii, o temperatura masurata dimineata, mai mare de 37, 2 C sau o temperatura masurata dupa-amiaza mai mare de 37, 7 C pot fi definite ca febra.
Temperaturile rectale sunt in general mai mari cu 0, 6 C. Temperaturile de la nivelul esofagului sunt apropiate de temperatura corporala interna. Ritmul circadian al temperaturii este asociat cu variatii caracteristice de 0, 5 C, dar uneori pot ajunge la 1 C intre valoarea minima de dimineata si cea maxima de dupa-amiaza. Modificari fiziologice cum ar fi statusul postprandial, ciclul menstrual, sarcina, factorii endocrini si varsta, pot influenta temperatura de baza. Homeostazia termica la om se realizeaza prin mentinerea in permanenta a unui echilibru intre termogeneza si termoliza. Prin cresterea activitatii metabolice este amplificata termogeneza, in timp ce termoliza se produce pe baza legilor fizice de schimb caloric: radiatia (40%), convectia si conductibilitatea (30%) si evaporarea (30%). Bilantul termogeneza-termoliza poate fi exprimat astfel: Febra reprezinta cresterea temperaturii corpului ca urmare a ruperii raportului termogeneza-termoliza, in favoarea termogenezei, prin actiunea unor stimuli numiti pirogeni. Acestia pot fi exogeni sau endogeni.
Pirogenii exogeni provin din exteriorul organismului si majoritatea lor sunt produse microbiene, toxine sau chiar microbii insisi. Cel mai bine studiat pirogen exogen este lipopolizaharidul produs de bacteriile gram-negative si cunoscut sub denumirea de endotoxina. Endotoxinele sunt molecule mari (>300 000Da), care, in doza de 2-3 ng/kgc, produc febra si simptome sistemice la voluntari (2). Alt grup de pirogeni exogeni sunt exotoxinele produse de bacteriile gram negative cum ar fi: enterotoxinele eliberate de Staphylococcus aureus, toxinele eritrogene ale streptococilor de grup A si toxina sindromului socului toxic asociata cu tulpini de S.
aureus izolate de la pacienti cu acest sindrom. Exotoxinele descrise sunt polipeptide cu greutatea moleculara intre 20 000- 30 000 Da care induc febra cand sunt injectate intravenos la animalele de laborator, in doze < 1 ng/kgc. Pirogenii endogeni sunt polipeptide ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
