Repetitia- termen ce provine din limba franceza repetition, reprezinta un procedeu sintactic-stilistic care consta in intrebuintarea de doua sau mai multe ori a aceluiasi cuvant sau a aceluiasi grup de cuvinte, pentru a exprima durata, intensitatea, distributia, progresia, succesiunea, periodicitatea sau pentru a sublinia o idee.
Cand o notiune oarecare ne impresioneaza puternic, simtim nevoia sa insistam asupra ei.
Lingvistic, insistenta se manifesta in diverse chipuri: accentuam un cuvant altfel decat de obicei, ii lungim sunetele, il asezam la inceputul frazei etc.
Un mijloc foarte uzitat este si repetarea lui, care de regula se combina cu unul ori altul dintre cele pomenite. Spunand de doua, eventual de mai multe ori, numele notiunii ni se pare ca i-am marit cantitatea, intensitatea etc.
Este ca un fel de acumulare sau concentrare semantica, un adaos la ceea ce exista deja si nu satisface necesitatile noastre efective.
Se poate repeta orice cuvant. Singura conditie este cea aratata: notiunea exprimata de el sa puna in miscare afectul subiectului vorbitor.
Avem repetitii totale, adica propriu-zise, cand elementul lingvistic respectiv este spus de doua sau mai multe ori in acelasi fel fara nici o modificare formala, dupa cum avem repetitii pe care le-am putea numi respectiv partiale si semantice: a doua oara cuvantul sau sintagma apare sub alt aspect morfologic ori este pur si simplu inlocuit printr-un sinonim. Cauza si efectul sunt identice in toate aceste cazuri.
DE aceea se cuvine sa le discutam impreuna.
1. Substantivul. Formula cea mai raspandita pare a fi repetarea stricta: Cand l-am vazut luat la rost, a inceput sa schimbe fete fete; Zilnic vad randuri randuri de soldati trecand spre front etc.
Valoarea ei semantica seamana cu a unui superlativ de cantitate: fete fete, randuri randuri insemneaza (foarte) multe fete, foarte multe randuri cu o deosebire, de expresivitate in favoarea repetitiei.
Aceasta, cand substantivul sta la plural, de unde urmeaza ca sensul superlativ vine in parte, de la forma pluralului. Singularul arata forma pluralului. Singularul arata, numai insistenta: Doamne! Doamne! De ce ne parasesti? ; Tinere! Tinere! Tine minte vorbele mele etc.
Subiectul vorbitor ca partenerul nu-l asculta cu toata atentia si atunci ii spune de doua ori.
Repetarea nu se face intotdeauna prin simpla juxtapunere. De pilda: Nu stim ce sa mai facem, e frig si frig! ; La spectacole de acestea vine lume peste lume etc.
Formula cu si are valoarea lui fete fete, caci exprima o intensificare a notiunii, cantitativa dar si calitativa (din cauza intelesului oarecum de adjectiv al lui frig) cea au peste poate fi pusa alaturi de randuri randuri, mai ales prin imaginea pe care o trezeste (parca vedem cum se adauga grupurile de oameni la cele deja existente). frig si frig poate primi un al doilea si, la inceput: si frig si frig (de nu mai poti), cu o modificare a intonatiei (substantivul se accentueaza puternic si la fel in ambele ...
IORGU IORDAN - "STILISTICA LIMBII ROMANE" - EDITURA STIINTIFICA, BUCURESTI, 1975
MIOARA AVRAM - "PROBLEME ALE EXPRIMARII CORECTE" - EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMANIA, 1987
ANDRA SERBANESCU - "ENCICLOPEDIA LIMBII ROMANE"
MIOARA AVRAM - "REPETAREA SAU NEREPETAREA PREPOZITIILOR IN COORDONARE" - LLR, 4, 1986
MIHAI MARTA - "ARTICOLUL REPETITIA" - LLR, NR. 4, 1997
ION DIACONESCU - "SINTAXA LIMBII ROMANE"
MIOARA AVRAM - "GRAMATICA PENTRU TOTI" - EDITURA HUMANITAR EDUCATIONAL, BUCURESTI, 2007
"GRAMATICA LIMBII ROMANE" - EDITURA ACADEMIEI ROMANE, BUCURESTI, 2005
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
