Armata Romană în Dacia

Capitolul I

Legiunile din Dacia

I. 1 Consideratii generale asupra armatei

Dacia a fost cucerita de romani printr-un mare efort militar si pentru pastrarea ei in cadrul imperiului, ca un bastion inaintat (propugnaculum) in lumea barbara de la nordul Dunarii, era nevoie de numeroase trupe si de organizarea unui limes puternic. Prin bogatiile solului si subsolului, prin rolul sau de spargere si neutralizare a unitatii sau aliantei populatiilor libere de la nordul fluviului, Dacia prezenta pentru romani un deosebit interes politic, economic si militaro-strategic. De aceea, imparatii care i-au urmat lui Traian - cu exceptia lui Hadriansi Gallienus, care au renuntat la intinse teritorii dacice - au fost permanent preocupati de Dacia si au reusit sa o mentina timp de aproape 170 de ani intre provinciile imperiului, controland astfel indeaproape situatia politica si militara de la Dunarea Mijlocie si de Jos. In acest scop, romanii au construit la nordul Dunarii un amplu sistem defensiv, au masat si mentinut in teritoriu mari efective militare. De la inceput, pe frontiere si in interior, Dacia a fost intarita cu numeroase castre, burguri, turnuri de observatie si paza, ziduri si valuri de aparare, precum si alte fortificatii, mereu amplificate si perfectionare in cursul timpului, in functie de nevoile defensive. Deoarece Dacia era o provincie marginasa, foarte expusa atacurilor dacilor liberi, sarmatilor si semintiilor germanice, oficialitatile romane au manifestat in permanenta solicitudinea ca armata sa aiba tehnica de lupta corespunzatoare si sa dispuna de efective ridicate, capabile sa faca fata atacurilor externe si pericolelor de orice fel.

,,Potrivit normelor administrative si militare romane, toata armata unei provincii se afla sub comanda suprema a guvernatorului. Acesta era ajutat in conducere de un intreg stat major, impartit in diferite servicii cu atributii administrative si militare."1

In timpul domniei lui Traian, cand Dacia era unitara, armata - si ea una singura - s-a gasit succesiv sub comanda superioara a primilor guvernatori, Iulius Sabinus si D. Terentius Scaurianus, ambii de rang consular, deoarece provincia dispunea de cel putin doua legiuni.

Sub domnia lui Hadrian, dupa ce Muntenia si sudul Moldovei, au fost abandonate de imperiu si cand in spatiul roman de la nordul Dunarii (in 118-119) au luat fiinta trei provincii (Dacia Superior, Inferior si Porolissensis), unitatile militare din fiecare provincie au format o armata (exercitus) separata, pusa sub comanda guvernatorului din provincia respectiva. In Dacia Superior, fiindca se gasea numai o singura legiune, comandamentul militar suprem era un guvernator de rang pretorian, al carui nume figureaza pe toate diplomele militare. In Dacia Inferior si Dacia Porolissensis - unde se cunosc, de asemenea, mai multe diplome militare - era in fruntea fiecarei armate cate un guvernator presidial de rang ecvestru, intrucat acolo nu se afla nici o legiune, ci numai trupe auxiliare.