Dacia

In perioada 106 d.C. - 275 d.C. Dacia a fost sub stapanire romana. In aceasta perioada, prin cucerirea Daciei, Imperiul Roman s-a refacut financiar si si-a intins granitele mult spre miazanoapte.Cuceritorii romani au stiut ca dacii pot fi o aparare foarte eficienta impotriva dusmanilor Imperiului Roman, deoarece erau recunoscuti ca fiind de o vitejie fara egal. Geograful Ptolemeu afirma ca hotarele Daciei Traiane se intindeau la apus pana la Tisa, la miazanoapte pana la muntii Carpati, la rasarit pana la raul Hierasos (identificat de unii cu Siretul, de altii cu Prutul), iar la miazazi pana la Dunarea.In anii urmatori razboaielor daco-romane, si in Muntenia si in Moldova au existat permanent legiuni romane si asezari daco-romane.

Procesul de sinteza si conlocuire a fost atat de intens deoarece dacii insisi erau urmasi ai tracilor, precum foarte posibil erau si romanii.Astfel, este mai mult decat probabil ca geneza poporului roman are un caracter de altoire etnica a doua popoare congenere, rezultatul ei fiind cel mai latin dintre popoarele urmase ale latinilor si cea mai latina dintre limbile romanice. Insusi numele romanilor vine de la romani, cum poate foarte bine sa vina de la ROHMANI, poporul stravechi, ancestral din care insisi romanii sunt descendenti. Marele istoric roman Constantin C. Giurescu afirma: "Suntem singurii dintre popoarele romanice - abstractie facand fragmentul etnic neinsemnat al romansilor - care pastram numele stapanitorilor".

Acest fapt nu se explica mai convingator decat prin romanitatea etnica intrinseca adacilor, popor congener cu latiniiLimba daco-romana este latina vulgara, limba care a continuat sa fie folosita pe pamantul Daciei si dupa ce romanii si-au retras armatele, tocmai pentru ca ea continea elementele lingvistice stravechi comune celor doua idiomuri. Toti scriitorii antici sunt de acord ca dacii erau un popor extraordinar de numeros, astfel incat teza exterminarii este absurda. Dacii si romanii au coabitat si s-au amestecat nu numai in perioada de ocupatie romana a Daciei, ci acest amestec a fost mai mult un aliaj extraordinar a doua popoare ce aveau o radacina straveche comuna.

Faptul ca latina vulgara s-a vorbit nu numai de catre colonistii romani aflati mai mult in orase, ci chiar in satele Daciei Traiane, unde populatia era predominant alcatuita din taranii daci,dovedeste faptul ca nu era o limba importata, ci una care se potrivea perfect cu fondul lingvistic dac.In perioada traiana, Dacia a fost o singura provincie. Mai tarziu, pe vremea imparatului Hadrianus (119-120 d. C.) ea a fost impartita in doua: Dacia Superior si Dacia Inferior, adica partea de miazanoapte (nord) si parte de miazazi (sud). Intre 158-159 d.C., cand domnea imparatul Antoninus Pius, Dacia s-a impartit in trei: DACIA POROLISSENSIS, DACIA APULENSIS si DACIA MALVENSIS. Prima cuprindea partea de vest a Ardealului, cu Tara Crisului si Muntii Apuseni si avea capitala la Porolissum (azi, Moigrad).Dacia Apulensis avea resedinta la Apulum (Alba-Iulia) si cuprindea restul Ardealului si Banatul, iar Dacia Malvensis cuprindea Oltenia, Muntenia si sudul Moldovei. Dacia a fost permanent o provincie aflata sub supravegherea directa a imparatului, era deci o provincie imperiala. Ea era condusa de un trimis imperial numit Legatus Augusti pre praetore. Mai tarziu, cand Dacia a fost impartita in trei, trimisul imparatului s-a ales dintre fostii consuli si isi adugau la titlu, la urma, cuvintele "trium Daciarum".El era functionarul suprem si administratorul provinciei.

El era ajutat de trei administratori financiari, numiti "procuratores", care strangeau darile si repartizau cheltuielile. Marile impozite pe care le-am platit dacii demonstreaza bogatia tarii, iar marele numar de soldati daci daruiti Romei dovedeste capacitatea militara de exceptie a Daciei. Organul superior era Legatus Augusti, dar local exista un Concilium Provinciarum Daciarum trium, un fel de mic parlament. Resedinta lui Legatus Augusti era in fosta capitala a Daciei, in Sarmizegetusa, iar dupa anul 118 d. C. s-a mutat la Apulum. Tot la Sarmizegetusa se afla si "preotul incoronat al celor trei Dacii si care slujea la altarul imparatului Sacerdos arae Augusti Coronatus Daciarum III", dat fiind ca imparatul roman isi luase si titlul sacru, divin. Preotii care oficiau cultul imparatului aveau la Sarmizegetusa un templu, Aedes Augustalium, foarte impunator. Pentru cucerirea Daciei, Imperiul Roman a utilizat o armata impresionanta. Izvoarele istorice si inscriptiile vorbesc despre 9 legiuni a cate 6000 de soldati, 10 detasamente de cavalerie, 35 de cohorte (detasamente de infanterie) la care se adauga cohortele pretoriene care l-au insotit pe imparat si trupele neregulate si marinarii de pe Dunare. La razboiul impotriva Daciei au participat peste 100.000 de soldati romani.Printre generali, comandand Legiunea Prima Minerva, se afla si viitorul imparat Hadrianus.Dupa cucerirea Daciei, la Apullum a stationat permanent Legiunea XII Gemina iar la Potaissa (Turda de azi) legiunea V Macedonica.

Apararea provinciei Dacia era asigurata prin fortificatii de tipul: valuri, castre si castele. Nenumarate descoperiri arheologice atesta prezenta acestui tip de fortificatii romane pe teritoriul

1. Florin Fodorean, ,,Observatii in legatura cu infrastructura si suprastructura drumurilor romane din Dacia Porolissensis", in Revista Bistritei, 2001.

2. O. Bozu, ,,Cercetarile arheologice din punctul "Cetate", comuna Lapusnicel (judetul Caras-Severin)", in Banatica , 1979.Blajan, Theiss, Preda 1994

3. Mihai Blajan, Wilhelm Theiss, Paul Vasile Preda, ,,Studiul geologic, arheologic si tehnic al ,,Drumului lui Traian". Tronsonul Razboieni - Bogata (Turda)", in Apulum 31, 1994.

4. Alexandru Diaconescu, "Dacia under Trajan.Some observations on Roman tactics and strategy", in ActaMN 34, 1, 1997

5. Florin Fodorean, ,,Izvoare epigrafice privind drumurile din Dacia romana", in Revista Bistritei 16, 2002.

6. Peter Hugel, Mircea Barbu, ,,Campia Aradului in secolele II - IV p- Ch.", in Acta MP 21, 1997.

7. Valeriu Lazar, Repertoriul arheologic al judetului Mures, Targu Mures 1995, s. v. Calugareni.

8. M. Macrea, D. Protase, ,,Santierul arheologic Alba Iulia si imprejurimile lui", in Materiale si cercetari arheologice , 1959.

9. Ioan Mitrofan, Considerations sur les edifices decouvertes dans l'etablissement romain de Micasasa, in La politique edilitaire dans les provinces de l'Empire romain. Actes du 1er colloque Roumano-Suisse Deva 1991, Cluj-Napoca 1993

10. Vasile Moga, Horia Ciugudean, Repertoriul arheologic al judetului Alba, Alba Iulia, 1995. s.v. Ighiu.

11. Ioan Mitrofan, ,,Concernant la structure des voies romaines en Dacie", in ActaMN 34, 1997.

12. Ioan Mitrofan, ,,Cercetari arheologice in asezarea romana de la Micasasa (jud. Sibiu) (campania 1995)", in Acta MN 34, 1997