Vătămare corporală gravă

CAPITOLUL I

ASPECTE INTRODUCTIVE PRIVIND VIAȚA ȘI INTEGRITATEA CORPORALĂ

Secțiunea I

Protecția dreptului la viață și la integritate corporală pe plan

intern și internațional

Dreptul la viață este un drept fundamental al omului, care prin importanța sa depășește sfera interesului personal, având relevanță pentru întreaga comunitate. Din această cauză, acest drept fundamental capătă o dimensiune socială, asigurarea sa fiind necesară prin tratatele și convențiile internaționale, dar și prin normele dreptului intern. Stabilirea momentului din care începe protecția dreptului la viață prezintă interes deoarece acest aspect atrage în diferitele legislații incriminarea sau nu a faptei de avort.

Lato sensu, dreptul la viață reprezintă o expresie care desemnează ansamblul drepturilor care sunt conferite ființelor vii în general și oamenilor în particular. Stricto sensu, dreptul la viață ocrotește ființa umană împotriva atingerilor aduse integrității sale corporale din partea unei alte persoane, însemnând deci o interdicție de a ucide o altă ființă.

Apărarea dreptului la viață prin normele interne și internaționale reprezintă un imperativ cât și o necesitate, deoarece constituie un atribut fundamental al persoanei, iar apărarea acestuia determină protejarea celorlalte atribute ale persoanei : libertatea, integritatea corporală, sănătatea, etc.

Protejarea dreptului la viață își găsește consacrarea prin normele internaționale și prin normele interne ale dreptului penal, având în vedere importanța pe care viața unei persoane o prezintă nu numai pentru ea, dar și pentru întreaga societate. Prin urmare, în articolul 3 al Declarației Universale a Drepturilor Omului se prevede că "orice ființă are dreptul la viață, la libertate și la securitatea sa". În articolul 6 din Pactul Internațional referitor la drepturile civile și Politice precizează că: "Dreptul la viață este inerent persoanei umane. Acest drept trebuie ocrotit prin lege. Nimeni nu poate fi privat de viața sa în mod arbitrar".

Convenția Europeană a Drepturilor Omului asigură dreptul la viață al oricărei persoane, și în același timp reglementează, situațiile în care se poate aduce atingere acesteia. În articolul 1 se precizează că: "Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenționat, decât în executarea unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal în cazul în care infracțiunea este sancționată cu această pedeapsă prin lege." Dispozițiile articolului 2 vin în completare arătând că "moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forță:

a. pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenței ilegale;

b. pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deținute;

c. pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecție."

Constituția României în articolul 22 alin. 1 precizează că "dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate". Cât despre cazurile în care este încuviințată producerea cu intenție a morții unei persoane, legislația română exclude cazul executării unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal, pentru că pedeapsa cu moartea a fost abrogată , iar Constituția României în articolul 22 alin. 3 interzice pedeapsa cu moartea.

Codul penal în vigoare incriminează faptele care aduc atingere dreptului la viață și a integrității corporale sau a sănătății în cadrul titlului II, capitolul I, secțiunea I intitulată "Omuciderea" și secțiunea II intitulată "Lovirea și vătămarea integrității corporale sau a sănătății".

Pentru încadrarea corectă din punct de vedere juridic a acestor fapte este indispensabil stabilirea momentului de la care este protejat dreptul la viață al unei persoane, dar și momentul din care încetează ocrotirea acestui drept, cu alte cuvinte momentul morții persoanei.

Momentul nașterii unei persoane constituie momentul de la care fapta de suprimare a vieții se încadrează în infracțiunea de omor; până în acest moment, mama are dreptul de a renunța la viața fătului prin avort, fără ca această faptă să atragă consecințe penale. În situația în care avortul nu se săvârșește în condițiile și împrejurările prevăzute de lege, încadrarea juridică a faptei este aceea de provocare ilegală a avortului.

Comisia Europeană a Drepturilor Omului a considerat că termenul "orice persoană" folosit în textul Convenției nu poate fi aplicat unui copil care nu s-a născut. În consecință prin prevederile Convenției nu este recunoscut și apărat fetusului un drept la viață absolut, pentru că viața acestuia este strâns legată de viața femeii care îl poartă. Dacă articolul 2 s-ar aplica și fetusului și că protecția oferită de acest articol ar trebui, în lipsa unor limitări exprese să fie considerată ca absolută, ar trebui să se deducă de aici că avortul este interzis, chiar și atunci când sarcina ar pune în pericol viața mamei. Acest lucru ar însemna că viața fetusului ar fi considerată ca fiind mai prețioasă decât viața mamei însărcinate .

Codul penal;

Codul de procedură penală;

Alexandru Boroi, Valentin Iftenie, ”Infracțiunile de lovire și vătămare a integrității

corporale sau a sănătății”, Ed. Juridică, București, 2004;

Alexandru Boroi, curs universitar - drept penal partea specială, Editia 2 , editura C.H. BECK, 2008;

Alexandru Boroi, Nistoreanu Gheorghe, „Drept penal. Partea specială”, Editura All Beck, București, 2005;

O. Stoica, Drept penal. Parte specială, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1976;

V. Cioclei, Drept penal. Partea specială, Ed. Universul Juridic, București, 2007;

V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, V. Roșca, Explicații teoretice ale Codului penal roman, vol. III, Ed. Academiei, București, 1971;

I. Dobrinescu, „Infracțiuni contra vieții persoanei”, Editura Academiei Române, București, 1987;

V. Dongoroz, I. Oancea, C. Bulai și alții, ”Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială”, Edit. Academiei Române, București, 1971;

Irina Moroianu Zlătescu, “Drepturile omului”, Ed. Andre, București, 1993;

Ion Crânguș, Adrian Nițu, Ilie Dragomir, Drept Penal- partea generală-culegere de lecții, Editura Ministerului Administrației și Internelor, București, 2006;

Valerian Cioclei, Drept penal Partea specială- infracțiuni contra persoanei, Editura C.H. Beck, București, 2009;

C. Crișu, N. Crișu, St. Crișu, “Doctrina și jurisprudența română”, Ed. Argessis, 1995;

Gh. Scripcariu, M. Terbancea, “Patologie medico-legală”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983;

Valentin Iftenie, Dan Dermengiu, Medicină legală, Editura C.H. Beck, București, 2009;

Beliș Vladimir, „Tratat de medicină legală”, Volumul I, Editura Medicală, București, 1995.

Beliș Vladimir, Medicină legală- curs pentru facultățile de drept, Editura Juridică,2005;

Constantin Barbu , Ocrotirea persoanei în dreptul penal al R.S. Romania, Ed. Scrisul Romanesc ,Craiova, 1977;

Valerian Cioclei, Drept penal partea speciala -infractiuni contra persoanei, Cu referiri la Noul Cod penal, Editura C.H. BECK, Bucuresti, 2009;

T. Vasiliu, D. Pavel, G. Antoniu, D. Lucinescu, V. Papadopol, V. Rămureanu, Codul penal comentat și adnotat, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1975;

V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, V. Roșca, Explicații teoretice ale Codului penal român, vol. III, Ed. Academiei, București, 1971;

Convenția Europeană a Drepturilor Omului;

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului;

Iulia Albu, Repararea prejudiciului cauzat prin vătămări corporale, Editura Lumina Lex, 1997;

Victor Duculescu, Protecția juridică a drepturilor omului- mijloace interne și internaționale, Ed. Lumina Lex, București, 2008;

Buergenthal Thomas, Weber Renate, „Dreptul internațional al drepturilor omului”, Editura ALL, București, 1996;

Coman Florian, Purdă Nicolae, „Protecția juridică a drepturilor omului”, Editura Era, București, 1999;

Diaconescu Gh., „Infracțiunile în Codul penal român”, Editura Oscar Print, București, 1997;

Dianu Tiberiu, „Loviturile sau vătămările cauzatoare de moarte”, Editura Lumina Lex, București, 1996;

Dima Tr., „Criterii de delimitare a infracțiunii de lovire sau alte violențe și infracțiunea de vătămare corporală”, în Revista Română de Drept, nr. 6/1973;

Dongoroz V., Kahane S., Oancea I., Fodor I., Iliescu N., Bulai C., Stănoiu R., Roșca V., „Explicații teoretice ale Codului de procedură penală - partea generală”, Editura Academiei, 1975;