1. 1. Notiuni introductive despre probele si mijloacele de proba utilizate in dreptul procesual roman.
Pentru solutionarea oricarei cauze penale, organele judiciare trebuie sa stabileasca realitatea situatiei de fapt, precum si toate circumstantele referitoare la fapta savarsita si la faptuitor.
In cadrul procesului penal, organele judiciare au nevoie de fapte si dovezi pentru a stabili daca o persoana este sau nu vinovata de savarsirea unei infractiuni.
Pentru aceasta, legiuitorul roman a prevazut in art. 62 C. p. p. ca organele de urmarire penala si instanta de judecata sunt obligate sa lamureasca sub toate aspectele cauza, pe baza de probe.
Din punct de vedere legal, prin proba se intelege orice element de fapt care serveste la constatarea existentei sau inexistentei unei infractiuni, la identificarea persoanei care a savarsit-o si la cunoasterea imprejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei.
In lucrarile de specialitate probele au fost definite ca fiind elemente de fapt cu relevanta informativa asupra tuturor laturilor cauzei penale. Acestea sunt imprejurari de fapt, aflate in afara procesului penal, dar, prin administrarea lor in cadrul acestuia ele dobandesc caracter procesual.
sub aspect gnoseologic, proba este un instrument de cunoastere prin intermediul caruia organul judiciar afla adevarul; sub aspectul continutului sau etimologic, proba este un instrument de dovedire.
In doctrina, probele au fost calificate dupa mai multe criterii, in general probele putand fi: in acuzare sau in aparare; principale, secundare sau incidentale; preexistente sau survenite; imediate sau mediate; directe sau indirecte.
Desfasurarea procesului penal impune invocarea si propunerea de probe, admiterea si administrarea acestora constituind un fascicol de acte procesuale ce poarta denumirea de probatoriu. Acest element duce la aflarea adevarului si solutionarea procesului, trebuind sa raspunda la urmatoarele intrebari: ce trebuie dovedit intr-un proces pentru a se putea solutiona cauza; cine trebuie sa aduca aceste dovezi; cum urmeaza a se proceda pentru ca aspectele faptice cuprinse in proba sa produca efectele juridice corespunzatoare, in urma retinerii lor ca adevarate de catre organele judiciare.
Raspunzand la prima intrebare, nu facem altceva decat sa stabilim obiectul probatiunii (thema probandum) ce este alcatuit din totalitatea faptelor si imprejurarilor de fapt ce trebuie dovedite in scopul rezolvarii unei cauze penale. Referitor la obiectul probatiunii, doctrina ne arata ca exista un obiect generic (abstract) si unul specific (concret); primul are caracter general si trebuie dovedit in orice moment, iar al doilea reprezinta obiectul probatiunii intr-un proces determinat, respectiv in fiecare caz concret.
Din obiectul generic al probatiunii fac parte, de regula, urmatoarele imprejurari: cele care confirma sau infirma invinuirea, daca exista sau nu cauze ce inlatura caracterul penal al faptei; circumstantele atenuante sau agravante; mobilul ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
