Ca domeniu nou de cooperare interstatala si reglementare internationala, protectia si conservarea mediului au facut obiectul dreptului relativ recent.
Formarea si afirmarea dreptului international al mediului are loc, in fapt, la sfarsitul anilor 1960 cand, criza ecologica mondiala, favorizata de actiunea conjugata a unei multitudini de factori, impune cooperarea dintre state ca mijloc de stopare si atenuare a efectelor sale.
Aceasta nu inseamna ca anterior de aceasta epoca nu au existat o serie de reglementari care sa vizeze direct sau indirect ocrotirea factorilor de mediu.
Mult timp insa problemele esentiale ale colectivitatilor umane, inclusive cele de ordin ecologic s-au pus si reglementat la nivel local si mai ales national. Dezvoltarea stiintific-tehnica si amplificarea impactului activitatilor socio-umane asupra calitatii mediului au determinat un process de internationalizare a acestor probleme si au favorizat aparitia unor reglementari interstatale pertinente. In dezvoltarea sa istorica, dreptul international al mediului cunoaste patru mari perioade: epoca premergatoare aparitiei unor reguli de protectie propriu-zisa a mediului, perioada utilitarista, epoca ocrotirii si conservarii naturii si, in sfarsit, perioada formarii dreptului international al protectiei si conservarii mediului.
Inca din Evul Mediu au fost adoptate unele masuri legislative, inclusive pe calea cooperarii internationale, referitoare, de exemplu, la diminuarea efectelor unor poluari precum fumul, zgomotul, poluarea unor cursuri de apa etc.
Ele vizau, mai ales, actiuni concrete, ocazionale si urmareau cu precadere obiective economice ori sanatatea publica.
In secolul al XIX-lea se inregistreaza o serie de tratate internationale consacrate pescuitului, dar acestea se refereau, inainte de toate, la delimitarea zonelor de pescuit si mai rar la protectia pestelui ca resursa economica.
2. Perioada utilitarista si de ocrotire a unor specii Este inaugurata de debutul secolului al XX-lea si se intinde pana la 1940. Acum apar printre primele conventii internationale multilaterale referitoare la protectia unor specii ale faunei salbatice, respective Conventia pentru protectia pasarilor utile agriculturii, semnata la Paris la 19 martie 1902 si Conventia relativa la prezervarea si la protectia focilor pentru blana (Washington, 7 iulie 1911). Ele au fost determinate in special, la necesitatea acceptarii de practici commune, pentru a nu epuiza resursele vii din atmosfera si mare.
Ambele documente consacra o conceptie utilitarista, de ocrotire a factorilor de mediu in raport cu functiile economice ale acestora.
Tot in primele trei decenii ale secolului trecut sunt adoptete si o serie de texte conventionale referitoare la utilizarea echilibrata si protectia apelor de frontiera impotriva poluarii.
Printre cele mai cunoscute documente de acest gen se numara tratatul incheiat intre SUA si Marea Britanie privind apele de frontiera dintre SUA si Canada, semnat la 11 ianuarie 1909 ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
