Se pare ca aceste mori aveau intre 6 si 8 pale dreptunghiulare, acoperite cu pinza, avind o turatie la axul elicii de aproximativ 20 rot/min, iar axul elicei nu se putea roti dupa vint si nici nu era nevoie deoarece vintul avea o directie constanta. In insulele Mallorca, pentru a capta vintul ce avea diferite directii, se instalau serii de mori, fiecare avind axul dirijat intr-o alta directie, asigurindu-se astfel un randament mai uniform. In 115 Heron a construit o orga pusa in miscare de o pompa avind aerul furnizat de o elice cu un numar foarte mare de pale, asemanatoare turbinelor americane care se pun in miscare la cea mai usoara adiere de vint, dar avind un numar scazut de rotatii. Citeva secole mai tirziu apar primele roti de vint chinezesti. Chinezii foloseau turbine eoliene cu pinze de catarg pentru pomparea apei de mare in vederea obtinerii sarii. Pentru prima data apare la ei o turbina eoliana cu ax vertical, independenta de directia vintului, dar din pacate, avea randament mic.
Moara de vint a preocupat mult oamenii din renastere si din perioada urmatoare, eliberarea elicei eoliene de directia vintului fiind unul din punctele esentiale ale studiilor si incercarilor lor.
Leonardo da Vinci a desenat primul anemometru (aparat pentru masurarea vitezei vintului). De la el au ramas tablouri corecte de curgeri turbulente Ca aeromotor, elicea eoliana a fost folosita pentru scopuri foarte variate: la mori de vint, la pompe, la mecanizarea rugaciunii (in Tibet, Mongolia si China), la protectia plantelor impotriva maimutelor si pisicilor salbatice producind zgomote care sperie (in Sumatra) sau ca aerogenerator trasformind energia eoliana in energie electrica. La sfirsitul secolului al XIX lea, au aparut, in Statele Unite ale Americii si in Europa, primele turbine eoliene generatoare de electricitate. Secolul al XIX lea s-a caracterizat aproape exclusiv prin imbunatatirea formei palelor, rasucirea fiind deja bine inteleasa. Francezul Duvand a incercat sa rezolve problema curburii folosind pinze de forma aripilor de pasare. Tot el a avut ideea sa proiecteze pale care se roteau in jurul axei palei creind, astfel, premisele turbinei moderne. Desi aparitia masinii cu abur a revolutionat tehnica, roata de vint a continuat sa fie folosita si perfectionata. In 1890, danezul La Cour a abtinut, prin lucrarile sale in suflerii, valori constructive precise: inclinarea axei elicei trebuie sa fie de aproximativ 10o, suprafata totala a palelor sa nu depaseasca o treime din suprafata discului elicei.
El recomanda 4 pale a caror latime sa fie 1/4 - 1/5 din lungimea palei.
Profilul poligonal al palei trebuie sa aiba sageata maxima la distanta 1/4 - 1/6 din coarda fata de bordul de atac si ea trebuie sa fie doar de 3 4 % din coarda. Inclinarea palei fata de planul rotii era de 10o la virf, de 15o la 2/3 din raza, de 20o la 1/3 din raza si de 25o la butuc. Butucul elicei trebuia sa aiba o raza corespunzind unui sfert din lungimea palei.
O astfel de elice se ...
V. N. CONSTANTINESCU, S. GALETUSE - MECANICA FLUIDELOR SI ELEMENTE DE AERODINAMICA, ED. DIDACTICA SI PEDAGOGICA, 1987
HORIA DUMITRESCU, ADELINA GEORGESCU - CALCULUL ELICEI, EDITURA ACADEMIEI ROMANE, 1990
S. DANAILA - CURS DE AERODINAMICA
M. STOIA - DJESKA - CURS DE AEROELASTICITATEA SI DINAMICA STRUCTURILOR
S. GALETUSE - CURS DE MECANICA FLUIDELOR
E. CARAFOLI, V. N. CONSTANTINESCU - DINAMICA FLUIDELOR INCOPRESIBILE, EDITURA ACADEMIEI, 1981
S. GALETUSE - ASUPRA ADAPTARII OPTIME A ELICEI LA AVION
O. HOLME - AERODYNAMIC DESIGN OF HORIZONTAL AXIS WIND GENERATORS, WORKSHOP PROCEEDINGS, 1976
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
