Sistemul de frânare a automobilului

Scopul lucrarii: De studiat destinatia, constructia, principiul de functionare si metodica de reglare a mecanismelor de frinare.

Timpul de efectuare – 6 ore.

Utilaj: Carti, material ilustrativ, stenduri si mecanisme a sistemului de frinare, indicatoare de control si complectul de instrumente.

Metodica de indeplinire a lucrarii de laborator

Folosindune de placate si stenduri, cartile si materialele illustrative, mecanismele si partile component a sistemului de frinare, e necesar de studiat constructia generala a sistemului de frinare, destinatia partilor component, pozitia lor si fixarea lor la automobile.

O atentie deosebita trebuie de acordat studierii dispozitivelor, care maresc eficacitatea actionarii sistemului de frinare: regulatoarele fortelor de frinare si mecanismelor de antiblocare a rotilor. In partea practica a lucrarii de laborator e necesar de studiat metodica de reglare a jocului liber a pedalei de frinare si reglarea jocului intre saboti si tambur a mecanismului de frinare.

6.1. Sistemele de frinare cu antrenare prin lichid

1. Constructia generala a sistemului de frinare cu antrenare prin lichid, principiul de frinare. Destinatia partilor component a sistemului de antrenare cu lichid.

Destinatia sistemului de franare. Sistemul de franare serveste la:

- reducerea vitezei automobilului pana la o valoare dorita sau chiar pana la oprirea lui;

- imobilizarea automobilului in stationare, pe un drum orizontal sau in panta;

- mentinerea constanta a vitezei automobilului in cazul coborarii unor pante lungi.

Eficacitatea sistemului de franare asigura punerea in valoare a perfor¬mantelor de viteza ale automobilului.

In practica, eficienta franelor se apreciaza dupa distanta pe care se opreste un automobil avand o anumita viteza.

Sistemul de franare permite realizarea unor deceleratii maxime de 6-6.5 m/s2 pentru autoturisme si de 6 m/s2 pentru autocamioane si autobuze.

Pentru a rezulta spatii de franare cat mai reduse este necesar ca toate rotile automobilului sa fie prevazute cu frane (franare integrala).

Efectul franarii este maxim cand rotile sunt franate pana la limita de blocare.

Conditii impuse sistemului de franare. Un sistem de franare trebuie îndeplineasca urmatoarele conditii:

- sa asigure o franare sigura;

- sa asigure imobilizarea automobilului in panta:

- sa fie capabil de anumite deceleratii impuse:

- franarea sa fie progresiva, fara socuri;

- sa nu necesite din partea conducatorului un efort prea mare;

- efortul aplicat la mecanismul de actionare al sistemului de franare sa fie proportional cu deceleratia, pentru a permite conducatorului sa obtina intensi¬tatea dorita a franarii;

- forta de franare sa actioneze în ambele sensuri de miscare ale auto¬mobilului;

- franarea sa nu se faca decat la interventia conducatorului;

- sa asigure evacuarea caldurii care ia nastere în timpul franari;

- sa se regleze usor sau chiar în mod automat;

- sa aiba o constructie simpla si usor de întretinut.

Clasificarea sistemelor de frânare.

Sistemele de frânare, dupa rolul pe care-l an. se clasifică în:

- sistemul principal de frânare,, întâlnit şi sub denumirea de frâna primi' pala sau de serviciu, care Se utilizează la reducerea vitezei de deplasare sau la oprirea automobilului. Datorită acţionării, de obicei prin apăsarea unei pedale cu piciorul, se mai numeşte şi frâna de picior.

- sistemul staţionar de frânare sau frâna de staţionare care are rolul de a menţine automobilul imobilizat pe o pantă, în absenţa conducătorului, un timp nelimitat, sau suplineşte sistemul principal în cazul defectării acestuia. Datorita acţionăm manuale, se mai numeşte şi frâna de mână. Frâna de staţionare este întâlnită şi sub denumirea de „frână de parcare" sau „de ajutor”. Frana de staţionare trebuie să aibă un mecanism de acţionare propriu, independent de cel al franei principale. Deceleratia recomandată pentru frâna de stationare trebuie să fie egala cu cel puţin 30% din deceleraţia frânei principale. In general frâna de staţionare preia şi rolul frânei de siguranţă;

-sistemul suplimentar de frânare sau dispozitivul de încetinire care are rolul de a menţine constantă viteza automobilului, la coborârea unor pante lunţr iară utilizarea îndelungată a frânelor. Acest sistem de frânare se utilizează în ca¬zul automobilelor cu mase mari sau destinate special să lucreze în regiuni de munte, contribuind la micşorarea uzurii frânei principale şi la sporirea securităţii circulaţiei.

Sistemul de frânare se compune din frânele propriu-zise şi mecanismul de acţionare a frânelor.

După locul unde este creat momentul de frânare (de dispunere a frânei propriu-zise), se deosebesc: frâne pe roţi şi frâne pe transmisie.

După forma piesei care se roteşte, frânele propriu-zise pot fi: cu tambur (radiate), cu disc (axiale) şi combinate.

După forma pieselor care produc frânarea, se deosebesc: frâne cu saboţi, frâne cu bandă şi frâne cu discuri.

După mecanismul de acţionare, frânele pot fi: cu acţionare directă, pentru frânare folosindu-se efortul conducătorului; cu servoacţionare, efortul con¬ducătorului folosindu-se numai pentru comanda unui agent exterior care pro¬duce forţa necesară frânării; cu acţionare mixtă, pentru frânare folosindu-se atât forta conducătorului cât şi forţa dată de un servomecanism.

O lucrare de laborator la sistemul de franare a automobilului.