Piciorul are un rol static si un rol dinamic de aceeasi inportanta find parghia terminala a locomotiei, Hohmann denumea piciorul "o opera arhitecturala a naturi" intr-adevar structurarea piciorului uman in timpul lungii evolutii filogenetice s-a facut in mod admirabili in vederea asigurarii concomitente a stavbilitatii si mobilitatii, a echilibrului si oscilarii, decelerarii.
Tipurrile lezionale ale "macro" trutismelor piciorului sunt cele obisnuite: plagi, contuzii, entorse, luxatii, fracturi, care pot interesa toate structurile anatomice; pielea, ligamente, muschi, tendoane, articulatii, os, vene si nervi. Aceste leziuni pot lasa secheke immediate sau tardive a caror filiatie cu traumatismul respectiv nu este greu de stabilit.
Piciorul mai prezinta insa frecvent o serie de sindroame sau voli disfunctionale in a caror etiopatogenie "micro" traumatisme joaca un rol determinant. Astfel sunt unele bursite si tenosinovite, metatarsalgii, osteonecrozele, sindromul tibial anterior, etc.
Toate statisticile mondiale ca si ale tarii noastre arata fara nici o indoiala o crestere alarmanta a incidentei traumatismelor.
Traumatismul si "boala posttraumatica" afecteaza toate virstele ca precadere, desigur pentru virstele active. In fruntea cauzelor se plaseaza traumatismele rutiere si cele de munca. Pierdele de zile de manca prin sechele posttraumatice au ajuns pe locul doi in lista cazelor de incapacitate de munca.
Toate aceste aspecte au determinat o serie de revizuiri de atitudini medicale si sociale in ceea ce priveste asistenta acestor pacienti.
Au aparut tehnici noi artopedo-chirurgicale ca si metode si metodologii tot mai adecvate pentru recuperarea functionala a sechelelor lasate de traumatisme.
Sechela posttraumatica are deseori sansa sa se vindece vomplet, iar deficitul functional determinat de ea sa poata fi recuperat total.
Desigut ca obiectivul final vs fi recastigarea capacitatii de munca, sau cel putin capacitatii de selfajutorare, de desfasurare a activitatilor zilnice obisnuite.
Sechela posttraumatica ridica foarte multe aspecte clinice, fiziopatologice si terapeutice. Trebuie deosebite de la inceput cele doua mari tipuri de traumatidme articulare:
Directe: care intereseaza direct structurile articulare (plagi articulare, leziunea capsulo-ligamentara, entorsa si luxatia, fractura capetelor osoase articulare
- directe: consecinta imobiliarii articulare necesitata de lasarea segmentelor la distanta de articulatii (ca in cazul fracturilor diafizre).
De la simpla redoare (dificultate de modalitate dar amplitudinea este relativ mentinuya) pana la semianchiloza, toate gradele de limitare ale miscarii articulare pot fi intalnite ca sechele ale traumatismelor articulare directe si indirecte.
Deficitul de mobilitate articulara poate avea drept cauza sechela lezionala a oricarei structuri anatomice de la piele la os.
Sistematizand insa, se considera ca limitarea mobilitatii articulare poate avea la baza fie o sechela a tesuturilor moi care prin scurtarea fibrelor si aderenta dintre clanurile de alunecre data de edem blocheaza amplitudinea normala de miscare, fie sechela strict articulara (capsulara, osoasa), care realizeaza acelas efect.
Principalele articulatii care instaleaza instabilitati articulare sunt: geninchiul (cel mai important), glezna si mai rar cotul.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
