Constituțiile românești

Statul de drept

Aceasta sintagma reflecta interdependenta dintre cele doua fenomene sociale, fiecare avand tendinte opuse: statul (puterea) de dominatie si supunere, dreptul de ordonare si franare. Un renumit jurist francez, L. Duguit, spunea ca "dreptul fara forta e neputincios dar forta fara drept este o barbarie". Statul de drept presupune armonizarea, echilibrarea raporturilor celor doua componente, in sensul domniei legii, adica a suprematiei ei absolute in scopul prezervarii drepturilor si libertatilor individuale. El a aparut in secolele XVII-XVIII, in cadrul revolutiilor din tarile occidentale indreptate impotriva arbitrariului feudal. In epoca noastra conceptul a fost reactualizat, in urma experientelor totalitare din mai multe tari europene.

Prin trasaturile sale, vom observa ca, de fapt, statul de drept se identifica cu statul liberal-democratic. Oricum, reprezinta stadiul cel mai avansat de organizare social-politica, validat de experienta istorica, ceea ce nu inseamna ca nu este perfectibil.

In ceea ce priveste categoria "stat de drept", in literatura de specialitate au fost elaborate cateva zeci de definitii ale ei, ceea ce e firesc daca avem in vedere faptul ca cel mai adesea este tratata in interdependenta cu categoria de "democratie" careia ii gasim alte cateva zeci de definitii. Jaques Chevallier defineste "statul de drept" ca fiind "tipul de regim politic in care puterea statului se afla incadrata si limitata de catre drept".

Conceptul statului de drept a fost elaborat in Europa continentala la sfirsitul secolului al XX-lea de catre doctrina juridica germana, insasi expresia "stat de drept" - "Rechtsstaat"- apare pentru prima data in terminologia juridica germana in secolul al XIX-lea , apoi doctrina franceza - "Etait et droit"-, pentru ca treptat sa se generalizeze pe continent sub diferite terminologii proprii fiecarei limbi: "Estado de dereche" in spaniola, "Stato di dirito" in italiana, etc. Specialistii apreciaza ca izvorul de la care a plecat teoria juridica in elaborarea categoriei "Rechtsstaat" este filosofia kantiana referitoare la societatea civila, in care individului ii sunt garantate drepturile naturale; pentru Kant constrangerea transforma starea precara a libertatilor subiective in stat de drept.

Principiile "statului de drept" sunt repere metodologice de construire a lui. In opinia prof. Tudor Draganu principiile statului de drept sunt urmatoarele:

I. Principiul drepturilor si libertatilor naturale fiintei umane

Este bine cunoscut faptul ca in antichitate statul era considerat valoarea suprema. Aceasta ii conferea prerogative nelimitate, pe care si le-a exercitat pina in secolul al XX-lea d. Hr Constitutia italiana zisa "a lui Mussolini" stabilea "Statul este totul, individul - nimic". Chiar la acest inceput de mileniu III, exista regimurile totalitare care proclama suprematia absoluta a statului, lipsind de continut libertatile cetateanului.

Declaratia drepturilor omului (1789) a preluat ideile de filosofie sociala ale lui John Locke - adevarata "biblie a liberalismului si individualismului" - si a statuat in art. 2 ca "scopul oricarei asociatiuni politice este pastrarea drepturilor naturale si indescriptibile ale omului", iar in art. 16 a rezumat conceptia despre statul de drept:: " orice societate in care granita drepturilor nu este asigurata si nici separatia puterilor determinata, nu are constitutie".

Principiul filosofic al drepturilor si libertatilor naturale ale fiintei umane inseamna nu numai ca fiinta umana, in individualitatea ei, se naste purtandu-le, ci si faptul ca, de cand exista fiinta umana, exista drepturile si libertatile ei. Drepturile si libertatile inerente naturii umane sunt imprescriptibile de catre stat, pe de o parte, iar pe de alta sunt inalienabile de catre cel care este titularul lor. Aceasta inseamna ca statul este limitat tocmai de ceea ce e natural in drept, de individul uman, subiectul unui sistem de drept fiind expresia sistemului dreptului, aceasta avand si temeiul in conditia umana, pe coordonatele ei "omni et soli" aceleasi.

II Principiul adoptarii democratice a legilor

Daca "statul de drept" este statul domniei legii, ca sa se impuna respectului general legea nu poate fi expresia arbitrara a vointei unei minoritati de indivizi, ci ea trebuie sa izvorasca din principiul natural al drepturilor si libertatilor omului si sa fie o sinteza a intereselor si aspiratiilor intregii comunitati. Numai daca legea va fi expresia fidela a vointei generale, ea va putea corespunde tuturor si fiecaruia, astfel incat sa fie exclusa posibilitatea sa devina opresiva pentru unii si sa creeze privilegii pentru altii. Acest principiu si- a gasit consacrarea inca in art. 6 al Declaratiei din 1789: "Legea este expresia vointei generale. Toti cetatenii au dreptul de a concura, personal sau prin reprezentanti, la formarea ei".