Anatomie Umană

Laboratorul Nr. 1

ANATOMIA SI IGIENA OMULUI - INTRODUCERE

Termenul anatomie provine din două cuvinte greceşti : ana= înainte şi tome= a tăia. Anatomia înseamna astfel studiul structurilor interne folosind ca metodă disecţia.

Distingem astăzi o anatomie comparată care se ocupă cu studiul organelor s-au a sistemelor de organe, mergând de la formele cele mai simple la cele mai complexe, comparându-le între ele pentru a scoate în evidenta trăsăturile comune şi diferenţele existente şi o anatomie descriptivă care de cele mai multe ori se mărgineşte la studiul descriptiv al structurii diferitelor organe şi sisteme de organe la o specie dată de exemplu anatomia omului.

Primele documente de ordin anatomic cunoscute până acum par să fie cele ce au fost reunite într-un papirus egiptean din secolul al XVII-lea i.e.n care prezintă pe lângă recomandări legate de practica medicală, şi o descriere a corpului omenesc.Acest lucru nu ne poate mira, deoarece se ştie bine cât de avansatîă era arta mumificării, aplicată atât cadavrului uman cât şi cadavrelor unor animale sacre (boul apis, pisica ,crocodilul). Şi China antică , unde medicina era destul de bine dezvoltată, poseda o sumă de cunoştinţe anatomice, care se regăsesc în literatura veche chineză.De asemenea cărţile religioase ale Indiei antice, Vede-le, conţin indicaţii deordin anatomic, privitoare la creier, coloană vertebrală, cutia toracică.Totuşi anatomia omului sub o formă precis conturată, apare abia în Grecia antică.

În Grecia antică, sub imboldul necesităţilor practicii,începe să se dezvolte medicina şi o dată cu ea anatomia şi fiziologia omului. Primele date anatomice se datoresc lui Alcmeon din Crotona (500 i.e.n) care recomandă disecarea corpului animalelor pentru obţinerea de cunoştinţe anatomice. El a scris prima carte de anatomie şi a studiat legaturile nervoase ale ochiului şi urechii cu creierul,şi a stabilit că materia encefalică este sediul activităţii intelectuale.Mai târziu, toate cunoştinţele medicale aletimpului au fost sintetizate în operele lui Hipocrate (460 – 377 i.e.n) şi ale elevilor săi.

Hipocrate a studiat anatomia pediferite animale, aplicând la om cunoştinţele astfel dobândite,deoarece, din cauza prejudecăţilor religioase, era strict interzisă disecţia cadavreloromeneşti.

Mai târziu în jurul anilor 310 -300 i.e.n, medicina şi anatomia omului încep să se dezvolte mai mult în Egipt, la Alexandria,unde se deplasează pentru scurt timp centrul cultural al antichităţii.AiciHerofile, medic grec , reuşeşte să facă disecţii pe cadavre umane şi chiar pe vivisecţiipe criminali, puşi la dispoziţia sa de regele PtolemeuI. Herofile împreună cu Erasistrate (280 i.e.n) pun fundamentele şcolii medicale din Alexandria.Ei au descris valvulele inimi, părţile creierului, au înţeles just importanţa nervilor , i-au deosebit de tendoane şi au stabilit diferenţa dintre nervii motori şi senzitivi.

Epoca alexandriană durează puţin,şi centrul cultural allumii antice semută la Roma. Aici medicina ia omare dezvoltare, datorită, în special, lui Claudius Galenus (131-210 ) care este după Hipocrate, cel mai însemnat medic, anatomist şi fiziolog al antichităţii.

Galenus a făcut cercetări pe diferite mamifere, mai ales pe maimuţe inferioare pe care le socotea drept “copii caraghioase ale omului”, inducând astfelîn eroare pe anatomiştii până la apariţia lucrărilor lui Vesalius.

O dată cu începerea căderii imperiuluiroman, anatomia atrecut prin aceleaşi încercări caşi celelalte ştiinţe.Nu s-au mai făcut cercetări noi şi chiar cunoştinţele existente au început treptat să fie uitate.