Diversitate tematică - Stilistică și diversitate în poezie

Premisa . Definirea cazului

Destinul literaturii in anii `20 - `30 a fost profund marcat de doua fenomene: manifestarea simbolismului, care precede poezia modernistainterbelica, si teoretizarea sincronismului. Prin sincronismul lovinescian se explica, in parte, dezvoltarea intregii literaturi a epocii, inclusiv a romanului modern, experienta simbolismului european devinde punctul de pornire al poeziei interbelice. Dar si romanulsi poezia sunt expresia unei noi sensibilitati, citadine, care modifica relatia dintre om si lume, felul in care artistul se intelegeacum pe sine si in raport cu lumea exterioara.

Poezia moderna rezulta din simbolism si simbolismul reprezinta el insusi, intr-o masura, o experienta suficienta in sine, inchisa. Simbolismul e nu doar un inceput, ci si un sfarsit. Refuzand retorica, didacticul, anecdoticul, poetul simbolist incearca sa intemeiezepoezia nu pe ce exprima, nici pe functia ei, ci pe ea insasi, ca un mic univers intr-un raport de paralelism cu universul real, coerentsi autonom prin ritmul interior de care se lasa condus.

Dincolo de relatia pe care criticul o stabileste cu simbolismul, este cazul sa observam o caracteristica esentiala a poeziei interbelice, aceea de a-si constitui propiul domeniu si univers imaginar - de teme, motive, viziune, stil - de a deveni, o experienta suficientasiesi.

In acest context, rolul contestatar al avangardei va fi important, daca nu la nivelul constituirii unui univers imaginar coerent, atunci,in mod sigur, la nivelul limbajului poetic pe care il va revolutiona.

"Iata un lucru neasteptat: daca poezia romaneasca are un lung trecut- care coboara pana la Miorita sau la Mesterul Manole si, miaproape, pana la Dosoftei - ea nu are decat o istorie foarte recenta, care nu merge mai departe de simbolism; in secolul al XIX-lea,exista poeti, nu si poezie: istoria poeziei se reduce la istoria literaturii, asa cum, pana in 1800, istoria literaturii se redusese laistoria culturii. Neoclasicismul, romantismul, realismul nu sunt curente poetice, ci literare. Celui dintai curent poetic, simbolismul,continua sa i se opuna curente fara legatura cu poezia, semanatorismul, poporanismul, ideologice sau general-literare. Se poate afirmaca, dupa Primul Razboi Mondial, tot ce se opune poeziei este altceva decat poezie, caci poezia nu are un "interior", un spatiul propriudestul de larg care sa faca posibile mai multe sensuri paralele sau adversare, pe scurt, o istorie.

Crearea acestui spatiu interior nu smulge poezia din legaturile ei normale cu celelalte forme de literatura si nici nu distruge unitatea literaturii; dar poezia are acum o constiinta de sine si, deci, o existenta proprie, dupa legi care sunt numai ale ei, o evolutie, omiscare previzibila in timp."

(Nicolae Manolescu, "Metamorfozele poeziei")

Nicolae Manolescu, nascut Nicolae Apolzan, (n. 27 noiembrie 1939,Ramnicu Valcea, judetul Valcea) este un critic si istoric literar roman, cronicar literar si profesor universitar, membru titular al Academiei Romane (din 2013). A activat si ca politician dupa Revolutia din 1989. Ambasador al Romaniei la UNESCO si presedintele Uniunii Scriitorilor din Romania (pentru al doilea mandat). Manolescu este considerat, in general, ca unul dintre cei mai importanti critici literari romani din ultimele decenii. In legislatura 1992-1996 ales ca senator in judetul Sibiu pe listele partidului OCL-(PAC).