DIP

CAP1.

DEF: acel corp de reguli obligatorii d.p.d.v juridic pt. state in relatiile dintre acestea.

TRASATURI: drept de coordonare, în sensul că, în lipsa unei autorități cu funcții, normele acestui drept sunt create prin punerea de acord a voinței statelor, în conformitate cu interesele lor. Spre deosebire de aceasta, dreptul intern este considerat ca un drept de subordonare, normele sale fiind create de autoritatea legislativă (parlamentul) și sunt obligatorii pe întreg teritoriul statului pentru persoanele fizice și juridice. O altă trăsătură decurge din sistemul de aplicare a normelor dreptului internațional care nu sunt aduse la îndeplinire de o autoritate internațională superioară, ci de către state care acționează de bunăvoie, iar în caz de nerespectare prin măsuri luate individual sau colectiv, în baza unor tratate sau prin organizații internaționale. în dreptul intern normele sunt asigurate în respectarea și aplicarea lor prin organe ale administrației publice având autoritate superioară față de persoanele care încalcă legea. A treia trăsătură privește controlul executării normelor acestui drept, în cadrul căruia nu există, ca în dreptul intern, un sistem de organe judecătorești competente să intervină și să aplice sancțiuni în caz de încălcare a normelor. În dreptul internațional există și este pe cale de a se consolida jurisdicția internațională dar, în principiu, nu este obligatorie, fiind necesar pentru declanșarea procedurii,consimțământul expres și prealabil al statului.

Principiile au fost, pentru prima oară, denumite „principii fundamentale ale dreptului internațional” prin Declarația 2625/1970.

-Egalitatea suverană a statelor;

-Principiul autodeterminării;

- Nerecurgerea la forță sau la amenințarea cu forța;

-Soluționarea pașnică a diferendelor internaționale;

-Neamestecul în treburile interne ale altor state;

- Îndatorirea statelor de a coopera între ele;

-Îndeplinirea cu bună credință a obligațiilor internaționale

Teoria monistă consideră că există un singur sistem de drept în cadrul căruia coexistă atât ordinea juridică internațională, cât și cea internă.

CAP2

IZVOARE : Prin izvoarele formale ale dreptului internațional se înțeleg acele mijloace juridice de exprimare a normelor create de către state și alte subiecte ale dreptului internațional.

Spre deosebire de dreptul intern în care normele de drept își au izvorul în constituție, legi și alte acte normative, în dreptulinternațional nu există o autoritate cu funcții de legiferare, ci normele se creează printr un proces mai complex și se exprimă,de regulă în mod expres prin tratate și tacit prin cutumă. În practica statelor s-au dezvoltat și alte izvoare de drept internațional.

1. Tratatul international poate fi definit ca actul juridic ce exprimă în modexpres acordul de voință dintre state(sau și alte subiecte de drept internațional), încheiat în formă scrisă și guvernat de dreptulinternațional în scopul de a crea, modifica sau abroga norme dedrept internațional.

2. Cutuma internationala este cel mai vechi izvor al dreptului internațional, dar spre deosebire de tratat, cutuma este un izvor nescris. Actualmente, deși tratatul ocupă un loc preponderent,cutuma continuă să fie izvor principal de drept internațional înspecial în acele domenii în care: interesele divergente ale statelor nu au permiscodificarea regulilor cutumiare; practica relațiilor dintre state nu a ajuns la acel stadiu

Elementul material(obiectiv) și caracteristicile sale:

- generalitatea în sensul căun număr de state cât mai mare și state reprezentative s-o accepte

în mod uniform și constant în absența generalității pot apărea cutume regionale sau locale,practica unui număr restrâns de state;

- timpul (durata) necesar pentru formarea unei cutume, practica să fie îndelungată, repetată și uniformă și nu o acțiune întâmplătoare.

Elementul psihologic(subiectiv). Simpla repetare a unei practici generală, uniformă și îndelungată nu este suficientă pentru a considera că aceasta constituie o normă cutumiară, ci practica trebuie urmată de convingerea că aceasta reprezintă o obligație juridică

Definiție Actul unilateral este acel act care emană de la un singur subiect de drept internațional,este susceptibil să producă efecte juridice în raporturile internaționale, fie angajând subiectulde la care emană, fie creând drepturi sau obligații pentru alte subiecte.