Forme și modalități de aplicare a normelor deontologice

Normele, in speta normele deontologice, sunt sistemele in care sunt organizate indatoririle unei profesii, sisteme guvernate de reguli la care consimt toti indivizii unei comunitati care utilizeaza acele norme si unde acccentul cade pe respectarea indatoririlor. De aceea, studiul normelor deontologice accentueaza dimensiunea morala a comunicarii. Dintre tipurile de norme cunoscute, deontologia se intereseaza de normele elaborate si restranse, cunoscute sub trei denumiri: norme etice, norme deontologice si norme etice de conduita, dar care practic au acelasi scop. Aria lor de cuprindere este ampla, de la partide politice, profesii liberale, actiuni economice, pana la unele ocupatii insuficient profesionalizate pentru a fi asimilate in nomenclatorul ocupational, dar toate au cel putin un element comun - capitalul moral.

In principiu, normele deontologice sunt o forma de reglare a raportului dintre indatoririle care revin practicantilor unei profesii autorizate si beneficiarul bunurilor sau serviciilor aferente.

Deontologia nu se substituie justitiei, dar poate oferi elementele specifice legate de practicarea corecta a unor profesii, ocupatii, indeletniciri, meserii. Spre deosebire de legile juridice, care au un caracter universal, imperativ si au ca obiect dreptatea, normele deontologice au un caracter mai restrans (un anumit domeniu de interes), sunt prescriptive, orientative si au ca obiect corectitudinea actiunilor profesionistilor carora le sunt recomandate.

Normele deontologice sunt alcatuite din mai multe componente (Arsith, 2011 apud Von Wright, 1982, p. 88):

-caracterul: in funtie de ce stipuleaza (ceva trebuie facut, se poate face sau nu trebuie facut) normele pot fi:

- obligatii (ordine): ele trebuie respectate intocmai, astfel se evita sanctiunile stabilite de catre autoritate;

- permisiuni: in ele se stipuleaza ca un anumit lucru poate sa fie facut, fara ca acesta sa fie cerut in mod imperativ de catre autoritate;

- interdictiile: prin ele se stipuleaza ca un anumit lucru nu trebuie sa fie facut, pentru ca ar intra in contradictie cu cerintele autoritatii emitente.

-continutul: se refera la ceea ce trebuie, poate sau este interzis ca sa fie facut; este acel aspect care este ordonat, permis sau interzis.

-conditia de aplicare: pentru ca continutul unei norme sa se aplice trebuie sa fie indeplinita o anumita conditie. In functie de acest aspect normele pot fi:

- categorice: presupun ca exista o singura conditie care sa determine aplicarea continutului unei norme;

- ipotetice: presupun ca pe langa conditia principala de infaptuire a continutului unei norme este necesara aplicarea unei alte conditii suplimentare;

-autoritatea: este cel care emite norma. Pentru ca sa nu existe situatii in care cei care sunt sub efectul unor diferite norme sa nu recunoasca autoritatea celor care le-au emis, trebuie ca sa existe de la bun inceput stabilita autoritatea morala si legislativa pentru cei care vor formula normele unui anumit domeniu.

-subiectul: se refera la cel caruia i se adreseaza o norma, este cel caruia i se ordona, i se permite sau i se interzice de catre autoritate infaptuirea unei actiuni sau abtinerea de la infaptuirea ei.

-ocazia: reprezinta locatia spatio-temporala in care se enunta si se aplica o norma. In functie de acest aspect normele pot fi:

- particulare: atunci cand sunt emise pentru un numar finit de ocazii specificate;

- generale: atunci cand sunt emise pentru toate ocaziile posibile.

In ceea ce priveste formele si modalitatile de aplicare a normelor deontologice, trebuie avut in vedere ca fiecare profesie este responsabila atat fata de stat, ca autoritate suprema - cel care emite legile juridice, dupa care sunt masurate efectele actiunilor desfasurate de catre profesionistii unui anumit domeniu, cat si de publicul caruia i se adreseaza acestia (prin normele morale stabilite si asumate de catre cei care lucreaza in profesia respectiva) si fata de propriile standarde de performanta (etica profesionala), care trebuie sa ghideze in permanenta orice actiune desfasurata.

De-a lungul duratei intregii lor cariere, profesionistii, din orice domeniu, sunt supusi unor obligatii deontologice particulare a caror incalcare poate fi sanctionata chiar prin pedepse penale, in cazul in care abaterile iau formele prevazute de legea penala, sau prin aplicarea de sanctiuni disciplinare, prevazute de Codul lor deontologic, in situatiile cand ei savarsesc acte care aduc atingere datoriei de probitate, de integritate, de onoare sau de buna conduita a acelei profesii. Organizatiile profesionale exercita si ele un control jurisdictional, prin reprimarea incalcarii valorilor codului deontologic. Ele penalizeaza functionarii indisciplinati sau contravenienti; la nevoie, in cazul unor incalcari grave, ele pot recurge la excluderea din corpul profesional in urma unor proceduri disciplinare. Codurile deontologice enunta

1.Arsith, Mirela (2011), ETICA SI DEONTOLOGIE PROFESIONALA, Galati: Editura Universitara Danubius

2.Dagenais, Bernard (2002), Profesia de relationist, Iasi: Editura Polirom,

3.Wright, Georg Henrik von (1982), Norma si actiune, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica,