Științe politice

Politica sociala este un concept care desemneaza : orientarea principala si, respectiv, obiectivele ce se urmaresc a se realiza in sfera sociala, pe termen lung, mediu si scurt; mijloacele, instrumentele si masurile concrete de realizare a obiectivelor propuse.

Asa cum rezulta din experienta internationala obiectivele politicii sociale apar, pe termen lung, ca fiind subsumate unor principii. Cel mai frecvent invocat este principiul "justitiei sociale", cu multiplele sale interpretari derivate din conceptia despre societate. Obiectivele exprima, de regula, atingerea unui nivel de bunastare, pentru intreaga populatie si/sau pentru anumite grupuri ale acesteia. In plus, obiectivele politicii sociale sunt delimitate si de raporturile dintre justitia sociala si eficienta economica. De aici, diversitatea si diferentele importante ce se pot constata in ceea ce priveste politicile sociale ale diferitelor tari sau grupuri de tari, tipologia acestora.

Dincolo de fundamentele de natura ideologica ce confera politicii sociale o anumita particularitate, politica sociala se defineste prin masuri ce vizeaza bunastarea sociala si individuala, termeni care au, in general, o semnificatie pozitiva.

In ultimele decenii, se observa conturarea unor tendinte spre un consens in ceea ce priveste obiectivele sociale, definite principial. Aceasta se intampla datorita:

- manifestarile evidente a unor obstacole de natura economica (riscuri) in satisfacerea unor nevoi sociale, de aici a necesitatii interventiei puterii publice;

- recunoasterii si constientizarii intr-o masura crescanda a unitatii proceselor economice si sociale si, din acest motiv, a unei tendinte de corelare mai buna, de integrare a politicilor economice si a politicilor sociale;

- faptului ca se manifesta preocuparea de a lega procesul dezvoltarii economice de satisfacerea nevoilor umane.

In plan practic, politica sociala se concretizeaza in seturi de masuri orientate spre:

- obiective sociale "globale" (eradicarea saraciei, etc.);

- realizarea unor obiective pe domenii sociale (sanatatea, invatamantul, locuintele, securitatea sociala, etc.);

- realizarea unor programe sociale ce vizeaza segmente ale sferei sociale (ex.: programe de sustinere a unor categorii defavorizate ale populatiei - batrani, tineri, copii, handicapati - programe de ocupare si protectie a somerilor, programe de sustinere a familiilor si de protectie a copiilor, etc.).

Elementul de referinta il constituie problemele sociale reale ce se manifesta in planul national in anumite perioade. Odata ce se contureaza un acord asupra obiectivelor politicii sociale, alegerea mijloacelor, a metodelor de actiune devine o problema tehnica. In acest fel politica sociala poate fi caracterizata prin totalitatea prestatiilor orientate spre gospodarii sau persoane. Din ratiuni de analiza, acestea pot fi grupate in:

- prestatii (venituri ) sociale in bani: pensii, ajutor de somaj, etc.;

- prestatii (venituri) sociale in natura: servicii de sanatate, de asistenta sociala, invatamant, etc.;

- subventii pentru bunuri si servicii de consum;

- prestatii fiscale: reduceri sau scutiri de impozite si taxe.

Pentru o cat mai corecta intelegere a configuratiei politicii sociale, consideram utile urmatoarele precizari:

- politicile sociale in fiecare tara se particularizeaza in functie de conceptiile ce domina guvernarea si de problematica sociala existenta intr-o perioada data;

- politicile sociale sunt si rezultatul jonctiunii intre obiectivele de realizare a echilibrelor macroeconomice si a eficientei, pe de o parte, cu cele care se refera la bunastarea individuala, pe de alta parte.

Stiinta economica poate sprijini intelegerea acestui concept prin analize referitoare la:

- efectele pe care masurile de politica sociala le au in realizarea obiectivelor fixate si sesizarea modificarilor inregistrate in nivelul de trai sau in alte segmente ale vietii umane;

- confruntarea dintre problemele de functionare pietei si implicarea statului, in special in problemele de (re)distribuire;

- concordanta, corelatiilor dintre parametrii si componentele economice ale dezvoltarii, in scopul sesizarii unor dezechilibre sau a unor surse pentru posibile dezechilibre (ex.: aspecte legate de finantare).

Statul dezvolta o serie de activitati in variate sfere: economica, culturala, educationala, de sanatate, a populatiei si familiei, a copilului, a persoanelor cu nevoi speciale, a minoritatilor nationale, a sexelor, a mediului inconjurator etc. In acest mod se urmareste rezolvarea unor probleme sociale, creandu-se conditii de dezvoltare a indivizilor la nivelul unui mod decent de viata, acceptat de catre comunitate la un moment dat. E. Zamfir (1995, p.22-23) evidentiaza urmatoarele tipuri de obiective ale politicii sociale.

1. Promovarea unor bunuri publice: apararea, securitatea, infrastructura urbanistica, sanatate, educatie, cultura, stiinta.

2. Protectia sau securitatea sociala a segmentelor populatiei, care dintr-un motiv sau altul, sunt in dificultate. Aceasta are in vedere doua componente relativ distincte: sistemul asigurarilor sociale si sistemul asistentei sociale.

3. Dezvoltarea sociala. La acest nivel, politica sociala formuleaza obiective de asigurare a unor conditii sociale care sunt considerate a fi importante global pentru colectivitate in procesul de dezvoltare a stiintei si culturii, a sistemului de educatie , de difuzare a culturii, de promovare a familiei si a ingrijirii copilului, de crestere a solidaritatii sociale si a spiritului de colaborare international, a responsabilitatii umane.

II. Evolutia politicilor sociale. Tipologii de politici sociale.

Intr-un plan concret si din perspectiva temporala, politica sociala a evoluat diferentiat pe tari, diferentieri ce se pot vedea reproduse si astazi. Incepand cu ultima parte a secolului XIX si pana spre anii 1930 ai secolului nostru se pot distinge doua modele contrastante de politica sociala:

1.Primul, in regimurile liberale, se regaseste in tarile anglo-saxone. Unul dintre cei mai mari creatori a fost William Henry Beveridge (sef al serviciului de somaj si ocupare, economist si administrator britanic). Politicile sociale din aceasta categorie au fost orientate spre sisteme traditionale de combatere a saraciei si de incurajare a solutiilor private de asigurari sociale. Aceasta abordare a fost conforma cu ideile economiei politice liberale clasice, politicile sociale avand, ca principale instrumente, sisteme de verificare a mijloacelor de trai si prestatii publice orientate numai spre nevoi care pot fi dovedite a fi, in mod real, neacoperite si care nu greveaza esential bugetul public.

2.Cel de-al doilea model este regasit in Europa continentala. El s-a bazat pe asigurarea sociala - lansata de Otto von Bismarck in anii 1880-, initial privata si voluntara, devenita ulterior obligatorie. Acest model s-a construit in ideea unui rol puternic si direct al statului, in special prin stipularea participarii obligatorii a populatiei si prin stabilirea unor standarde ce trebuie atinse. Aceasta a favorizat dezvoltarea de programe de asigurari sociale pe principii ocupationale, cu statut distinct si administrare autonoma.

Politicile sociale, in evolutia lor, au inregistrat o "explozie" in special dupa cel de-al doilea razboi mondial, anii '50 si '60 reprezentand perioada cea mai fertila. Aceasta dezvoltare, indeosebi in tarile occidentale, a fost sustinuta de cresterea economica puternica