Cartea verde a diplomației multilaterale

Rezumat executiv

Secolul XXI cunoaste o reasezare profunda a sistemului de guvernare

internationala, rezultata din reconfigurarea puterii pe plan international si

transformarea institutiilor multilaterale.

Romania este un stat de talie medie care, prin apartenenta sa la Uniunea

Europeana, este astazi parte constitutiva a unui pol de putere global. Pana la

momentul aderarii la NATO si UE, cele doua obiective strategice au absorbit cea

mai mare parte a resurselor nationale, pe acest fond apartenenta la

organizatiile/institutiile sectoriale fiind insuficient valorificata. Aderarea la NATO

si UE nu au fost insa obiective in sine, ci au avut un rol instrumental pentru

Romania. Noul statut de membru al NATO si UE a determinat multiplicarea

formatelor in care Romania actioneaza si isi promoveaza interesele, precum si

modificarea paradigmei de exprimare si reactie. Exista un orizont de oportunitate

ca Romania sa isi consolideze, pe termen lung, capacitatea de factor modelator al

anumitor decizii si politici internationale.

Multilateralismul ramane cadrul predilect pentru promovarea politicii

externe romanesti. Deoarece, in mod realist, beneficiem de o capacitate limitata

de a influenta semnificativ un numar mare de dosare internationale, trebuie sa

selectam, cu pragmatism, teme care ne pot substantia si impune profilul in plan

multilateral, cu consecinte benefice si asupra politicii bilaterale.

Aceasta Carte Verde a Diplomatiei Multilaterale are ca scop formularea unor

recomandari de politica externa pentru tara noastra, pe termen mediu si lung,

pentru a face din multilateralism un instrument central de politica externa si a-l

utiliza intr-o viziune adecvata epocii "post-moderne" in care ne aflam.

Demersul implica elaborarea unui concept nou de diplomatie multilaterala

si identificarea unor domenii prioritare sau nise de actiune care sa fie promovate

corelat si coerent in organizatiile internationale din care Romania face parte. Un

nou concept implica si reanalizarea resurselor si instrumentelor pe care Romania

le detine sau le poate dobandi in vederea implementarii diplomatiei multilaterale.

Diplomatia romana va trebui sa-si dubleze misiunea sa primara de

promovare externa a interesului national si de vector de modernizare a Romaniei

cu promovarea tot mai sustinuta a valorilor impartasite in cadrul entitatilor la care

a aderat. Aparitia diplomatiei europene confera noi coordonate de raportare si

ridica intrebari privind evolutia sa concreta, modul in care Serviciul European de

Actiune Externa se va raporta la marile cancelarii si cel in care Romania se va

insera intr-o structura in care interesele ii vor fi reprezentate in mod diferit.

O abordare strategica mai accentuata a actiunilor de dipomatie multilaterala

trebuie sa vizeze: implicarea diplomatica in plan multilateral prin actiuni pe linia

secventiala securitate - buna guvernare - dezvoltare pe termen lung;

concentrarea pe cateva teme transversale unde Romania poate aduce valoare

adaugata; cresterea prezentei si calitatii implicarii in dezbateri conceptuale; o mai

buna valorificare a capitalului/profilului in organizatiile internationale.

In conturarea mai clara, substantiala si avantajoasa pentru Romania a

profilului multilateral, inclusiv in vederea atragerii recunoasterii internationale

dorite, efortul MAE trebuie canalizat, dincolo de adoptarea unei abordari integrate

a multilateralismului actual, si in directia selectarii instrumentelor optime de

actiune si a utilizarii eficiente a resurselor de care dispune.

I. PREAMBUL

Multilateralismul si dezvoltarea fara precedent a organizatiilor

internationale reprezinta una dintre cele mai semnificative evolutii in domeniul

relatiilor internationale in ultimul secol. In ciuda evidentierii unor limite initiale, prin

imposibilitatea de a preveni cea mai mare conflagratie din istoria omenirii, organizatiile

internationale si conceptele multilaterale care s-au impus intre timp au fost capabile sa

contribuie la stabilitatea globala, declinul accentuat al conflictelor inter-statale,

monitorizarea colectiva a unor riscuri si chiar limitarea lor, consacrarea unor valori globale

comune si promovarea unora dintre cele mai generoase obiective ale umanitatii.

Disparitia ordinii bipolare a constituit un moment de cotitura in sistemul

multilateral in ansamblul sau, marcat, pe de o parte, de incetarea logicii de tip ,,Razboi

Rece" si, pe de alta parte, de emergenta unor noi poli de putere. Evolutiile politice,

economice si sociale de la sfarsitul secolului XX au determinat, printre altele, si

initierea unor lungi si, adesea, anevoioase procese de adaptare si reforma ale

majoritatii organizatiilor internationale, procese care, aproape fara exceptie, continua

si in prezent. Daca sfarsitul Razboiului Rece si efectele acestuia au reprezentat cauze

proxime ale schimbarii in organizatiile internationale, dintr-o perspectiva a cauzelor pe

termen mediu si lung, aceste procese sunt inseparabile de fenomenul globalizarii,

tendinta tot mai accentuata la inceput de secol XXI, care produce consecinte de la

nivelul vietii private, pana la nivelul sistemului politic si economic international.

In prezent, sunt vehiculate tot mai des notiuni precum ,,multipolarism", ,,interpolarism",

,,guvernare globala", toate incercand sa surprinda modificarea naturii

raporturilor de putere si chiar a structurii puterii, in plan global. Tendintele pe care

aceste concepte doresc sa le rezume sunt direct legate de aprofundarea,

multiplicarea si sofisticarea interdependentelor, precum si emergenta tot mai

evidenta a unui multipolarism flexibil, cu configuratii diferite, in functie de criteriile de

definire a puterii. Multiplicarea interdependentelor si suprapunerea lor variabila sunt

fenomene insotite, nu intamplator, de procese tot mai diversificate de integrare

regionala si chiar de (re)definire a identitatii regionale. Toti acesti factori devin surse

de presiune asupra institutiilor multilaterale, intrucat caracterizeaza accentuat mediul

exterior de actiune al acestora.

Tergiversarea proceselor de eficientizare si reformare a multilateralismului cu

vocatie universala a condus la proliferarea, dupa 1990, a unui ,,nou multilateralism",

caracterizat de trei genuri: multilateralismul regional (organizatii si structuri/procese

regionale, acorduri regionale de comert liber s.a.), multilateralismul informal (G-20, G-

8 etc.) si multilateralismul functional (coalitiile de vointa, Comunitatea Democratiilor,

Alianta Civilizatiilor etc.). Acest ,,nou multilateralism" nu trebuie sa se substituie celui

traditional, ci sa-l completeze si chiar sa faciliteze adaptarea si reforma celui din urma.

Pe termen scurt si mediu, mediul global va ramane marcat de efectele crizei

mondiale, care antreneaza provocari substantiale, dar si noi oportunitati de actiune si

eventuale reconfigurari de pozitii la nivel global (fie prin optarea, de catre state, pentru

o mai stransa cooperare, in vederea inlaturarii efectelor crizei, fie prin alegerea unor

solutii unilaterale, in ultima instanta). Cauzele si dimensiunea crizei au readus in

atentie cea mai mare provocare pe care globalizarea o aduce statelor - reducerea

capacitatii de influenta asupra propriilor economii si societati, in raport cu care statele

trebuie sa identifice o modalitate de acomodare cat mai eficienta intr-un interval de

timp cat mai scurt.