Problema psihicului omului este pozitia-cheie in psihologie. Psihicul omului este constiinta omului. Constiinta se subintelege ca o forma aparte a reflectarii, care constituie trasatura comuna a tuturor functiilor psihice ale omului. Dezvoltarea tuturor functiilor psihice in interdependenta asigura formarea la om a reflectiei interna a lumii externe, intr-o oarecare masura, a modelului acestei lumi.
La animale psihicul se formeaza si se dezvolta in procesul activitatii lor de adaptare la mediul ambiant. Reproducerea insa si dezvoltarea vietii omului se infaptuieste in procesul reformarii naturii. Constiinta individuala, care este studiata de psihologie, se formeaza si se dezvolta in stransa legatura cu stiinta sociala. Individul insuseste forma ideala de reflectare in procesul real de includere in viata societatii: omul nu poate exista in afara acestei vieti, i afara sistemului relatiilor sociale. Neinsusind aceasta forma omul nu poate sa se dezvolte ca om, ca membru al societatii, ca personalitate.
Asadar, constiinta este forma suprema a psihicului, forme ce integreaza, rezultatul conditiilor istorico-sociale a formarii omului in activitatea de munca la o comunicare permanenta cu alti oameni. Constiinta este nu altceva decit existenta constientizata.
A. Petrovski evidentiaza urmatoarele patru caracteristici psihologice de baza ale constiintei:
1. Constiinta este totalitatea cunostintelor despre lumea inconjuratoare. In structura constiintei intra toate procesele cognitive: simtul, perceptia, memoria, gandirea, imaginatia.
2. deosebirea subiectului si obiectului, intarita in constient, adica ceea ce apartine ,,Eu-lui" omului si ,,Noneu-lui" lui.
3. Asigurarea activitatii omului ce presupune un scop. Drept exemplu poate servi citatul vestit al lui K. Marx: ,,Paianjenul executa operatiuni, ce amintesc operatiunile tesatorului, si albina prin constructia celulelor sale de ceara face de rusine unii oameni-arhitecti. Insa si cel mai rau arhitect se deosebeste initial de cea mai buna albina prin faptul ca inainte de a construi celula din ceara, el deja a construit-o in capul sau". La finele procesului de munca primim un rezultat, care deja la inceputul acestui proces a fost in imaginatia omului. Omul nu numai schimba forma celor ce sint date de natura; in cele date de natura, el desfasoara concomitent scopul sau constient, care ca legitate determina modul si caracterul actiunilor sale si carui el trebuie sa supuna vointa sa. Astfel in functia constiintei intra formarea scopurilor activitatii, totodata se determina motivele ei, se adopta decizii hotarate, se tine cont de ordinea executarii actiunilor etc.
4. Prezenta aprecierilor emotionale in relatiile dintre personalitati. In constiinta omului intra si lumea sentimentelor, unde se reflecta relatiile complicate si, mai intai de toate, cele sociale, in care este inclus omul.
O conditie obligatorie a formarii si manifestarii calitatilor specifice ale constiintei, indicate mai sus este limbajul. Dupa cum se stie, limbajul este un sistem obiectiv aparte, in care este imprimata experienta social-istorica sau constiinta sociala. Fiind insusit de un om concret, limbajul devine constiinta reala a acestui om.
Multe cunostinte, relatii, retrairi, ce constituie lumea interna a fiecarui om, nu se constientizeaza de catre el. Inconstientul - este o parte componenta obligatorie a activitatii psihice a fiecarui om. Analiza conceptuala a conceperii stiintifice moderne a problemei inconstientului se imparte in doua directii de baza: teoria psihoanalizei (intemeietor S. Freud) si teoria directivei psihologice inconstiente. Acestea sunt doua metode de operare cu fenomenul inconstientului in legaturile lui cu psihicul in general. Psihoanaliza concepe constientul si inconstientul ca elemente a activitatii psihice ce se exclud reciproc. Psihologia directivei, dimpotriva, avand drept principiu ideea integritatii psihicului se bazeaza pe conceperea unitatii fundamentale a personalitatii omului.
Conceptiile moderne despre fenomenologia inconstientului permit a desfasura urmatoarele principii.
In zona constiintei clare isi gaseste reflectare doar o mica parte a tuturor semnalelor primite concomitent din mediul intern si extern al organismului. Semnalele nimerite in zona constientului clar se folosesc de catre om pentru dirijarea constienta a compararii sale. Celelalte semnale deasemenea sint folosite de organism pentru reglementarea unor procese, insa, la nivel inconstient. Din punctul de vedere contemporan al conceperii, constientul si inconstientul activeaza intr-un regim de unitate armonizata. Atunci cind in fata ne apar circumstantele ce fac dificila alegerea strategiei comportarii sau necesita o metoda noua de rezolvare, aceste circumstante nimeresc in zona constientului clar. Dar cum numai decizia este primita, strategia este gasita, dirijarea comportamentului se transmite in sfera inconstientului, iar constiinta se elibereaza pentru rezolvarea dificultatilor aparute din nou. Necatand ca in fiecare moment dat doar o mica parte a tuturor proceselor se reglementeaza constient, constiinta poate acorda o anumita influenta si asupra proceselor inconstiente. Inconstientul uneste toti acei factori, care influenteaza la reglementarea comportamentului, care se desfasoara fara particularitatea nemijlocita a constiintei.
Multi cercetatori considera, ca in domeniul inconstientului intra de asemenea: fenomenele psihice, ce apar in somn, reactii de raspuns generate de excitantii neconstientizati; miscarile, devenite automate; careva impulsuri spre activitate, in care lipsesc scopurile constiente etc. Inconstientul nu poate fi considerat ca nivel inferior al psihicului, deoarece este un fenomen psihic al omului, care este determinat de conditiile sociale ale constiintei omului si indisolubil este legat cu ea.
Pentru a concepe mai bine legitatile de functionare a activitatii psihice a omului, particularitatile desfasurarii si constructiei ce urmeaza a lua cunostinta cu faptul, cum este organizat organul sau de activitate psihica - creierul - si cum coreleaza cu el diverse manifestari ale vietii psihice a omului.
Pa parcursul de lunga durata a evolutiei lumii organice - de la cele mai simple animale monocelulare pina la om - mecanismele fiziologice ale comportarii se complicau continuu. Astfel, la organismele monocelulare unica celula indeplinea toate functiile activitatii vitale. Acesta este un organ de simt, motor, digestiv. Desigur, ca posibilitatile lui sint foarte limitate. La animalele dezvoltate are lor specializarea organelor, exprimata prin aparitia celulelor, unica functie a carora devine receptia semnalelor (receptorii). Alte celule isi asuma exercitatea activitatii musculare sau secretiei diferitor glande (efectorii). Dar specializarea divizeaza organele si functiile, iar vitalitatea integra a organismului necesita o legatura continua intre ele, ce se obtine datorita sistemului nervos central, ce functioneaza ca un tot intreg.
La toate vertebratele planul general de constructie a sistemului nervos este similar. Elementul de baza al sistemului nervos constituie celulele nervose sau neuronii. Neuromul este format din corpul celulei si ramificatii - dendrite (ce percep excitarea) si axioni (ce transmit exitarea). Contactul axonului cu dendritul sau corpul altei celule nervoase se numeste sinaps. Sinapsului i se atribuie un rol hotarator in explicarea mecanismului de stabilire a legaturilor noi in sistemul nervos.
1.Buzdugan T. Psihologia pe intelesul tuturor, Bucuresti Editura Didactica si Pedagogica, R.A., 1999.
2.Cismovici A. Rsihologie generala, Iasi, Editura Plirom, 1996.
3.Popescu-Neveanu P. Dictionar de psihologie, Bucuresti, Editura Albatros, 1978.
4.Zlate M. introducere in psihologie, Casa de Editura si Presa, "Sansa"" - S.R.L., 1996.
5.???????? ? ?????????? / ???. ???. ???. ?. ?. ???????????. - ?., 1995.
6.????? ?. ?. ????? ??????????. - ?., 1995.
7.???????? ?. ?????????? ? ??????????. ????? 1. ???????????. - ???????, 2002.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
