Gândirea - Proces cognitiv superior

Subsistemul cognitiv al omului atinge punctul culminant al complexitatii si eficientei sale la nivelul gandirii. Luata in forma sa constituita si consolidata, asa cum se prezinta la subiectul adult normal, si cum a fost de altfel tratata de cercetarea psihologica traditionala, pana la J. Piaget, gandirea pare a fi entitatea psihica cea mai enigmatica si plina de mister, motiv pentru care am ales-o ca subiect al lucrarii la disciplina Fundamentele psihologiei.

Lucrarea vizeaza cateva puncte principale in care sunt tratate sumar modelele explicative ale gandirii, trasaturile functional - calitative specifice, clasele principale de sarcini care activeaza si releva specificul gandirii, functiile si mecanismele neurofiziologice ale acesteia.

Mecanismele gandirii, aspecte teoretico-metodologice generale

Termenul de gandire nu este suficient de precis circumscris din punct de vedere semantic. In psihologie el a patruns prin intermediul filosofiei si al logicii si a fost asociat cu diferite forme ale activitatii mentale precum: conceptualizarea si operarea cu concepte, abstactizarea si operarea cu abstractiuni, formalizarea si operarea cu sisteme logico-formale, rationalizarea si construirea de judecati si rationamente, clasificarea, sistematizarea si operarea cu scheme generalizate, esentializarea, descoperirea si formularea de principii si legi, interpretarea si teoretizarea. Prima constatare care se desprinde de aici este aceea ca termenul de gandire desemneaza o realitate psihica extrem de complexa si eterogena. De aceea nu este intamplator ca, luata in expresia ei cea mai inalta si finita aceasta realitate a fost adesea considerata o adevarata enigma, de esenta supranaturala. Asa se explica faptul ca studiul ei experimental a inceput mult mai tarziu decat cel al senzatiilor, perceptiei sau memoriei.

Psihologia clasica ne-a lasat patru modele ale gandirii:

Modelul asociationist interpreteaza gandirea ca produs al multiplicarii formelor de senzatii si al articularii succesive (in lant) sau simultane (constelationale) a imaginilor din memorie. Notiunea, unitatea de baza a continutului gandirii, era definita ca o simpla suma de senzatii, fiecare senzatie redand o anumita insusire concreta a obiectului. A ramas celebru in acest sens exemplul lui J. St. Mill cu notiunea de casa. Aceasta este definita ca o reuniune particulara a imaginilor de temelie, perete, acoperis, fereastra. O asemenea optica simplist - reductionista a facut ca scoala asociationista sa ramana cea mai saraca in cercetari experimentale si in studii consacrate gandirii ca proces psihic specific.

Lucrarile de sinteza cele mai reprezentative in care sunt expuse idelile modelului asociationist al intelectului sunt De L,Intelligence a lui H. Taine (1870) si L, evolution des idees generales a lui Th. Ribot (1897). Este adevarat ca asociatia reprezinta un mecanism important in desfasurarea gandirii, dar nu este vorba de asocierea de senzatii sau imagini senzoriale evocate din memorie, ci de asocierea de notiuni, judecati si rationamete ca entitati informational-cognitive de nivel superior, elaborate dupa criterii de relevanta, esentialitate si generalitate si prin transformari succesive nu numai cantitative, ci si calitative ale datelor primare furnizate de senzatii si perceptii sau reactualizate din memorie.

Prin urmare, singur mecanismul asociatiei, fara cel al transformarii calitative a fluxurilor informationale si al generarii de entitati de rang superior ireductibile la elementele initiale, nu poate explica natura si complexitatea reala a gandirii, atributele sale de generalizare, abstractizare, formalizare, simbolizare, discursivitate, rezolutivitate etc.

Latura pozitiva a modelului asociationist consta in aceea ca priveste gandirea nu ca pe realitate apriorica sau innascuta predeterminata, ci ca rezultat sau produs al evolutiei ontogenetice a individului sub influenta factorilor externi, indeosebi a procesului educatiei.

Modelul gestaltist poate fi socotit un pas inainte, din punct de vedere metodologic, intrucat el admite specificul calitativ al gandirii ca "forma distincta a organizarii pshice" si ireductibilitatea ei la senzatie sau perceptie. Aceasta a si determinat pe reprezentantii lui - W.Kohler, W.Mertheimer, K. Dunker sa intreprinda cercetari sistematice si coerente asupra "fenomenologiei gandirii". Trebuie insa subliniat din capul locului ca cercetarile respective erau astfel proiectate si realizate, incat sa confirme principiile si legile imanente, a priori ale organizarii psihice, relevate si formulate inca la nivelul perceptiei.

Esenta acestor legi rezida in afirmarea caracterului predeterminat, innascut al structurilor sau formelor si a primatului sau dominatiei absolute a intregului asupra partilor componente acesta avand caracteristici proprii, care nu pot fi obtinute din simpla insumare sau articulare asociativa a partilor.

Prin aceasta, gestaltismul preia teza pshiologiei introspectioniste a capacitatilor innascute, gandirea fiind considerata ca o structura data, preexistenta, dar de nivelul calitativ superior, in raport cu perceptia.

Datele experimentale sunt interpretate prin prisma conceptului de camp si de circuit total organism-mediu.

Campul este "inzestrat" cu doua atribute esentiale: atributul dinamicitatii si atributul organizarii-integrarii. Gratie acestor atribute, gandirea se manifesta ca o succesiune orientata de transformari, transpozitii si integrari relationale intre starile interne ale creierului si elementele situatiei externe.

In urma faimoaselor cercetari efectuate pe cimpanzei si sintetizate in lucrarea de referinta ,,Despre inteligenta maimutelor (1923), W.Kohler ajunge la concluzia ca dinamica gandirii nu consta intr-o succesiune de incercari si erori, ci intr-o succesiune de reorganizari instantenee ale elementelor situatiei problematice externe, pe baza mecanismului echilibrarii fortelor de camp interne si externe activate de o tendinta determinata - atingerea obiectului sau scopului.

Ca atare, aici nu-si are locul nici invatatura, nici intarirea (recompensa sau pedeapsa). Solutiile la problemele care fac obiectul gandirii apar, asadar, brusc, in urma unor scurt-circuit (reorganizarii spontane), fenomen care a fost botezat cu numele de insight (,,aha, reactia!"). Intr-o exprimare mai explicita, insight-l reprezinta o forma de intuitie, un gen de discernamant instantaneu, o iluminare care permite punerea in relatie logica a elementelor situatiei problematice si relevarea solutiei.

1. Zlate, M. (2006), Fundamentele psihologiei, Editura Universitara, Bucuresti;

2. Golu, M. (2005) Bazele psihologiei generale , Editura Universitara, Bucuresti;

3. Danaila L., Golu. M. (2006), Tratat de neuropsihologie vol. 2, Editura Medicala, Bucuresti;