Ștanța de precizie

Stantarea = operatia mecanica de fasonare la cald sau la rece, fara aschiere, a unor obiecte de aceeasi forma, din material cu una sau doua dimensiuni mici fata de celelalte (tabla, banda, discuri, sarma), efectuata prin taiere cu ajutorul unor stante, sau prin deformare plastica.

Prin procedee de stantare se prelucreaza semifabricate livrate sub forma de table, benzi, fasii sau semifabricate individuale.

Stantarea se foloseste in diferite ramuri industriale, cum sunt: fabricatia de automobile, de tractoare, de avioane, industria electrotehnica etc.

Principalele operatii de stantare sunt:

- Retezare;

- Decupare;

- Perforare;

- Crestare;

- Slituire;

- Sectionare;

- Taierea marginilor (tundere);

- Debavurare;

- Calibrare prin taiere;

- Taierea prin strapungere.

CAPITOLUL II. STANTELE

Stantele sunt unelte construite pentru anumite masini sau grupe de masini, cu actiune simpla sau multipla si sunt utilizate pentru operatii de taiere a produselor din materiale metalice sau nemetalice.

Stantele sunt compuse din cel putin doua elemente active asociate, cu un contur al sectiunii transversale corespunzator conturului piesei, ambele sau cel putin unul din elemente fiind prevazute cu muchie taietoare, in scopul taierii prin forfecare, indoire, strapungere. Se pot utiliza pe mecanisme simple actionate manual pana la prese mecanice sau prese hidraulice de mare putere.

Clasificarea stantelor:

- In functie de combinarea operatiilor:

- Stante simple

- Stante combinate: simultan

succesiv

simultan-succesiv

- In functie de modul de ghidare a partii mobile a sculei fata de cea fixa:

- Stante fara ghidare

- Stante cu ghidare prin diferite elemente cum sunt:

- Capuri

- Coloane

- Placi de ghidare

CAPITOLUL III.STANTAREA DE PRECIZIE

Stantarea de precizie permite obtinerea unor piese caracterizate de precizii dimensionale si de forma ridicate. Prin acest procedeu pot fi prelucrate majoritatea materialelor utilizate in procesele de deformare plastica la rece. Cel mai prelucrat este otelul nealiat, cu un continut de carbon de pana la 0,25 % dar, din materiale subtiri, s-au prelucrat si oteluri avand acest continut de pana la 0,95 %.

Se poate spune ca materialele cele mai adecvate prelucrarii prin stantare de precizie sunt acelea care au rezistenta la rupere si limita de curgere scazute si alungirea mare. Tablele din otel moale se prelucreaza bine daca rezistenta la rupere nu depaseste 500-600 Mpa iar, prin masuri speciale, limita superioara, in cazul unor grosimi de tabla sub 3 mm, poate fi extinsa pana la 800 Mpa.

Caracteristici ale procesului de stantare de precizie:

- Crearea unei stari de compresiune spatiala a materialului in zona de taiere;

- Utilizarea unor viteze de taiere cuprinse intre 4 si 15 mm/s, mult mai reduse comparativ cu vitezele de la stantarea obisnuita;

- Utilizarea unor jocuri foarte mici intre elementele active.

[1] V.P. Romanovski, Indrumator pentru presarea la rece, Ed. Tehnica Bucuresti 1957

[2] C. Iliescu, Tehnologia stantarii si matritarii la rece, Ed Didactica si Pedagogica Bucuresti 1977

[3] Y. Lee, J. Pan, R. Hathaway, M. Barkey, Fatigue Testing and Analysis (Theory and Practice), Ed. Elsevier Oxford 2005;