Proza narativă

Alegeţi dintre trăsăturile de mai jos pe cele care sunt specifice unui text narativ; discutaţi apoi dacă există caracteristici comune mai multor genuri literare (epic, liric, dramatic):

- text în care predomină subiectivitatea, exprimarea directă a sinelui;

- structurarea textului în strofe şi versuri;

- eul creator îşi exprimă în mod nemijlocit stările sufleteşti, emoţiile, reacţiile faţă de fenomenele lumii exterioare şi faţă de propriile metamorfoze interioare;

- personajele textului comunică prin intermediul dialogului şi al monologului, autorul neintervenind decât în indicaţiile scenice (regizorale);

relatează fapte, evenimente, întâmplări cu o anumită semnificaţie, puse pe seama unor personaje şi povestite de un narator;

acţiunea se organizează într-o succesiune de momente ale subiectului: situaţia iniţială, evenimentul perturbator, desfăşurarea acţiunii, situaţia tensionată, situaţia finală;

acţiunea poate fi relatată cronologic, prin înlănţuire şi alternanţă, sau cu întoarceri în timp şi rememorări, prin inserţie;

întâmplările sunt plasate într-un context spaţio-temporal, de aici prezenţa unor indici spaţiali şi temporali (adverbe şi locuţiuni adverbiale de loc şi de timp, substantive care exprimă circumstanţe temporale sau spaţiale, nume de locuri etc.);

acţiunea este pusă în mişcare de un conflict, care reprezintă o ciocnire de interese, valori, atitudini între personaje (conflict exterior) sau în sufletul unui personaj (conflict interior);

prezenţa personajelor - existenţe fictive, create după modelul realităţii sau plăsmuite de fantezia scriitorului;

prezenţa naratorului - o convenţie textuală, vocea care relatează întâmplările, fie la persoana a III-a (narator obiectiv, impersonal, omniscient), fie la persoana I (narator subiectiv, implicat ca personaj sau ca martor);

modul de expunere dominant este naraţiunea, dar în mod obişnuit ea se împleteşte cu descrierea şi cu dialogul.

Naraţiunea presupune „relatarea unor schimbări de stare (evenimente şi acţiuni) trecute, aflate în succesiune temporală şi integrate unui model de desfăşurare care le atribuie sens”.

(Rodica Zafiu, Naraţiune şi poezie, Editura AII, Bucureşti, 2000, p. 48)

„Prezentă în fiecare epocă istorică, în fiecare loc, în fiecare societate” şi cultivată de „toate clasele şi toate grupurile umane”, ea se transmite prin „limbaj articulat, vorbit ori scris, imagini fixe ori mobile, gesturi sau prin toate acestea la un loc”. O întâlnim în „mit, legendă, fabulă, poveste, nuvelă, poem epic, istorie, tragedie, dramă, comedie, mimică, pictură, cinema, desen animat, jurnal de actualităţi, conversaţie”.

(Roland Barthes, în Terminologie poetică şi retorică, Editura Universităţii „Al I. Cuza”, Iaşi, 1994, p. 121)

Conceptele de proză şi poezie:

„Malherbe asocia proza cu mersul, poezia cu dansul. Mersul, ca şi proza, are întotdeauna un obiect precis. El este un act îndreptat spre un obiectiv pe care scopul nostru este de a-1 atinge. [ ] Dansul este cu totul altceva. El este, fără îndoială, un sistem de acte, dar care îşi au scopul în ele însele. El nu se duce nicăieri. Dacă urmăreşte totuşi ceva, nu poate fi vorba decât de un obiect ideal, o stare, o voluptate, fantoma unei flori sau un fel de încântare de tine însuţi, o extremă de viaţă, un pisc, un punct suprem al fiinţei ” (Paul Valery)

PARTICULARITĂŢI ALE CONSTRUCŢIEI SUBIECTULUI ÎN TEXTELE NARATIVE

Derularea într-o anumită succesiune a evenimentelor relatate alcătuieşte subiectul unei opere narative. O naraţiune - literară sau nonliterară - este formată din mai multe unităţi autonome, numite secvenţe/episoade narative momente care condensează o singură acţiune, realizată de unul sau mai multe personaje. Prototipul unei secvenţe narative este următorul: succesiunea unor întâmplări având o unitate tematică şi incluzând o transformare în cursul unui proces, existenţa unor relaţii de tip cauză-efect şi o evaluare finală, explicită sau implicită.

Materia epică se organizează în următoarele momente ale subiectului: expoziţiunea/ situaţia iniţială (precizează locul, timpul şi personajele textului narativ, descriind o situaţie iniţială dominată de un relativ echilibru); intriga/ evenimentul perturbator (elementul declanşator al acţiunii, cel care dezechilibrează situaţia iniţială, desfășurarea acţiunii (succesiunea cronologică şi cauzală pentru restabilirea situaţiei iniţiale sau echilibru); punctul culminant/ situaţia tensionată momentul de maximă intensitate în şirul evenimentelor; deznodământul/ situaţia finală (refacerea sau crearea unei alte situaţii de echilibru).

Construcţia subiectului nu reproduce sau omite unul dintre momente. „Tot atât este modul în care se distribuie în cuprinsul textului momentele narative şi secvenţele care fac legătura dintre părţile operei literare; natura acestor - descrieri, caracterizare de personaje, monolog interior, prezentare directă a personajelor de către autor, consideraţii ale autorului asupra celor povestite - individualizează profilul artistic al unui prozator.”

Gabriela Duda, Analiza textului literar, Ed. Humanitas, i, 2002, p. 130)

PARTICULARITĂŢI ALE COMPOZIŢIEI ÎN TEXTELE NARATIVE

«Un roman este ca o maşină», spunea Sol Stein, «nu poate să meargă nicăieri atâta timp cât nu-i porneşti motorul». Momentul în care motorul funcţionează este cel în care cititorul decide să nu lase cartea din mână. Începutul unei cărţi ar trebui să fie plin de mişcare. Ar trebui să-l tragă pe cititor în poveste. Nu-i nevoie de o acţiune sălbatică. Trebuie doar să-l facă pe cititor să vrea să ştie mai multe. Într-un articol din Writer’s Digest, publicat în aprilie 2001, Joe Cardillo [ ] a sugerat că cele trei elemente necesare pentru a-1 prinde pe cititor seamănă cu paşii pe care i-a folosit el pentru a-şi antrena căţelul: 1) trezeşte interesul; 2) amână; 3) răsplăteşte.

Scriitorul va reuşi să trezească interesul cititorilor oferind multe detalii care să-i facă pe aceştia să pună întrebări. În acel moment, cititorii vor vrea ceva. Tachinează-i cu o amânare; asta-i va ţine citind şi întorcând paginile. De asemenea, le va da şansa de a-şi găsi propriile răspunsuri. în unele cărţi, amânarea poate fi ca un joc între cititor şi scriitor - poate cititorul să găsească răspunsul înainte ca scriitorul să-l dezvăluie? Răsplata va veni în etape. Nu răspunde tuturor întrebărilor deodată. Oferă-le pe rând, într-un ritm lent. Ăsta-i rolul unei cărţi - al unei poveşti.”

(Nina Munteanu, Manual de scriere creativă, Ed. Paralela 45, 2011, trad. C-tin V. Gurgu, p. 18)

Citiţi fragmentele următoare şi relevaţi:

a) strategiile narative de captare a interesului;

b) informaţiile oferite în ceea ce priveşte conţinutul narativ sau stilul:

„într-o dimineaţă de luni din luna lui octombrie anul 1814, un june de 22 de ani, scurt la statură, cu faţa oacheşă, ochi plini de viclenie, un nas drept şi cu vârful cam ridicat în sus, ce indică ambiţiunea şi mândria grosolană, [ ] un astfel de june sta în scara caselor marelui postelnic Andronache Tuzluc, rezimat de stâlpii intrării şi absorbit în nişte meditaţiuni care, reflectându-se în trăsăturele feţei sale, lăsau să se vază până la evidenţă că gândirea ce-1 preocupa nu era decât planuri ambiţioase, ce închipuirea lui cea vie îi punea înainte, şi obstacolile ce întâmpina realizarea lor.”