Corespondența dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle

Ti-as zice amica mea, daca din scrisorile Dtale n-ar respira pururea un ton de amaraciune, daca uitand ceea ce am fost - odinioara - si-mi pare un secol de atunci - ai primi amicitia ce ti-o ofer si respectul pe care am invatat a-l avea pentru Dta.

Sa fim dar odata sinceri intre olalta, sa lasam acuzarile si suspiciunile de-o parte si sa ma lati sa-ti descriu cum mi se prezinta mie acest trecut de-un an si mai bine care mi-a parut atat de lung. De ce mi-ai cerut scrisorile inapoi imi explic poate. Putinele zile in care nu ti-am raspuns ti-au parut prea lungi si aveai cuvant sa astepti de la mine mai multa graba. Ceea ce m-a mirat insa este repejunea cu care-ai raspandit in lume vestea rupturii noastre, ceea ce eu nu spusesem absolut nimanui. Mai tarziu a venit Blaga cu totul nemeritata despre Maiorescu, despre o Doamna oarecare, ce nu ti-a dorit niciodata rau si de care erai geloasa fara umbra de cuvant, dar pe langa acestea - de ce s-o tagaduiesc? - a venit, poate prilejuita de aceste mici lucruri, un desenchantement, un urat si un pustiu in sufletul meu, incat acesta nu s-a putut umplea cu nimica, a ramas permanent.

Dta totdeuna ai gandit ca eu petrec in Bucuresti. Te-ai inselat totdeuna si fie cine din cunoscutii mei iti poate da marturie c-am trait ca un pustnic, ca un sahastru. Mizerii trupesti si sufletesti m-au impresurat intotdeuna si amintirile, cazand una cate una ca frunzele vestede, momente de aur si momente de durere au lasat pe urma-le un desgust de viata si de tot, pe care nu ti-l pot descrie. Iti vei fi aducand aminte poate ca-ntr-o scrisoare ti-am cerut iertare c-am indraznit a te iubi. Stiam eu de ce-o cer. Stiam prea bine ca fondul sufletului meu e desgustul, apatia, mizeria. Eu nu sunt facut pentru nici o femee, nici o femee nu e facuta pentru mine, si oricare ar crede-o aceasta, ar fi nenorocita. Nu iubesc nimic pentru ca nu cred in nimic si prea greoi pentru a lua vreun lucru precum se prezinta, eu nu am privirea ce infrumuseteaza lumea, ci aceea care vede numai raul, numai defectele, numai partea umbrei. Satul de viata fara a fi trait vreodata, neavand un interes adevarat pentru nimic in lume, nici pentru mine insumi, sira spinarii morale e rupta la mine, sunt moraliceste desalat. Si Dta ma iubesti inca, si Dta nu vezi ca sunt imposibil, ca-ti arunci simtirea unui om care nu e-n stare nici de-a-ti fi recunoscator macar? Nu risipi partea cea mai buna a vietii si a inimei d-tale pentru un om care nu e vrednic sa-ti ridice praful urmelor si crede-ma odata in viata cand iti spun marele adevar, ca cel ce nu e-n stare a se iubi pe sine, nu e-n stare a iubi pe nimenea. Va fi poate ca orice organism o jertfa a instinctelor sale fiziologice impreunate c-o idee fixa. dar cand un asemenea om ca mine va cerceta cenusa din inima lui, va vedea ca nu exista inca nici o scantee, ca totul e uscat si mort, ca n-are la ce trai, ca taraie in zadar o existenta care nu-i place nici lui, nici altora. Nu cred nimic, nu sper nimic si ...