Ștefan cel Mare

Dupa cateva decenii de la asasinarea parintelui lui Stefan cel Mare, autorul anonim al cronicii interne consemna: ,,In anul 6959 (1451), luna octombrie, 16, a venit Petru voievod, numit Aron, noaptea, si a navalit asupra lui Bogdan voievod la Raoseni, vineri in zori, si i-a taiat capul"; asadar, enuntarea unui fapt istoric particular, prin continutul sau intrinsec si coordonatele sale spatio-temporale fundamentale. In aceeasi vreme, cronicarul polon Jan Dlugosz, consemnand la randu-i asasinatul, furniza cateva detalii cauzalo-circumstantiale revelatorii: ,,Un oarecare Petru, <care> pretindea ca are drept la domnia Moldovei si se intelesese cu Alexandru ca sa imparteasca toate deopotriva, alegand prilejul cand Bogdan, poftit la tara, la un unchi de frate al aceluiasi Petru, era beat, pe o noapte urata, sosind numai cu o suta de moldoveni, insela strajile lui Bogdan si, prinzandu-l, ii taie capul". Peste putin timp, ctitoria de la Reuseni a lui Stefan cel Mare, inaltata, dupa precizarea pisaniei, pe ,,loc(ul) unde a fost taiat capul tatalui sau", imortaliza, in intreaga sa amploare, tragicul destin al voievodului, aducand elemente de exactitate suplimentare si atentionand asupra caracterului determinant pe care el l-a dobandit in domnia epocala a urmasului. In sfarsit, retinand imaginea ,,un(ui) baietandru ca de 12 ani alergand pe drumuri(le)" Tarii de Jos, urmarit de oamenii lui Petru Aron si reusind sa scape numai datorita ingeniozitatii si puterii sale de stapanire, impresionante pentru carutasii care l-au obladuit apoi, traditia istorica populara indica una din implicatiile conflictuale imediate ale asasinatului, precum si rezonantele sociale nebanuite ale acestuia.

Fara a excela in amanunte, informatia directa, provocata de reflexul faptului particular in constiinta epocii, a oferit deci istoriografiei moderne coordonatele de baza ale acestuia, dezvaluindu-i mobilul nemijlocit, datum-ul desfasurarii si consecinta imediata. Poate tocmai de aceea el nici nu a retinut atentia istoricilor decat in masura in care elementele sale componente se cereau a fi explicitate si incadrate in ansamblul relational din care faceau parte, iar cea dintai reconstituire istorica integrala a sa, in spiritul criticii obiective a izvoarelor, a ramas aproape neschimbata pana astazi. Cu toate acestea, reflectarea stiintifica asupra unora din aspectele sale alcatuitoare a inregistrat o permanenta efervescenta, alimentata fiind, mai ales, de neconcordanta elementelor cronologice aflate in cauza, de locul descoperirii lespedei funerare pusa pe mormantul lui Bogdan al II-lea sau, in sfarsit, de originea acestuia, ca mobil al adversitatii care a generat asasinatul.

Intr-adevar, plasand evenimentul, conform relatarii cronicaresti, in saptamana lunii octombrie a anului 1451 care cuprinde data calendaristica 16, se constata o eroare computistica, minima de altfel, intrucat zilei de vineri ii corespunde data de luna 15. Necesitatea rectificarii uneia din cele doua informatii devenea astfel evidenta, dar abia descoperirea pietrei mormantale a defunctului, conservand data de 15 octombrie, a solutionat dilema in favoarea zilei de saptamana, in functie de care analistul curtii domnesti a calculat, ca si in celelalte situatii similare, valoarea ei cifrica. In plus, emiterea privilegiului lui Petru Durnea la 17 octombrie 1451 s-a dovedit a fi, in mod cert, posterioara asasinatului, impunandu-se o explicatie conforma cu imprejurarile speciale care au grevat-o: disparitia neasteptata a emitentului in chiar perioada elaborarii actului si interesul particular al beneficiarului, aflat printre sustinatorii directi ai domniei lui Bogdan

al II-lea, de a-l obtine.

In mod indirect deci, implicatiile cronologice confirma relatarea cronicareasca despre natura interventiei lui Petru Aron, care, la doua zile dupa inlaturarea lui Bogdan, nu era inca stapan al tronului Sucevei, precum si caracterul extrem de restrans al conspiratiei organizate in vederea suprimarii domnului.

Retragerea vlastarului domnesc spre Tara de Jos - invocata de traditia populara - se cere, totodata, a fi apreciata ca rezultat al unei contaminari de situatii, cunoscut fiind faptul ca tocmai in partea de sud a Moldovei se nascuse si copilarise Stefan cel Mare, iar apoi, cu prilejul revenirii sale in tara, si-a gasit cei mai multi partizani impotriva lui Petru Aron. In zorii insangerati ai acelei zile de vineri a anului 1451, salvat, desigur, prin jertfa credinciosilor lui Bogdan al II-lea, fiul acestuia se va fi indreptat, asadar, spre cetatea Sucevei, unde putea afla cel mai grabnic si mai sigur adapost. Curand dupa 17 octombrie, insotit de rudele apropiate, el s-a retras in Transilvania, probabil in zona Tarii Barsei si a Brasovului, unde tatal sau avusese prieteni si relatii, odata cu varul sau muntean Vlad Tepes, refugiat inca din 1449, la curtea Sucevei.

Sugestiva s-a dovedit a fi, in acelasi timp, si descoperirea lespedei funerare a lui Bogdan al II-lea la circa 40 km de locul asasinatului, in satul Draguseni de pe Moldova, unde fusese adusa din biserica fostului sat invecinat, Secuieni. S-a presupus, de aceea ca ramasitele pamantesti ale celui decapitat au primit, asa cum se cuvenea, ingrijirea din urma, autori ai acesteia fiind considerati stapanii de atunci ai satului: ramura Secuienilor, din vechiul neam al lui Dragos <Garbea> viteazul. Cum insa in lacasul de provenienta fragmentul de piatra tombala servise ca piatra de altar, iar cealalta parte a disparut fara urme - situatii putin probabile daca mormantul domnesc s-ar fi aflat chiar in biserica - aducerea si inhumarea osemintelor defunctului la Secuieni comportau un coeficient de incertitudine derutant. Ca urmare, avandu-se in vedere practica inhumarii membrilor dinastiei in lacasurile religioase pe care aceasta le fondase, precum si inmormantarea sotiei lui Bogdan al II-lea la m-rea Probota - aflata la aproximativ 10 km de fosta asezare a Secuienilor - s-a formulat ipoteza aducerii jumatatii de lespede funerara chiar de aici. Ignorata sau respinsa cu prea multa usurinta, supozitia comporta totusi, dupa parerea noastra, cele mai multe sanse de a corespunde adevarului, intrucat confectionarea pietrei tombale in vremea lui Stefan cel Mare atesta, implicit, si grija speciala a fiului fata de ramasitele pamantesti ale tatalui. Indiferent de locul primei lor inhumari, acestea vor fi fost macar atunci depuse intr-un mormant si intr-un lacas de cult corespunzator, ceea ce explica si lasarea lor acolo, dupa ce la Reuseni s-a ridicat edificiul religios care amintea posteritatii funestul deznodamant. Pe de alta parte, surparea vechii biserici a manastirii Probota, la inceputul secolului al XVI-lea a putut ingadui, desigur, sustragerea si transferul pietrei in cauza la Secuieni, unde ea va fi oferit tocmai elementul simbolic necesar mesei de altar a noului edificiu liturgic.

Nu mai putin interesanta in argumente si solutii s-a dovedit a fi, pe de alta parte, si disputa asupra originii lui Bogdan al II-lea - disputa care a afectat intr-o masura considerabila reconstituirea arborelui genealogic al Bogdanizilor din prima jumatate a secolului al XV-lea. Din pacate, dovezile prezentate in favoarea descendentei tatalui lui Stefan cel Mare din fratele lui Alexandru cel Bun, ,,jupan Bogdan", denota un evident caracter speculativ, diminuand, in mod aprioric, valoarea probatorie a surselor contrare. Nu s-a tinut cont, in primul rand, de coincidenta renuntarii la solutia domniei asociate cu introducerea oficiala, in documentele de cancelarie, a marturiei celor dintai copii ai lui Alexandru cel Bun, sau a disparitiei expresiei ,,fratii nostri" din formula sanctiunii cu acordarea calitatii de ,,voievod" lui Ilias - coincidente de natura sa indice o tendinta de reglementare a succesiunii la tron care n-a intarziat, desigur, pe masura ce numarul de urmasi ai domnului crestea, sa se impuna si sa fie acceptata de intreaga feudalitate moldoveana. S-a ignorat apoi considerarea globala a succesivelor nivele genealogice in terminologia epocii lui Stefan cel Mare si redarea lor prin apelativele idhahau - pentru nivelul anterior lui Alexandru cel Bun -, ahau - pentru nivelul acestuia - si diferentiat in continuare. In sfarsit, deductia indirecta a prevalat asupra probelor directe - cuprinse in documentele din 24 martie <1450>:

,,Alexandri woyvode, patris nostri", si 31 iulie 1451: ,,fratii nostri, Stefan voievod si Petru voievod", sau in cel din 9 iulie 1465, acordat, desigur nu intamplator, manastirii Probota si prezentand intreaga familie si genealogie a lui Stefan cel Mare, ceea ce, evident, constituie o incalcare a normelor justitiare in logica demonstratiei.

Mai mult insa decat terminologia genealogica, transmiterea dreptului de proprietate asupra satelor Verescecani si Ungureni, de pe Siret, daruite de Alexandru cel Bun, la 15 octombrie 1429, sotiei sale, Marina, si aflate, la 20 septembrie 1479, in stapanirea personala a lui Stefan cel Mare, ca ,,satele noastre proprii" si ,,adevarate", impreuna cu ,,marele privilegiu pe care l-a avut domnia noastra de la bunicul nostru, batranul Alexandru voievod", este de natura sa confirme, in mod hotarator, descendenta directa a tatalui lui Stefan cel Mare din Alexandru cel Bun si doamna Marina. Avand insa in vedere recunoasterea nelegitimitatii acesteia de catre insusi Bogdan al II-lea, perioada nasterii sale se impune a fi restransa la anii imediat premergatori ultimei casatorii a lui Alexandru cel Bun, cand legatura sa neoficiala cu viitoarea sotie este mai mult decat probabila.