Șansa renașterii Europene

Europa este un continent pe care traiesc multiple grupuri nationale in diverse organizari statale, avand istorii complexe, conectate pana in detalii. A vorbi despre acest continent este relativ usor din punct de vedere geografic, incepand cu geografia fizica, continuand cu geografia economica si inaintand spre geografia populatiilor. Este deja mai dificil de vorbit cand este vorba de cultura europeana. O facem, totusi, tinand, de obicei, seama de imprejurarea ca in Europa s-a format cultura moderna, axata pe stiinta galileo-newtoniana, pe comportamentul economic rational (in sensul lui Max Weber) si pe comportamentul moral intemeiat pe norme universale. Aceasta cultura este luata drept cultura europeana, in majoritatea cazurilor. In alte cazuri, se opereaza cu un sens mai larg al culturii europene, luand ca expresie reprezentativa rationalismul grec. Vorbim, de asemenea, de civilizatia europeana, intelegand prin ea, cu aceeasi aproximare, concretizarile materiale ale culturii europene. Vorbim de ,,cultura europeana" si de ,,civilizatia europeana" din nevoia pragmatica de a comunica asupra unei realitati, cu toate ca raman in discutie si chiar obscure frontierele lor. In orice caz, o facem, dar trebuie sa ne fie limpede, nu o putem face, cel putin deocamdata, in maniera considerata, in mod uzual ,,stiintifica". Si o facem cu atat mai putin ,,stiintific", cu cat este vorba nu doar de determinarea a ceea ce este ,,cultura europeana", ci si de anticiparea schimbarilor ei. Discutia in jurul ei tine, evident, de sfera acelor teme inevitabile, dar abia aproximabile, incat, intr-un sens anume, in privinta lor suntem ,,saraci". ,,O parte a saraciei noastre spirituale nevindecabile consta in aceea ca suntem constransi sa punem intrebari care, luate in sens riguros, adica conform criteriilor stiintifice, sunt de nedezlegat si pe care nu le putem abandona." [155] Nu le putem dezlega stiintific, suntem nevoiti sa le asumam si, in acest caz, tot ce ne ramane este sa le abordam ,,rational", adica pe baze factuale si argumentative.

Cultura europeana de azi este rezultatul interactiunii multiplelor popoare care s-au format pe harta continentului. Mai limpede de la incursiunile lui Cezar in Galia si pe Rinul Inferior, prestatia culturala a diferitelor popoare a inceput sa fie una rezultata din contacte si, intr-un anumit sens, ,,europeana". Celtii, romanii, germanii, slavii, absorbind treptat ceva din ceea ce au dat vechii greci, au format marile radacini ale popoarelor ce au creat, treptat, ,,matricile" de sensibilitate si gandire in Europa. ,,Cultura europeana, purtata de aceste popoare si inteligibila si posibila numai ca simbioza a spiritului grec, a perceptiei romane a statului si dreptului, a eticii si religiozitatii crestine, s-a format organic in mutatii mereu noi. De la mijlocul secolului al XVIII-lea, ca produs al acestei culturi, s-a nascut civilizatia moderna in Europa, care a cuprins apoi intreaga lume si a schimbat-o." [156]

Acestei Europe a culturii moderne si a unei civilizatii stiintifico-tehnice, pe care ea a pus-o in miscare pe intreaga planeta, i s-a prezis de mai bine de un secol ,,declinul (Untergang)". Spengler a dat forma de referinta acestei diagnoze, in faimoasa sa lucrare Declinul Occidentului: Contururile unei morfologii a istoriei universale (1923), care pune direct intrebarea privind destinul culturii europene. Raspunsul sau este deja clasicizat. Europa Occidentala, care a reprezentat locomotiva culturii europene, si-a epuizat posibilitatile de innoire spirituala prin generarea de viziuni de mare anvergura si nu mai ofera, propriu-zis, decat o civilizatie. Ea confirma, la randul ei, destinul inevitabil al unei culturi - acela de a trece in civilizatie pura. ,,Civilizatia pura consta, ca fapt istoric, intr-o exploatare graduala a formelor devenite anorganice si moarte." [157] Indiciile acestei treceri sunt variate - ecrasarea spiritului metafizic si proliferarea celui utilitar, dizolvarea sublimului si prevalenta considerentelor pecuniare, triumful abordarii pur economice a vietii pe seama abordarii ei prin prisma sensurilor superioare, inlocuirea dezvoltarilor calitative cu extensiunea dominatiei, stingerea traditiilor diverse in conditiile expansiunii ,,vointei de putere", inlocuirea superioritatii culturale cu succesul teritorial si financiar - dar se lasa reunite in indiciul sintetic al incetarii marilor initiative vizionar-culturale si al dominatiei covarsitoare a imperativelor de adaptare. Cultura europeana intra astfel in faza ultima a ciclului fatal al oricarei alte culturi si se stinge.

Impresionanta prin radicalismul ei, atragatoare pentru pesimisti, prin aparenta ei apodicticitate, seducatoare pentru intelectualii rasariteni atasati traditionalismului rural, filosofia culturii a lui Spengler, avand in centru teza ,,declinului" Europei Occidentale, a fost preluata multa vreme in aceasta forma. Faptul ca Spengler insusi si-a modificat semnificativ vederile generale nu a mai contat. Acest fapt s-a petrecut, in orice caz, dupa 1924, si consta, in esenta, in depasirea relativismului din Declinul Occidentului spre recunoasterea superioritatii civilizatiei europene din secolul actual. In Omul si tehnica. Contributie la o filosofie a vietii (1931), el admite ca ,,secolul douazeci a devenit in cele din urma destul de matur pentru a penetra semnificatia ultima a faptelor, din care consta, in fapt, intreaga istorie a lumii" [158] . Teza unitatii istoriei universale este acum recuperata si, corespunzator, relativismul bazat pe postularea de mari culturi ce nu comunica si raman incomparabile este moderat si chiar redus. ,,Desi <<tarziul>> Spengler considera inca istoria universala ca fiind compusa din traditii civilizationale distincte, el este convins ca, totusi, acestea sunt subsumate in ultima instanta unui proces cuprinzator si plin de semnificatie