Ministerul public

1. Scurt istoric privind institutia ministerului public

In literatura juridica de specialitate s-a apreciat originea institutiei Ministerului Public ca fiind in dreptul roman, in persoana unor inspectori imperiali (curiosi sau cesrias).

Majoritatea doctrinei apreciaza insa originea moderna a institujiei in dreptul francez, unde a aparut la inceputul secolului al XIV - lea, mai exact, in anul 1302 printr-o ordonanfa a lui Philippe le Bel, care reglementeaza funcfiunile "Procurorilor regelui". Atributiile procurorilor erau cu predilectie orientate spre apararea intereselor fiscale ale statului, priveghind la incasarea amenzilor sj la confiscarile efectuate in beneficiul tezaurului regal.

Primele reglementari care au introdus in organizarea justitiei noastre "procuratorii", dateaza inca din anul 1831, cand au fost creaji prin "Regulamentul Organic" si

"Regulamentul asupra indatoririlor procurorilor, tribunalelor si divanelor in pricini civile si criminale", pentru Tara Romaneasca, iar pentru Moldova, o Lege din 26.3.1862. Acedia erau c"oranduiti" de cStre domnitor si functionau pe langS judecatorii si divane.

Activitatea procurorilor, era reglementatS pe larg, acestia aveau indatorirea de a supraveghea actiunile si de a urmarii "cu deadansul, de a se pazii cu toata scumpatatea pravilele, si spre a face cunoscut stapanirii toate lucrarile si trebuintele acelor judecatori" cum prevede art. 36 " asupra indatoririlor procurorilor, tribunalelor si a divanelor in pricinile civile si comerciale", din Regulamentul Organic; de a asigura "paza bunei ordnduiri si a linistii obstei". In acest scop, procurorul urma:

- sa participe la dezbaterea tuturor pricinilor, tinand un registru pentru aceasta;

- sa urmareasca "cu cea mai mare luare aminte" mersul dezbaterilor, fara a se amesteca in conducerea dezbaterilor de catre judecatori;

- sa invite pe "president" a pune partilor intrebarile pe

care le crede necesare;

- sa adreseze judecatorilor "'cuviincioase bdgdri de seama" in legatura cu modul in care au judecat pricinile;

- sa tina seama de sumele intrate si iesite in casa judecatoriilor, iar de va gasi lipsuri, sa ia masuri in sensul de a pune vataful de aprozi si chezasii lui "la popreala";

- de a informa "logofatul dreptatii" despre neregulile constatate in activitatea instantelor pe langa care functiona.

In reglementarea Codului de procedura civila din 1865, participarea procurorului la judecarea pricinilor, era prevazuta atat ca parte principals cat si ca parte alaturata. Astfel, conform art. 80 din acest cod, atributiile Ministerului Public erau:

- a indeplini sarcinile de parte principals in pricinile penale inaintate instantei de fond;

- a sta in calitate de parte principals in pricinile pentru care i se punea indatorirea aceasta prin lege;

- a sluji de organ al legii si a guvernului in cazurile in care legea ii da aceasta calitate.

Ca parte alaturata, art. 81 din acelasi cod instituie obligativitatea participarii Ministerului Public ori de cate ori sunt interesati in cauze minori si interzisi.

Dupa modificarea Codului de procedura civila, din 14.03.1890, atributiile in cauzele civile ale Ministerului Public, raman acelea de a pune concluzii ca parte alaturata inaintea instantei civile, ori de cate ori in cauza sunt interesati nevarstnici, interzisi sau persoane aflate sub consiliul judiciar.

In art. 85 al aceluiasi cod, se prevede ca in cazul in care reprezentantul Ministerului Public nu este de fata la judecarea cauzei, in care trebuia sa participe ca parte alaturata, va putea fi inlocuit printr-un judecator sau avocat din sala. Aceasta prevedere legala mentinuta mult timp in vigoare, a constituit temeiul juridic al unei indelungate practici conform careia ocrotirea celor lipsiti de capacitate in procesele civile se racea superficial, in mod cu totul formal de catre un avocat delegat dintre cei se aflau intamplator in sala la judecarea procesului145.

Forma de participare a procurorului la judecarea cauzelor civile ca parte principals, era limitatS la cazurile expres prevazute de lege. Astfel, procurorul putea intenta unele actiuni in materia actelor de stare civila, tutelS sau conform art. 166 C. civ. putea intenta actiunea pentru anularea unei casStorii incheiate cu nerespectarea prevederilor art. 127, 130, 143 si 144 C. civ.

Desi Codul de procedura civila a suferit numeroase modificari, dintre care amintim pe cele din 11.02.1904; 01.06.1905; 28.07.1921, cu ocazia Legilor de accelerare a judecatilor sau cu ocazia edictarii altor legi, nu s-a largit cadrul de acjiune a procurorului in procesele civile. Mai mult, daca procurorul va fi participat la judecarea unei cauze intr-un caz in care legea nu prevedea acest lucru, se crea prin aceasta un motiv de militate a hotararii. Aceste reglementari au fost men^inute si ulterior aparitiei Constitufiei de la 1923.

Ministerul Public era organizat in mod ierarhic, seful suprem era Ministrul de justitie. Reuniunea membrilor Ministerului Public de pe langa aceiasi jurisdicfiune se numea parchet, denumire ce avea ca origine faptul ca in Franta scaunele membrilor Ministerului Public, erau asezate direct pe parchetul salii de seduce, la piciorul estradei unde erau judecatorii.

Compunerea Ministerului Public. Cel de pe langa Curtea de Casajie se compunea dintr-un procuror general si cinci procurori de sedinje. Procurorul general al Curfii de Casafie avea dreptul de a ataca actele celorlalti procurori sau actele judecatoresti ce contraveneau legilor. La Curtile de apel erau cate un procuror general si eel mult cate un procuror de fiecare sectiune, iar la Curtea din Bucuresti, era cate un prim-procuror la fiecare tribunal divizat, cate un procuror sef la fiecare tribunal nedivizat si un numar de procurori substituiti, secretari de parchet, ajutor de secretar si impiegati.

Procurorul general al Curtii de apel, era capul tuturor procurorilor, substitutilor si celorlalti ofiteri de politie judiciara din resortul curtii. Procurorul general conducea actiunea publica in circumscripta Curtii de apel, el avea exercitiul ac|iunii publice, putand sa insarcineze in aceasta privinta pe procurorii de sectiune de la Curte sau pe procurorul de la tribunal.

Procurorii de sectiune de la Curte, lucrau sub ordinea si supravegherea procurorului general, ca ajutoare ale acestuia.

La tribunale, procurorii de sectiune si substitutul lucrau sub directiunea primilor procurori, acestia din urma puteau opri o lucrare sau concluziunile ce procurorii de sectiune sau substitufii luau in contra parerii lor.

Dreptul de supraveghere si controlul apartinea Ministerului de Justitie, care supraveghea membrii intregului corp judecatoresc si exercita acest drept fie prin inspectorii judecatoresti, fie prin procurorii generali ai Curtilor, prin procurorii tribunalelor sau delegatie data oricarui magistral Procurorul general de la Curtea de Casatie, avea drept de supraveghere si control asupra tuturor procurorilor, substitutilor si celorlalti ofiteri de politie judiciara din resortul Curtii.

Procurorii de sectiuni, aveau grad de consilieri. Primii procurori, aveau gradul de presedinti de tribunal, afara de primul-procuror al tribunalului Ilfov, care avea grad de procuror de Curtea de apel. Procurorii sefi de parchete ?i procurorii de sectiune la tribunale, aveau grad de judecatori de sentinta.

Nu exista parchet la judecatoriile de ocol.

1. Florea Magureanu, "Organizarea sistemului judiciar", editia a VI-a, revazuta si adaugita, ed. Universul Juridic, Buc., 2009;

2. Ioan Les, "Organizarea sistemului judiciar in dreptul comparat", editura All Beck, Buc., 2005;

3. Ioan Les, "Sisteme judiciare comparate", editura All Beck, Buc., 2002;

4. Ion Deleanu, "Institutii si proceduri constitutionale in drept roman si drept comparat", editura CHBack, Buc., 2006;

5. Ion Deleanu, "Tratat de procedura civila", vol. 1, editura All Beck, Buc., 2005;

6. Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, "Constitutia Romaniei revizuita, comentarii si explicatii", editura All Beck, Buc., 2004.