Poșta electronică

E-mail-ul sau posta electronica se refera la transmiterea sau primirea de mesaje prin intermediul unor sisteme de comunicatie electronice. Cuvantul provine de la expresia engleza "electronic mail" care inseamna posta electronica, si se citeste aproximativ 'i-meil, cu accentul pe primul i. Majoritatea e-mail-urilor sunt trimise astazi prin intermediul Internetului, iar e-mail-ul este una dintre utilizarile cele mai intensive ale Internetului. Uneori pentru posta electronica se mai intrebuinteaza si desemnarea simpla "mail", care, strict luat, inseamna posta sau mesaj de tip obisnuit, traditional.

O adresa moderna de e-mail are forma "radu@yahoo.com", unde "radu" este numele de utilizator, iar "yahoo.com" este numele domeniului. Semnul tipografic @ inseamna "la" si se citeste "a rond" (pe engleza: at).

Standardul e-mail-ului a fost definit in RFC 2822, care stabileste printre altele ca e-mail-urile sunt compuse din doua parti:

- header - antetul, care include informatii precum destinatar, subiect, etc.

- body - corpul / textul mesajului propriu-zis.

Antetul contine cel putin patru campuri:

- From - contine adresa de e-mail (vom detalia putin mai tirziu ce inseamna o adresa de e-mail) a "expeditorului" (utilizatorul care trimite mesajul);

- To - contine adresa e-mail a destinatarului; aceasta trebuie sa fie cunoscuta de catre expeditorul mesajului;

- Subject - este o descriere in citeva cuvinte a mesajului - nu este obligatorie;

- Date - este data la care mesajul a fost trimis - este completata automat de programul client;

- Reply-to - este adresa la care expeditorul doreste sa primeasca raspunsul la mesajul respectiv. (este util atunci cind acesta detine mai multe casute postale si doreste ca raspunsurile sa fie colectate intr-una singura);

- Organization - acest cimp este optional. Reprezinta numele organizatiei (companie, etc) care detine calculatorul de pe care s-a trimis mesajul;

- Message-ID - un sir de identificare generat de agentul de transport la trimiterea mesajului. Acest identificator este unic pentru fiecare mesaj;

- Received - fiecare calculator care primeste mesajul si il trimite mai departe (pe drumul de la expeditor la destinatar, inclusiv calculatorul expeditorului si al destinatarului) adauga cite un astfel de cimp. In felul acesta se poate reconstitui drumul urmat de mesaj de la expeditor la destinatar;

Alte campuri des folosite sunt:

- Bcc (blind carbon copy) - Sunt copii trimise unei liste de cititori, la fel ca si copiile indigo obisnuite (Cc). Totusi, linia de antet care listeaza destinatarii este stearsa automat din mesajul trimis. De aceea, nici unul dintre destinatarii mesajului nu va sti cine (daca este vreunul) a mai primit "copii indigo blind". Din moment ce nu exista nici o inregistrare in mesajul receptionat ca aceste copii au fost trimise, actiunile ulterioare care folosesc date din antet (de exemplu Reply), nu ii vor include si pe acesti destinatari.

- Fisierele semnatura - sunt o cale de adaugare a unor informatii suplimentare la mesajele trimise. Ele sunt adesea folosite pentru a include informatii despre utilizator si cum poate fi el contactat.

Protocoale

In retelele in care clientul de mail (MUA = Mail User Agent) trebuie sa se conecteze la un server e-mail sau la o alta retea pentru a trimite si primi e-mail, se folosesc urmatoarele doua protocoale:

- SMTP (Simple Mail Transfer Protocol) care a fost definit prima data in RFC 821, august, 1982 si care a fost supus mai multor modificari si imbunatatiri (RFC 2821), este un protocol simplu, folosit pentru transmiterea mesajelor in format electronic pe Internet. SMTP foloseste portul de aplicatie 25 TCP si determina adresa unui server SMTP pe baza inregistrarii MX (Mail eXchange) din configuratia serverului DNS.

Protocolul SMTP specifica modul in care mesajele de posta electronica sunt transferate intre procese SMTP aflate pe sisteme diferite. Procesul SMTP care are de transmis un mesaj este numit client SMTP iar procesul SMTP care primeste mesajul este serverul SMTP. Protocolul nu se refera la modul in care mesajul ce trebuie transmis este trecut de la utilizator catre clientul SMTP, sau cum mesajul receptionat de serverul SMTP este livrat utilizatorului destinatar si nici cum este memorat mesajul sau de cate ori clientul SMTP incearca sa transmita mesajul.

Istoric

SMTP a inceput sa fie folosit mai des la inceputul anilor - 80. La acea vreme era mai putin folosit decat UUCP (Unix to Unix CoPy), care era mai potrivit pentru transmiterea e-mail-urilor intre masini ce nu erau conectate permanent. SMTP insa functioneaza mai bine cand atat expeditorul cat si destinatarul mesajului sunt legati in retea tot timpul. Sendmail a fost unul din primele programe care au implemetat acest protocol. Din 2001 au aparut inca cel putin 50 de programe care implementeaza SMTP( atat servere cat si clienti). Printre cele mai cunoscute servere SMTP amintim Postfix, qmail, Novell GroupWise,Exim, Novell NetMail si Microsoft Exchange Server.

Functionare

Comunicarea intre client si server se realizeaza prin texte ASCII. Initial clientul stabileste conexiunea catre server si asteapta ca serverul sa-i raspunda cu mesajul "220 Service Ready" Daca serverul e supraincarcat, poate sa intarzie cu trimirea acestui raspuns. Dupa primirea mesajului cu codul 220 , clientul trimite comanda HELO prin care isi va indica identitatea. In unele sisteme mai vechi se trimite comanda EHLO, comanda EHLO indicand faptul ca expeditorul mesajului poate sa proceseze extensiile serviciului si doreste sa primeasca o lista cu extensiile pe care le suporta serverul. Daca clientul trimite

- http://ro.wikipedia.org/wiki/E-mail

- http://ro.wikipedia.org/wiki/imap

- http://ro.wikipedia.org/wiki/pop3

- http://ro.wikipedia.org/wiki/smpt

- http:www.referat.ro

- http:www.google.ro