Experimentul

EXPERIMENTUL

Fundamentarea teoretica a experimentului ca metoda stiintifica a fost facuta de cercetatorul Claude Bernard in lucrarea "Introducere in studiul medicinii experimentale" inca din anul 1865. Dezvoltarea ampla a stiintelor actuale, varietatea care exista chiar in interiorul unei stiinte, a determinat o adaptare cu torul specifica a metodicii experimentale. Impusa stiintelor particulare, metoda experimentala a determinat aparitia unor ramuri experimentale ale stiintelor respective.

Experimentul este metoda de cercetare prin care se verifica o relatie presupusa (data in ipoteza) dintre doua fenomene prin provocarea si controlul acestora de catre experimentator.

Experienta este cunoasterea care rezulta din toate imprejurimile si trairile nepremeditate, intamplatoare, fara a fi urmarite cu un scop precis.

Experimentul reprezinta o stare activa a subiectului, implica o activitate metodica, orientata in scopul precis de verificare a unei ipoteze. Aceasta presupune activitatea intelectuala complexa a omului de stiinta, a cercetatorului, care provoaca, organizeaza, interpreteaza si intelege.

Experiment si observatie - cunoasterea experimentala nu poate fi separata de observatie, care reprezinta izvorul ipotezelor si a predictiilor precum si izvorul informatiilor provenite din provocarea deliberata a faptelor.

Tipuri de experimente.

- Experiment de laborator - indeplineste conditiile cele mai bune de manevrare a variabilelor si controlul acestora.

- Experiment natural - este experimentul pedagogic sau social.

- Experiment de verificare sau confirmare - este tipul fundamental, avand ca scop verificarea unei ipoteze formulate in prealabil. Ipoteza este rezultatul unei experiente de explorare sau este dedusa dintr-o teorie.

- Experiment pilot - este un experiment preliminar, prin care cercetatorul isi verifica tehnicile de lucru.

- Experimentul provocat - in care se urmareste producerea variabilei independente si observarea efectelor ei.

- Experiment invocat - in care variabila independenta este activa fara interventia cercetatorului (exemplu - instalarea unor modificari fiziologice prin intermediul antrenamentului la altitudine).

In aceasta categorie mai putem enumera experimentul longitudinal si transversal.

- Experiment comparativ si constatativ

Variabilele si controlul lor

Cercetarile din domeniul activitatilor corporale vizeaza in mod deosebit particularitatilor manifestarilor de ordin motric, psihologic, sociologic si somato -functional pa care le determina utilizarea exercitiilor fizice de un anumit fel. Experimentarea urmareste sa stabileasca cu precizie tipurile de relatii dintre numeroasele forme si sisteme de organizare a exercitiilor fizice si diferite alte functii fiziologice, psihologice, sociale etc. In cazul unei situatii experimentale vom intalni:

- raspunsurile pacientului (R);

- situatia experimentala (S) propriu-zisa;

- personalitatea individului (P).

Pe baza relatiei dintre aceste componente se poate afirma ca raspunsul (conduita) individului este in functie de relatia de interactiune dintre situatii si personalitate.

Din punct de vedere al activitatilor corporale aceste situatii vor fi astfel:

- conduita poate fi: evolutia procesului de recuperare intr-o afectiune, reactivitate la efort, conduita motrica, manifestari psihice in situatii de invatare sau consolidare, manifestari psiho-sociale etc.

- situatiile pot fi: stimularile ambiantei, (altitudine, temperatura, anotimp, spatiu inchis), stimularile specifice (genul de exercitii, structura lor, intensitatea acestora, durata), tipurile de activitati (refacere, recuperare, reintegrare etc.).

- personalitatea prezinta diferite niveluri de integrare si particularitati de ordin somatic, motric, fiziologic, psihic la varste, sexe si afectiuni diferite.