Formele de Manifestare Spațială a Fenomenului Turistic

FORMELE DE MANIFESTARE SPAŢIALĂ

A FENOMENULUI TURISTIC

I.1. Turistificarea spaţiului

Turismul nu există fără turişti, nici turiştii fără spaţiul turistic. Percepţia acestora asupra spaţiului nu este aceeaşi pentru rezidenţi şi pentru turişti.

Turistificarea este procesul în urma căruia un spaţiu frecventat de către vizitatori începe a fi ocupat cu o infrastructură specifică modificând mediul de primire în toate componentele sale (naturală, socială, economică). Se creează astfel un loc turistic care prin juxtapunerea diverselor elemente asigură atracţia şi permite funcţionarea pieţei turistice. Un loc turistic exercită o polarizare asupra spaţiilor vecine (aprovizionare, forţă de muncă) sau mai depărtate (clientelă, pieţe), suscită crearea unei infrastructuri specifice şi contribuie la dezvoltarea locală. Elementele potenţialului turistic antrenate în procesul de turistificare se asociază de obicei în funcţie de condiţiile de mediu, accesibilitate, particularităţile culturale locale, funcţionalitatea social-economică şi specificul clientelei.

I.2. Sistemul turistic

Cel mai adesea turismul este abordat prin latura sa economică. Ca orice activitate economică, turismul presupune existenţa unei organizări sistemice, necesară unei funcţionalităţi care să evite orice risc, în afara celor asumate.

Sistemul turistic este rezultatul interferenţei a trei domenii distincte: economia, societatea şi spaţiul. Fiecare dintre acestea au o greutate specifică fiecărui loc turistic, motiv pentru care este obligatorie efectuarea unor studii prealabile înaintea lansării unui program de amenajare turistică. De obicei, iniţiatorii unor astfel de programe urmăresc în principal trei scopuri: crearea de locuri de muncă, acumularea de venituri, reglarea soldului balanţei de plăţi. Această abordare este prioritară pentru orice întreprindere turistică, odată demarat procesul de turistificare.

Finalitatea oricărei activităţi economice este totdeauna socială. Astfel şi în cazul turismului, în centru se situează societatea, compusă din indivizi şi grupuri, constituind piaţa pe care acesta încearcă să o controleze. În acest scop întreprinderile turistice şi statul se străduiesc să răspundă cât mai bine aspiraţiilor societăţii prin prelungirea duratei vacanţelor, prin subvenţionarea acestora în scopul consumării produselor turistice create.

Interrelaţiile economie-societate se desfăşoară într-un spaţiu concret. Acest spaţiu suportă, în sens fizic, activităţile turistice fie că ne referim la spaţiile emiţătoare, de tranzit sau la cele de recepţie a fluxurilor turistice. Spaţiul poate fi abordat din punct de vedere turistic atât ca suport cât şi ca o componentă a sistemului turistic sau ca un rezultat al amenajărilor de profil. Spaţiul furnizează turismului materia primă indispensabilă (relief, climă, apă, vegetaţie, peisaje etc.) dar este în acelaşi timp structurat de către acesta prin concentrarea activităţilor specifice sau prin fluxurile create. Spaţiul este totodată şi obiectul unor percepţii, adesea mitizate, rezultat al

campaniilor publicitare care demonstrează caracterul subiectiv al turismului. Practicarea turismului este strâns legată de accesibilitatea locurilor turistice, atât ca distanţă cât şi ca durată. Contracţia spaţiului, generată de creşterea vitezei de deplasare este în mare măsură responsabilă de mondializarea fluxurilor turistice.

Cel mai adesea, turismul se raportează la patru categorii de spaţii: litorale, montane, rurale şi urbane. Distincţia dintre acestea nu este atât de netă pe cât pare, între tipurile de turism şi tipurile de spaţiu nefiind o corelaţie absolută. Astfel formele (tipurile) de turism se disociază de spaţiile turistice motiv pentru care sunt abordate de obicei separat.

Conceptul de loc turistic porneşte de la premiza concentrării utilizării turistice a spaţiului. Tipologia lor este extrem de complexă şi poate plecat fie de la caracteristicile mediului natural fie de la specificul infrastructurii turistice. Conceptul de regiune turistică pleacă de la premiza discontinuităţii utilizării turistice a spaţiului şi a existenţei unor disparităţi vizibile în ce priveşte resursele exploatate, structura ofertei şi a cererii turistice, impactul acestuia asupra economiei locale. O regiune turistică este în acest sens o regiune în care turismul ocupă un loc distinct în cadrul activităţilor locale, valorificând parţial sau integral potenţialul de care dispune sub forma unor amenajări complexe care presupun o frecvenţă turistică însemnată. În general, literatura de specialitate distinge cinci tipuri