Tranzacții economice internaționale

Curs 1 Necesitatea participarii la circuitul economic mondial

Participarea tuturor statelor la circuitul economic mondial este o necesitate obiectiva .

Schimburile economice externe - factor al cresterii economice – trebuie sa asigure:

- înzestrarea economiei nationale cu factorii de productie ;

- valorificarea resurselor interne excedentare, sau specializarea pentru export;

- diversificarea ofertei interne de bunuri si servicii ;

- largirea seriilor de fabricatie ;

- un climat favorabil în plan politic, militar, etnic, religios, cultural, etc.

Schimbul international este “o cerere de diferenta: acolo unde totul este identic schimbul devine inutil”.

În cadrul schimburilor economice internationale se pot identifica anumite curente sau fluxuri între diferitele blocuri sau poli ai economiei mondiale:

a) curentul schimburilor comerciale dintre tarile capitaliste dezvoltate (Nord-Nord) (aprox. 60%);

b) curentul schimburilor comerciale dintre tarile capitaliste dezvoltate si tarile în curs de dezvoltare (Nord-Sud) (aprox.30%);

c) curentul schimburilor comerciale dintre tarile în curs de dezvoltare (Sud-Sud);

d) curentul schimburilor comerciale dintre tarile în tranzitie sau foste socialiste (Est-Est);

e) curentul schimburilor comerciale dintre tarile în tranzitie sau foste socialiste si cele nesocialiste (Est-Vest).

Politica comerciala

– urmareste realizarea functiei externe a statului;

– vizeaza exporturile, importurile si operatiunile de cooperare economica si tehnico-stiintifica;

– urmareste promovarea cu prioritate a intereselor nationale, folosirea relatiilor economice externe ca factor cât mai activ si eficient al cresterii economice;

– cuprinde totalitatea reglementarilor utilizate de un stat prin care se urmareste impulsionarea sau restrângerea schimburilor comerciale externe .

Politica comerciala trebuie sa îndeplineasca trei functii diametral opuse, dar care se regasesc, cu ponderi sau intensitati diferite, în reglementarile tuturor statelor, si anume :

- functia de promovare,

- functia de protejare,

- functia de realizare a unui echilibru dinamic în balanta comerciala si de plati si, concomitent, de sporire a rezervei valutare a statului.

Reglementarile de politica comerciala se elaboreaza într-o viziune strategica.

Pe termen lung, politica comerciala urmareste asigurarea cresterii economice .

Pe termen scurt, obiectivele de politica comerciala pot fi extrem de diverse:

- îmbunatatirea structurii schimburilor comerciale,

- restrângerea sau stimularea exporturilor ori a importurilor la anumite produse sau grupe de produse,

- modificarea orientarii geografice a schimburilor comerciale externe,

- îmbunatatirea raportului de schimb,

- Îmbunatatirea cursului monedei nationale,

- sporirea încasarilor la Bugetul de stat sau echilibrarea Balantei comerciale

- fiind un domeniu de granita între politica economica generala si politica externa, politica comerciala poate urmari si obiective de alta natura decât strict

În elaborarea politicii comerciale, statele suverane adopta, în mod autonom reglementari proprii, care trebuie sa raspunda obiectivelor nationale de ordin strategic sau imediat.

Totodata se tine cont de:

ü starea generala a economiei si de tendintele ce se manifesta în relatiile economice internationale,

ü acordurile sau întelegerile la nivel bi sau multilateral (la care participa tara respectiva)

ü uzantele si principiile statuate în comertul international

Perioada contemporana se caracterizeaza prin tendinta, tot mai pronuntata, de institutionalizare a reglementarilor de politica comerciala.

Aceasta participare larga la adoptarea de norme si uzante cu acceptare internationala a facut sa sporeasca în mod corespunzator tendinta de multilateralizare a politicilor comerciale.

Principalele tipuri de politici comerciale :

- 1. autarhia, sau substituirea importurilor ca urmare a izolarii economice;

- 2. liberul schimb, sau liberalizarea schimburilor comerciale;

- 3. protectionismul si neoprotectionismul.

Autarhia se caracterizeaza:

- printr-o stare generala de izolare a economiei,

- printr-o orientare exclusiva spre interior, ignorându-se avantajele ce se pot obtine prin participarea la circuitul economic mondial.

Acest tip de politica comerciala este de domeniul trecutului; la baza unor asemenea practici au stat o serie de factori interni, factori externi sau conjuncturali.

Liberul Schimb are ca punct de pornire teoria lui David Ricardo asupra avantajelor comparative ce pot fi obtinute în conditiile absentei totale a restrictiilor din calea schimburilor internationale.

În perioada postbelica, numeroase studii au fost consacrate sustinerii si fundamentarii doctrinei oficiale a liberalizarii dar, în practica relatiilor internationale, comertul liber continua sa fie o exceptie, realizându-se mai mult la nivel zonal sau în cadrul unor grupari economice de tipul uniunilor vamale.

Procesul de liberalizare - pentru înfaptuirea caruia se depun eforturi considerabile la nivel international - se înfaptuieste pe calea “pasilor marunti”, prin ajustari ale schimburilor comerciale la noile interese sau raporturi de forte.

În sprijinul ideii de liberalizare se aduc urmatoarele argumente principale:

- sporirea volumului productiei (prin largirea pietelor);

- cresterea competitivitatii productiei indigene;

- îmbunatatirea gradului de satisfacere a nevoilor de consum intern;

- realizarea unei mai bune corelari a preturilor de pe pietele nationale cu cele internationale;

- cresterea stabilitatii economice.

Protectionismul si Neoprotectionismul comercial au ca principala trasatura restrictionarea accesului produselor straine pe piata nationala.