Conceptul de ,,cooperare" este unul dintre cele mai ambiguu definite concepte din literatura economica. Din punctul de vedere al relatiilor sociale, conceptul de ,,cooperare" este delimitat de cel de ,,agresiune" astfel incit, in acest sens mai larg, societatea umana in ansamblul sau este rezultatul cooperarii intre indivizii.
Participarea voluntara la tranzactiile de piata este vazuta ca o forma de cooperare intre indivizii implicati, fapt care a permis diviziunea muncii si progresul economic.
Dupa cum afirma Peter Buckley , ,,acest termen (cooperarea) este ambiguu si prost definit, adeseori in mod gresit utilizat". Acest autor remarca faptul ca ,,este vorba de un termen aproape abuzat ... care este utilizat fara discernamint in literature privind afacerile internationale pentru a desemna pur si simplu orice forma de tranzactionare care nu este o investitie straina directa ... astfel incit conceptul de cooperare a ajuns sa acopere toate alternativele la filialele proprii in strainatate, incluzind societatile-mixte, participatiile minoritare, licentierea, franchising-ul, subcontractarea, contractele de management si chiar si acordurile in contrapartida".
Principala dificultate in definirea conceptului de ,,cooperare" consta in frecventa inconsistenta a delimitarii sale fata de conceptul de ,,schimb" pe piata libera si institutia contractului liber. Se poate afirma ca sursa tuturor acestor erori, care au capatat statutul de ,,sistemice" datorita utilizarii lor axiomatice in teoria economica predominanta, provine din definirea eronata - sau mai bine zis in sens restrictiv - a conceptului de ,,contract". Din punct de vedere praxeologic, institutia contractului de piata semnifica orice acord liber de vointa intre doua sau mai multe persoane care respecta un anumit grad de formalism pentru a permite sistemului juridic sa poata urmari pe cel care nu isi respecta angajamentele contractuale si sa recupereze drepturile de proprietate ale celui afectat. Acest ,,contract enforcement" este esential in a delimita categoria praxeologica a ,,contractului" de orice acord liber de vointa care, fara respectarea unui anumit formalism, nu permite identificarea in mod clar de catre terti - in speta sistemul juridic - a actiunii de incalcare a drepturilor de proprietate de catre una dintre parti. Un ,,gentlemen' agreement" reprezinta un astfel de acord de vointa care nu este ,,enforceable" din punct de vedere al institutiilor de drept ci doar prin mecanisme ,,informale" care vizeaza reputatia, boicotul s.a.m.d.
Literatura economica a ajuns insa sa includa in sfera ,,contractelor de piata" doar acordurile pe termen scurt de transfer al unor drepturi de proprietate asupra unor bunuri fungibile. Plecind de la modelul pietei perfecte si al concurentei perfecte asociate, institutia contractului a fost redusa la tipul de mai sus. Contractul bursier - de tipul ,,da banii si ia marfa" (engl. ,,cash and carry") - reprezinta modelul de contract de piata prin excelenta.
Aceasta restringere a ariei de aplicabilitate a conceptului de contract este insa, din punct de vedere stiintific, destul de arbitrara. Nu exista nici un criteriu obiectiv din punct de vedere praxeologic prin care sa delimitezi natura economica a unui contract pe termen scurt de cea a unuia pe termen lung cu atit mai mult cu cit chiar delimitarea clara apriorica a orizontului de timp - scurt sau lung - nu poate fi la rindul sau decit arbitrara si subiectiva. Din punctul de vedere al teoriei costurilor de tranzactionare ca si al perspectivei predominante, chiar si un contract de vanzare -cumparare de marfa care este incheiat pe termen lung reprezinta o anumita forma de ,,integrare" in directia firmei, fapt ce reprezinta fara indoiala un argument utilizat abuziv de lejer. Mariti si Smiley considera ca ,,in abordarea noastra, un acord de cooperare este orice acord explicit, pe termen lung, dintre doua sau mai multe firme ...o achizitie simpla (t.n. ,,one time purchase") de bunuri si servicii nu este un acord de cooperare dar un acord de a achizitiona toate input-urile pentru urmatorii 10 ani de la un furnizor este un acord de cooperare" .
Definirea conceptului de cooperare se face pe baza a doua perspective: o perspectiva economica (in ce consta natura economica a unei relatii de cooperare?) si o perspectiva strategica (cooperarea ca optiune de comportament antreprenorial).
Din punct de vedere economic, conceptul de cooperare este definit ca "punerea in comun de catre doua sau mai multe firme a unui set de factori de productie in scopul realizarii unui produs comun". Fiecare dintre actorii care coopereaza vizeaza recompensarea din impartirea acestui produs rezultant al activitatii de productie.
Din aceasta perspectiva, conceptul de cooperare se delimiteaza intr-adevar de conceptul de relatie de piata in masura in care intre indivizii care coopereaza nu exista un contract de schimb. Partenerii pun in comun un set de resurse prezente in scopul obtinerii unui produs viitor din a carui productie si desfacere sa isi recupere costurile. Din acest punct de vedere, o relatie de cooperare nu poate fi decat intre doi intreprinzatori in masura in care ambele parti, conform definitiei de mai sus, renunta la bunuri prezente in scopul obtinerii unor bunuri viitoare. Astfel, din punct de vedere praxeologic, o relatie de cooperare nu poate fi delimitata
de o asociere de natura firmei decat prin identitatea partilor implicate. O diferenta ar putea fi aceea ca o relatie de cooperare poate ramane la gradul de acord de vointa care nu este ,,enforceable". Astfel, din aceasta perspectiva, conceptul de ,,cooperare" este echivalent cu cel de ,,co-productie", respectiv desemneaza orice proces de productie (iar termenul de ,,productie" nu trebuie privit doar in sens strict fizic) in care doua sau mai multe parti pun in comun resurse prezente (atat tangibile cat si intangibile) pentru a obtine un produs viitor.
Alaturi de aceasta perspectiva care defineste cooperare dupa natura sa economica, o utilizare la fel de importanta a acestui concept rezida in acceptiunea sa ,,strategica", respectiv cea folosita in literatura privind strategia de afaceri. Aceasta de-a doua dimensiune nu este neaparat corelata cu prima in sensul ca se poate discuta de o relatie de cooperare de natura strategica fara a presupune ca aceasta implica si un comportament cooperant asa cum l-am definit din punct de vedere economic.
Din aceasta de-a doua perspectiva, conceptul de ,,cooperare" rezida in includerea in cadrul strategiei de afaceri a unui intreprinzator a unei relatii cu un anumit partener de afaceri ca fiind definitorie pentru construirea avantajului competitive si al diferentierii produselor sale fata de cele ale concurentei. Este de subliniat ca aceasta
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
