Prevenție dentară

Părţile dure ale aparatului dento - maxilar sunt reprezentate de trei compartimente, şi nume: baza maxilarelor, osul alveolar şi dinţii, fiecare cu origini diferite atât pe scară filogenetică cât şi ontogenetică.

Dinţii, element foarte conservator, sunt supuşi unui model genetic foarte strict sub aspectul formei, dimensiunii, poziţiei, câr şi sub cel al erupţiei.

La om există două serii de dinţi, şi anume dinţii temporari şi dinţii permanenţi.

Dintele uman are o origine dublă, ectomezodermală, iar dezvoltarea fiecărui organ dentar parcurge schematic trei perioade distincte:

1) creşterea proliferativă

2) calcifierea

3) erupţia dentară.

Aceste etape se desfăşoară în perioade de timp diferite pentru fiecare din cele două categorii de dinţi. Dezvoltarea dinţilor, inclusiv erupţia lor, are loc într-o perioadă extrem de lungă, începând din cea de-a şasea săptămână de viată intrauterină şi terminându-se la 12 ani, aceasta fără molarul de minte.

1.1. PERIOADA DE CREŞTERE PROLIFERATIVĂ SAU DE CREŞTERE ŞI DEZVOLTARE

Această perioadă este formată din trei etape diferite, şi anume:

- proliferarea

- histodiferenţierea

- morfodiferenţierea sau apoziţia matricelor organice.

a) Etapa de proliferare se caracterizează prin multiplicare celulară rapidă şi inegală. Ea începe în cea de-a şasea săptămână de viaţă intrauterină, prin proliferarea stratului bazal stomodeumului în mezenchimul subadiacent al primului arc branhial şi duce la formarea lamei dentare, în formă de potcoavă, câte una pentru fiecare maxilar.

Celulele de la marginea inferioară a lamei dentare, prin multiplicare rapidă şi inegală, vor duce la formarea a 20 de digitaţii - 10 superioare şi 10 inferioare - ce constituie mugurii dinţilor temporari.

Cam în aceeaşi perioadă, prin proliferare rapidă, se formează lamele dentare secundare din care vor lua naştere mugurii dinţilor permanenţi.

În cea de-a 16-a săptămâna de viaţă intrauterină, dintr-o prelungire distală a lamei dentare, se formează mugurele primului molar permanent, iar la 4 luni după naştere, extremitatea distală a lamei dentare se îngroaşă, formând mugurii molarilor secunzi şi numai la 5 ani, prin acelaşi mecanism, se formează şi mugurii molarilor de minte.

În perioada de proliferare se stabileşte numărul dinţilor, iar acţiunea unor factori etiologici foarte variaţi poate produce tulburări extrem de grave în dezvoltarea acestora. În general se remarcă două tendinţe contrarii, şi anume reducerea unui număr variat de dinţi sau, dimpotrivă, apariţia unui număr suplimentar de muguri dentari.

b) A doua etapă este cea de histodiferenţiere caracterizată prin multiplicare celulară inegală şi cu ritm încetinit, ea fiind momentul în care apare diferenţierea celulară. Celulele din extremitatea liberă a mugurelui dentar, prin multiplicare foarte rapidă, îi modifică forma, făcându-l să treacă prin faza de capsulă, iar în continuare, prin invaginaţia zonei temporale, prin faza de clopot. În această etapă, prin diferenţiere, se constituie deci două ansambluri celulare, respectiv unul epitelial formând organul smalţului şi altul mezenchimal formând papila dentară sau organul dentinei şi sacul folicular, toate împreună constituind un germen dentar.

În continuare, la nivelul organului smalţului se diferenţiază o serie de straturi caracteristice, cu roluri diferite:

- epiteliul adamantin extern

- epiteliul adamantin intern

- pulpa smalţului sau stratul intermediar.

Epiteliul adamantin extern, format din celule cubice, are rol în protecţia organului smalţului.

Epiteliul adamantin intern, format din celule înalte, conţine ameloblaşti, celule implicate în formarea smalţului.

Pulpa smalţului, formată din rare celule stelate, separate de un lichid mucoid cu mare concentraţie de săruri minerale, constituie rezerva de componenţă anorganică, necesară perioadei de mineralizare.

În aceeaşi perioadă se produc modificări şi în ansamblul mezenchimal, şi anume la baza papilei dentare, în zona învecinată cu epiteliliul adamantin intern, se evidenţiază nişte celule înalt specializate numite odontoblaşti, care constituie pulpa dentară primitivă şi joacă un rol direct în formarea dentinei.

În acelaşi timp şi din sacul dentar se diferenţiază o serie de celule specializate, respectiv cementoblaştii, fibroblaştii, osteoblaştii, fiecare dintre aceştia având rol în formarea cementului, a elementelor de susţinere a dintelui în alveolă şi a osului alveolar.

În această etapă, se mai dezvoltă şi doua reţele vasculare, una intradentară şi alta peridentară. Cea intradentară (plexul intern), este plasată în pulpa dentară şi asigură formarea dentinei, iar cea peridentară (plexul peridentar) se dezvoltă în sacul folicular şi epiteliul adamantin extern, jucând un rol important în dezvoltarea smalţului şi a cementului.