Viața politică românească în perioada 1878-1914

Sistemul vietii politice a avut la baza un regim democratic, instaurat prin legea fundamentala din 1866. Democratizarea societatii romanesti a avut loc insa lent , caci limitele reformei agrare din 1864 au dat nastere unor probleme sociale grave. Mentinerea votului cenzitar a fost o piedica de seama pe drumul catre o evolutie democratica, in limitele inerente epocii, acceptata ca masura de prevedere a unei posibile manipulari a votului omului neinstruit politic. Puterea politica era gestionata de marii proprietary industriali (liberali) si funciari (conservatori). Deoarece influenta celor din urma era precumpanitoare, intre cele doua tabere s-a desfasurat o lupta acerba pentru controlul puterii politice. Orientarea liberala a criticat vechiul regim politic, dar a fost prudenta fata de tendinta de radicalizare a cadrului politic-democratic. Principalele institutii ale statului modern roman au capatat forma definitiva pentru sfarsitul secolului al XIX-lea. S-au pus bazele principalelor partide politice (Partidul National Liberal si Partidul Conservator), nelipsita insa de constituirea unor disidente si fluctuatii ale oamenilor politici. In 1895 s-a inaugurat rotativa guvernamentala, ea fiind o modalitate specifica de a mentine echilibrul politic in baza regimului intemeiat pe Constitutia din 1866, modalitate care s-a impus in peisajul guvernarii din Romania, din perspactiva evolutiei ulterioare. Prin alternanta la putere a Partidului National Liberal si a celui Conservator, regele si-a pastrat rolul de arbitru in viata politica si nu a permis vreunei formatiuni politice sa-si sporeasca in mod nemasurat puterea. Nu a lipsit insa nici instabilitatea guvernamentala. Cucerirea independentei a deschis drum larg procesului de modernizare si consolidare a sistemului institutional in Romania. Acceptarea ideii de reforma sau innoire s-a facut greu, in functie de caile pe care le considerau oportune, atunci de urmat, si s-a cristalizat in politica ,,pasilor marunti"(conservatorii) si respectiv ,,prin noi insine"(liberalii). Ea urmarea modernizarea deplina a tarii si adoptarea modelului occidental de dezvoltare. Politica nu a devenit, pana catre 1918, o profesiune si cu exceptia catorva incidente minore nu s-au manifestat violente in viata politica din aceasta perioada. A fost o epoca in care s-a fundamentat spiritul civic, s-a actionat pentru statuarea unor politici si a unei vieti politice moderne, s-au definit institutiile statului modern; instabilitatea guvernamentala, generata de evolutiile intense, s-a centrat mai ales pe taramul disputelor politice teoretice legate de caile dezvoltarii econo,ice, ale recunoasterii independentei, ale unei organizari institutionale moderne si nu neaparat, si singular, pentru puterea politica.

MONARHIA, PARLAMENTUL SI PARTIDELE IN SISTEMUL VIETII POLITICE Sistemul constitutional a articulat intr-o modalitate originala Monarhia, institutia parlamentara si partidele politice. Principalele forte interne au actionat pentru ca regele sa-si execute prerogativele in limitele impuse de actul din1866. Fiind un rege constitutional Carol I a actionat ca un factor de mediere in viata politica. Gratie priceperii si personalitatii oneste si integre a regelui, institutia monarhica a stiut sa lupte eficient pentru mentinerea si functionarea normala a sistemului politic si s-a impus unor oameni politici de prestigiu. Tendintele de autoritarism manifestate uneori de rege nu au putut nega cadrul parlamentar si regimul democratic din tara noastra. Desi a sustinut intotdeauna lupta nationala a romanilor de peste munti, Carol I nu a putut lua pozitie mereu favorabila, in mod deschis, in problema nationala, ci doar sa se alinieze pozitiei guvernului. De asemenea el a patronat vasta opera de modernizare a statului roman pornit pe drumul deplinei unitati nationale. La 9/21 septembrie 1878 s-a decis ca principele Carol sa poarte titlul de Alteta Regala, ceea ce a semnificat intarirea prestigiului sau; dar si in special, afirmarea unui nou statut international pentru Romania. Ulterior, guvernele europene au recunoscut noul titlu oficial. Consolidarea pozitiei internationale a tarii noastre dupa cucerirea independentei de stat a permis proclamarea Romaniei ca regat la 10/22 mai 1881, cand regele Carol I si regina Elisabeta de Wied (Carmen Silva) au fost incoronati. Noua titulatura era in acord cu situatia da absoluta independenta a tarii. Regele a declarat ca : ,,Romania a crezut ca este necesar si conform cu intinderea, cu insemnatatea si cu puterea dobandita si manifestata prin acte neindoielnice de a se proclama regat. Nu doar pentru mine personal; ci pentru marirea tarii mele primesc titlul ". Prin ,,pactul de familie" din 18 mai 1881 s-a reglementat si succesiunea la tron. Mostenitor a fost proclamat, in lipsa unor mostenitori directi, Ferdinand de Hohenzollern, nepotul de frate al lui Carol si care a sosit in Romania. La 20/22 august 1875 s-a pus piatra de temelie a Castelului Peles, resedinta familiei regale, iar in 1884 Parlamentul a votat legea pentru infiintarea Domeniilor Coroanei. Carol I a dus o viata exemplara. A fost un om simplu si modest, rigid si dorind peste tot ordine. Reginei Elisabeta i-a interzis orice amestec in treburile politice, ea preocupandu-se mai mult de incurajarea culturii. Nu a opus rezistenta semnarii legilor conforme cadrului constitutional. A apreciat pe unii oameni politici ca Ion C Bratianu, Ion I.C. Bratianu, D.A. Sturza. In acelasi timp el a fost tinta unor manifestari republicane si antidinastice. In 1887 s-a publicat de catre Gheorghe Panu pamfletul,,Omul periculos". In unele ziare si reviste ca ,,Adevarul", ,,Drepturile Omului", ,,Facla", publicisti, precum Alexandru Beldiman, Constantin Mile, N.D. Cocea au desfasurat o virulenta campanie antimonarhica. La mentinerea si perfectionarea cadrului democratic a contribuit si Parlamentul. Alegerile au fost organizate la anumite intervale, dar participarea la viata politica avea totusi un caracter restrans, fiind supusa constrangerilor votului cenzitar. Parlamentul a devenit cadrul unor importante dezbateri, ce au vizat directiile de dezvoltare ale tarii, incurajarea economiei, perfectionarea cadrului legislativ, sustinerea miscarii nationale a romanilor din provinciile aflate sub dominatie straina, mentinerea si consolidarea independentei nationale. Dezbaterile incepeau in cadrul forului legislativ cu mesajul tronului, pronuntat in luna noiembrie. Ele se prelungeau pana in luna martie a anului urmator si chiar spre vara, cand se formula raspunsul Corpurilor legiuitoare la mesaj si se adoptau masuri legislative. Astfel in 1879, Parlamentul a votat in primele sase luni 72 de proiecte de legi, menite sa consacre noua situatie a tarii, in urma cuceririi independentei de stat. S-a manifestat totodata tendinta de modificare a unor legi votate anterior, in principal cele vizand activitatea juridica. Ca o ilustrare a caracterului democratic al regimului politic din Romania s-a manifestat pluralismul politic. Principalele partide politice au urmarit apararea libertatilor democratice inscrise in constitutia din 1866. Toate partidele politice s-au preocupat de adoptarea unei strategii favorabile dezvoltarii Romaniei. Politica partidelor de guvernamant s-a straduit, totodata sa apere interesele nationale ale romanilor de pretutindeni, sa incurajeze economia nationala, sa protejeze capitalul autohton in fata patrunderii celui strain. In aceasta perioada s-au cristalizat principalele formatiuni politice, si anume Partidul National Liberal si Partidul Conservator. Partidul National Liberal a reprezentat interesele burgheziei mici si a marilor proprietari industriali. Din punct de vedere economic el se sprijinea, in principal, pe zestrea industriala si sistemul bancar. La originea lui s-a aflat, in 1875 coalitia de la Mazar-Pasa, o uniune a gruparilor liberale ce publica ziarul ,,Alegatorul liber". Centrul sau de putere a fost asigurat, la inceput de Ion C. Bratianu, adeptul unei guvernari de mana forte, C.A. Rosetti si grupul politic pe care acestia l-au format. In conditiile despartirii politice dintre cei doi conducatori, din cauza opiniilor divergente asupra cailor de dezvoltare a tarii, conducerea PNL a fost exercitata de I.C. Bratianu si respectiv dupa 1892, de Dimitrie A Sturdza, legat de marii proprietari agricoli. In general programul partidului a prevazut idei progresiste, pentru modernizarea statului roman, dar, de cele mai multe ori el a ramas la nivelul declarativ al unor principii generoase ca: respectarea legii, reforma fortelor armate, descentralizarea administratiei.