Paradigmele violenței

1. Violenta: realitate sociala si concept

Plecand de la ideea ca violenta este un concept care a primit multiple definitii, o cercetare a semnificatiilor acestuia apare ca necesara la inceputul unei analize despre violenta colectiva. Dictionarele si etimologiile se propun intr-o astfel de situatie drept un prim pas in incercarea de a lamuri caracteristicile, aria de semnificatie si diferitele forme pe care o astfel de actiune sociala cu sensuri si functii sociale multiple le poate avea. Intreprinderea este cu atat mai necesara cu cat, in cele mai multe cazuri, violenta este privita la nivelul simtului comun, drept actiunea criminala. Dar, la un alt nivel, violente sunt si actiunile care nu arata vreo urma fizica de distrugere sociala, cele mai multe dintre ele avand chiar acceptul nostru, cum este cazul manipularilor pe scara larga in publicitate ori campanii electorale.

Termenul de violenta, privit in calitate de concept al stiintelor sociale este de origine latina. Radacina vis desemneaza aici forta, iar termenul ca atare face trimitere la notiunea de constrangere, in alti termeni, ea definindu-se ca folosirea superioritatii fizice asupra unui alt semen (semeni).

Din aceasta perspectiva etimologica insa, ne spune Jean-Claude Chesnais in Histoire de la violence,

"conceptul de violenta nu este relevat decat in materialitatea sa bruta. O astfel de

actiune capata semnificatii aparte atunci cand este plasata in cadrul determinat al

unor norme sociale prin intermediul carora, in calitate de conflict de autoritate,

lupta pentru putere, el este denuntat sau aprobat in functie tocmai de acest cadru

normativ care este mai mereu insuficient definit. O astfel de insuficienta de definire

a cadrului in care actiunea sociala pe care o numim violenta se produce, propune

ca mai adecvat termenul de violente, ceea ce leaga semnificatia actiunii de definitia

regulilor de interactiune in cadrul normativ determinat."

Incercand in continuare sa lamureasca termenul de violenta, Chesnais introduce trei

definitii concentrice, de la definitia cea mai specifica la definitia cea mai generala.

I. Intr-o prima definitie violenta este actiunea fizica ce poate avea drept consecinta moartea cuiva. Acesta este nucleul dur al celor trei definitii si este numita de Chesnais violenta fizica. Ea este o provocare/atac direct, corporal impotriva persoanelor a caror viata, integritate fizica sau libertate sunt in joc. Forma aceasta a violentei nu risca nici un fel de confuzie in definirea conceptului, caci este universal cunoscuta si experimentata in toate epocile istorice si situatiile sociale: "Brutala, cruda, salbatica, aceasta violenta este din toate timpurile". Definitia restransa pe

care o propune autorul este operationala, pentru ca,

" in orice colectivitate organizata, ea duce la interventia politiei, a judecatorului sau a medicului/vraciului; ea pune in cauza ordinea sociala, amenintand regulile elementare ale acesteia in ceea ce au ele fundamental; ea atinge omul ca om."

Astfel, continua autorul, nu apare deloc neobisnuit ca in nomenclatorul Interpolului, sau al Organizatiei Mondiale a Sanatatii, violenta capata aceasta acceptiune. Interpolul, de exemplu, grupeaza violenta criminala in patru categorii, in ordinea gravitatii sale: homicid voluntar (tentativa), viol (tentativa), lovituri si raniri voluntare grave si furturi in care se foloseste arma sau violenta (jaful). Ceea ce inseamna ca nu exista violenta pur si simplu, ci violente care pot fi ierarhizate dupa costul lor social si grvitatea amenintarii pe care ele o prezinta fata de ordinea

sociala sau politica intr-o comunitate determinata sau in spatiul national/international.

II. Pe nivelul doi al acestei definitii concentrice avem conceptul de violenta economica, definita ca orice incercare de deposedare de bunuri, in diversitatea lor crescanda si quasi infinita. Acest tip de violenta se diferentiaza clar de violenta fizica, dar in Occident, in special in Franta, distinctia este perceputa din ce in ce mai putin, spune Chesnais. Pentru ca francezii au o perceptie speciala asupra proprietatii, se considera ca in aceasta identificare cu bunurile sale individul este

atins prin violenta atat in propriul corp/persoana cit si in proprietate. De unde si aceasta tendinta de a da violentei fizice un continut economic, confundand violenta cu delincventa.

III. Cel de-al treilea cerc in definirea violentei este reprezentat de violenta morala sau simbolica. Concept la moda, violenta simbolica se refera in cele mai multe cazuri la relatia mai veche a autoritatii iar " a vorbi despre violenta in acest sens este un abuz de limbaj propriu unor

intelectuali occidentali, prea confortabil instalati in spatiul lor de viata pentru a cunoaste lumea obscura a mizeriei si crimei".Abuzul este dat de faptul ca un astfel de termen denumeste o relatie in care un individ X cauta cai de seducere, convingere prin care sa domine pe un altul/altii. Aici, spune Chesnais, ajungem sa confundam viata cu violenta, fixind ca punct de referinta o lume aseptica, unde sa nu mai existe angoasa sau inceritudine. Ceea ce ne proiecteaza in mod evident intr-o eu-topie (utopie cu valoare pozitiva), pe de o parte, in confuzie teoretica, pe de alta parte.

Din cele trei definitii date anterior autorul o prefera pe prima, pentru ca ea este cea mai operationala si poate avea fundamente teoretice serioase, cu atat mai mult cu cit ea se potriveste foarte bine si etimologiei termenului. In fapt, definitia etimologica trebuie preferata oricarei alte definitii pentru ca aceasta este formula in care ea este recunoscuta in medii profesionale si nomenclatoare dintre cele mai diverse. Astfel de masuri de precautie in definire inchid insa autorul intr-o definitie prin care violenta devine actiunea care ameninta individul in ceea ce acesta are mai pretios: viata, sanatatea, libertatea. Astfel, in sens restrans, singura violenta masurabila si incontestabila este violenta fizica. Ea se refera la atacul direct corporal impotriva persoanelor si are un triplu caracter: brutalitate, exterioritate si durere. Ceea ce o defineste este folosirea materiala a fortei, intr-o actiune comisa voluntar in defavoarea unui individ sau grup. In statistica judiciara sau politieneasca, termenul cel mai des folosit este cel de crima contra persoanelor. Ceea ce inseamna ca este un abuz sa vorbim despre violenta contra bunurilor, atata vreme cit ea nu este insotita de amenintarea integritatii corporale a indivizilor.

Privita din aceasta perspectiva, violenta sociala a cunoscut un recul semnificativ in

ultimele sute de ani, in ciuda discursurilor alarmiste si ideologiilor socialiste, carora le vine greu sa admita ca in evolutia sa capitalismul a cunoscut un regres considerabil in ceea ce priveste violenta sociala. Aceasta perioada istorica a cunoscut o rationalizare (in sens weberian de eficientizare structurala) crescanda, numerosi factori contribuind la fenomenul de recul secular al violentei.

Un prim factor care a generat reculul violentei sociale este cel al rationalizarii statului si aparatului represiv in intelesul sau de aparat de protectie si de asigurare a securitatii sociale. Caci, cum ne spunea Locke in Second Treatise of Government, nu exista libertate fara lege si fara stat-arbitru pentru a face posibila repectarea legii. Mai mult, istoria intreaga a societatilor cu stat a dovedit ca protectia sociala este legata de existenta unei institutii care sa-si asume monopolul asupra violentei legitime pe un teritoriu determinat. Or, o astfel de observatie ne trimite direct in definitia weberiana a statului.

Un alt factor este lenta disparitie a raritatii. Multe dintre crimele si barbariile trecutului ar putea fi explicate prin existenta mizeriei, cum ar fi perioadele de mare foamete care degenerau in Evul mediu in carnagii si comportamente antropofage. In secolul al XIX-lea, ne spune acelasi istoric al violentei sociale, vor fi eliminate revoltele alimentare ce au facut de multe ori cauza unor deliruri mortuare.

Un al treilea factor este revolutia demografica, scaderea drastica a mortalitatii avand drept contrapondere o valorizare fara precedent a vietii umane. Caci, atunci cand moartea este omniprezenta, continua Chesnais, cand ea ne insoteste la tot pasul in viata de zi cu zi, nu poate genera decat un dispret asupra vietii.

Astfel,

" emergenta rationalitatii in sfera morala si supunerea fata de regula etatica au dus

la marginalizarea progresiva a violentei in societatile occidentale. In ceea ce priveste interventia statului, totul este o problema de masura. Daca statul depaseste atributiile de gardian al Cetatii, de arbitru intre interesele si pasiunile membrilor societatii civile - care sunt atributiile sale normale in conceptia liberala (in sens propriu) a democratiilor pluraliste occidentale - atunci exista o amenintare pentru libertatile individuale si riscul monopolizarii violentei de catre clasa conducatoare."

Asa cum se poate observa, Chesnais propune o tipologie a violentei definita, mai degraba,