Istoria comunicării politice

Capitolul 1. Propaganda

1.1. Definitii

Cuvantul ,,propaganda", asa cum a fost folosit in ultimele secole, provine din denumirea Congregatiei pentru Propagarea Credintei (Congregatio de Propaganda Fide), o organizatie a cardinalilor romano-catolici fondata in 1622. Confruntata cu trei provocari majore - existenta unei presiuni islamice in sud-estul european, proaspat izbucnitul Razboi de 30 de ani (1618-1648) ca expresie a succesului Reformei protestante si, nu in ultimul rand, necesitatea misionariatului pe continentul american, descoperit de Columb cu 130 de ani in urma, dominat inca de religiile considerate pagane - Biserica Romano-Catolica infiinteaza o institutie al carei rol vizeaza tocmai coordonarea actiunilor in vederea unei mai bune raspandiri (propagari) a dogmei catolice. Urcat in scaunul pontifical la 67 de ani, Alessandro Lodovisi - papa Grigore XV - emite la 22 iunie 1622 bula papala Inscrutabili divinae, care institutionalizeaza Congregatia. Organizatia a numarat, la inceput, 16 persoane - 13 cardinali, doi episcopi si un secretar - si a functionat din 1622 intr-o cladire aflata in Roma, in Piazza di Spagna, la intersectia dintre Via Due Macelli si Via di Propaganda.1

Propaganda a cunoscut o multitudine de definitii datorita, in primul rand, modului diferit de analiza a fenomenului si de plasare in contextul general al comunicarii de masa. Jack Plano si Milton Greenberg considera propaganda ca fiind ,,comunicarea al carei scop este sa influenteze gandirea, emotiile si actiunile unui grup prin selectarea si manipularea atenta a informatiilor"2. Harold Lasswell o defineste ca fiind ,,prezentarea deliberata in fata unei mase de oameni a unui punct de vedere subiectiv" si tot el afirma ca propaganda este ,,tehnica de influentare a actiunilor umane prin intermediul reprezentarilor"3. Michael Balfour crede ca propaganda este ,,arta convingerii oamenilor sa treaca la concluzii fara a mai examina realitatea problemei"4. Anthony Pratkanis si Elliot Aronson definesc propaganda ca fiind ,,comunicarea unui punct de vedere, cu scopul de a determina subiectul caruia i se adreseaza comunicarea sa accepte de buna voie acest punct de vedere ca si cum ar fi al lui insusi"5. Lindley Fraser identifica propaganda ca fiind ,,inducerea comportamentului dorit unui grup folosind doar mijloace comunicationale"6, in timp ce Enciclopedia Britanica o considera ,,efortul sistematic de a

manipula credintele, atitudinile sau actiunile altor persoane prin intermediul diverselor simboluri"7. J. Schumpeter caracterizeaza propaganda drept ,,orice declaratie provenita dintr-o sursa care nu ne place", iar Garth Jowett si Victoria O'Donnell, ca fiind ,,planul minutios si predeterminat de a comunica ceva unui public pe baza manipularii unor simboluri, in vederea indeplinirii unui obiectiv"8.

1.2. Scurt istoric al propagandei

Oliver Thomson propune in lucrarea sa dedicata istoriei propagandei o impartire a acesteia in sapte categorii, in functie de obiectivele pentru care este folosita si de natura emitentului: politica, religioasa, economica, morala (etica), sociala, diplomatica, militara si de tip diversionist.9 Autorul porneste de la ideea ca istoria umanitatii este paralela cu istoria propagandei si ca fiecare moment al acestei istorii a cunoscut tendinta structurii dominante de a determina, si prin mijloace comunicationale, supunerea maselor. Fie ca este vorba de impunerea unui sistem politic, a unei credinte religioase sau a unei formule etice, dezvoltata in coduri morale sau de legi, sau de variante combinate ale acestora, toate s-au realizat prin tehnicile propagandei.

Desi considerata a fi fundamental legata de media si, deci, de realitatile secolului XX, propaganda s-a dezvoltat in intreaga istorie a umanitatii ca fiind acea cale prin care liderul unui sistem impunea ascultarea supusilor sai folosind informatia si imaginea, nu alte cai de constrangere. Pana sa existe ziarele, televiziunile, radiourile si cinematografele care sa directioneze cetateanul, au existat templele, scribii, artistii ambulanti si monumentele, monedele si slujbele religioase, legendele si miturile, ceremoniile si tot cortegiul de ritualuri, si nu in ultimul rand educatia. Desigur, nimic nu se poate asemana cu minutiozitatea ministerelor propagandei construite in regimurile totalitare ale secolului trecut, dar si imparatul indian Ashoka Maurya a infiintat o structura pentru afaceri religioase, al carei scop era propovaduirea valorilor budismului pe intregul continent asiatic. Reprezentanti ai acestei structuri au ajuns pana in Grecia, Japonia si Coreea. A construit peste 85.000 de stupas (obeliscuri din piatra) pe care si-a inscriptionat edictele, asa numitele ,,edicte din stanca" prin care chema oamenii la pace, iubire si buna intelegere, la toleranta si respectarea valorilor fiecaruia, indiferent de religie, etnie sau caste.10 Langa aceste stupas a plasat calugari budisti care sa citeasca necunoscatorilor de

carte textele si sa le si explice. Mircea Eliade considera ca, datorita actiunilor lui Ashoka, budismul a devenit religie universala.11 Si toate acestea se intamplau in secolul al III-lea i.H. Din aceeasi perioada si din aceeasi zona geografica dateaza si lucrarea lui Kautilya, Arthasastra (Stiinta statului), un tratat complex de conduita a regilor, cu un capitol semnificativ dedicat propagandei ca forma esentiala de impunere si conservare a puterii. Organizata in 11 capitole, lucrarea se ocupa de organizarea statului, de indatoririle si actiunile regelui, tezaur, sursele de venituri ale statului, sistemele de contabili si de auditori, regulile de organizare ale functionarilor de stat, departamentele guvernului, circuitul legilor si functionarea justitiei, politia secreta si operatiunile ei acoperite, politica externa si modul de a purta razboaiele. In fiecare dintre aceste capitole, pe langa masurile de tip administrativ, organizatoric sau financiar care trebuia luate, Kautilya dezvolta un amplu sir de masuri comunicationale care vizeaza fie informarea supusilor, fie construirea unei imagini adecvate pentru monarh si pentru politicile sale. Considerand amagirea si inselarea populatiei (din propria tara sau dintr-o tara inamica) drept perfect legitime pentru un suveran, Kautilya propune construirea unui intreg corp de agenti secreti al caror scop este, in fapt, diseminarea de zvonuri si de informatii bine directionate care sa dezvolte imaginea suveranului si sa o construiasca in concordanta cu imaginea pe care oamenii simpli o au despre divinitate si despre cel ce ar trebui sa-i conduca. Kautilya insista pentru folosirea in interiorul regatului si asupra propriilor supusi a tehnicilor de intimidare si de manipulare, pe care le recomanda si pentru tarile cu care regele se afla in razboi.12

Carlson, D., "2004 Campaign Trail Winds Through Cyberspace", Gallup Reports, ianuarie 2004.

Caplescu, R., ,,Fahrenheit-izarea documentarului", Adevarul literar si artistic, 8 februarie 2005.

Guu, D., New Media, Editura Tritonic, Bucureti, 2007.

Iyengar, S., Hahn, K., Prior, M., Has Technology Made Attention to Political Campaigns More Selective? An Experimental Study of the 2000 Presidential Campaign, www.pcl.edu.

Iyengar, S., Jackman, S., Technology and Politics: Incentives for Youth Participation, www.pcl.edu.

Park H. S, Choi S. M., ,,The Internet as a Political Campaign Medium", Public Relations Quarterly, 2002.

Sears, D. O., Freedman, J. L., "Selective Exposure to Information: A Critical Review", Public Opinion Quarterly, nr. 31, 1967.

Schneider, S., Foot, K., "Online Structure for Political Action", Public Opinion Quarterly, vol. 9, 2002.

Sunstein, C., Republic.com, Princeton University Press, Princeton, 2001.

Teodorescu B., Gutu D., Enache R., Cea mai buna dintre lumile posibile. Marketingul politic in Romania 1990-2005, ed. Comunicare.ro, Bucuresti, 2005.

Trent, J., Friedenberg, R., Political Campaign Communication, Praeger Series in Political Communication, Westport, 2000.