Comunicare Politică

1. OBIECTIVE GENERALE:

- explicitarea conceptului de comunicare politica;

- întelegerea comunicarii politice ca actiune colectiva compusa;

- cunoasterea conditiilor de eficacitate ale comunicarii politice;

2. OBIECTIVE OPERATIONALE:

- definirea comunicarii politice ca actiune colectiva semiotica ce se realizeaza în contextul organizarii si conducerii unei societati, respectiv ca act de exercitare a puterii prin folosirea exclusiva a semnelor;

- determinarea factorilor care intervin în comunicarea politica: agentul (sau autorul), instrumentul, contextul, impulsul intentionat, maniera de realizare si rezultatul;

- cunoasterea principalilor agenti ai comunicarii politice: partidele politice, institutiile si autoritatile publice, compartimentele birocratice, grupurile de presiune, mass media si cetatenii considerati în mod individual;

- definirea codului politic si identificarea principalelor tipuri de mesaje politice: mesajele de informare (titulatura, logo-tipul, statutul si programul politic) si mesajele persuasive (mesajele transmise în cadrul programelor de audiente, discursurile politice rostite la reuniunile partidului, discursurile politice rostite la mitingurile electorale si la alte adunari publice, sloganul politic, afisul politic, reclama politica, comunicatul de presa, interviul si conferinta de presa);

- conturarea contextului politic: cadrul referential si organizarea politica a societatii;

- tratarea impulsurilor intentionate subiacente comunicarii politice ca pasi în urmarea unor reguli;

- valori ale comunicarii politice: eficacitatea, eficienta, politetea si moralitatea;

- instituirea unei ordine sociale juste: rezultat ultim al comunicarii politice;

- actiuni subsumate comunicarii politice: cunoasterea contextului, asumarea unei imagini publice, selectarea temelor de comunicare si a mesajelor capabile sa le exprime, modalizarea comunicarii politice, transmiterea mesajelor si monitorizarea rezultatelor;

3. MODALITATEA DE EVALUARE:

Studentii vor fi notati în urma sustinerii unui examen scris. La calcularea notei finale se va tine cont de gradul de participare la activitatile tutoriale.

1. DEFINITIA COMUNICARII POLITICE

Cea mai simpla si eficace metoda de explicitare a unui concept presupune ca prim pas formularea unei definitii prin exemplificare, altfel spus, indicarea câtorva obiecte care formeaza sfera acestuia. În acest sens, se poate spune ca fenomenul comunicarii politice subsumeaza discursurile si mitingurile electorale, prezentarea programelor politice, interviurile acordate de demnitari cu privire la problemele de interes public, (dintr-o perspectiva anume) sondajele electorale, difuzarea unor comunicate de presa sau desfasurarea unor conferinte de presa, dezbaterea motiunilor de cenzura, (într-o oarecare masura) exercitarea dreptului de vot, discutiile purtate de un deputat cu cetatenii în cadrul audientelor saptamânale etc., având drept instante (arbitrare) discursul rostit la data de 17 decembrie 2003 de presedintele Jacques Chirac cu privire la principiul laicitatii în Republica Franceza, emiterea de catre Directia de relatii cu mass-media a PSD a comunicatului de presa Theodor Stolojan îsi pregateste psihologic esecul în alegerile viitoare din 21 decembrie 2003, declaratia lui Mugur Ciuvica, purtatorul de cuvînt al Actiunii Populare, la conferinta de presa din 18 ianuarie 2004 privind presupusa apartenenta a ministrului Ioan Rus la o retea constituita pentru scoaterea unor mari sume de bani din tara prin eludarea taxelor si impozitelor, interviul acordat de cancelarul Germaniei, Gerhard Schröder, revistei Der Spiegel (si publicat în numarul din 5 ianuarie 2004 al acesteia) cu referire la planul de reforme pe anul în curs, declaratia senatorului Corneliu Vadim Tudor privind accidentul de vânatoare suferit de ministrul Ilie Sârbu, publicata în revista România Mare (9 ianuarie 2004), înscrierea ideilor si principiilor liberale pe site-ul PNL, dezbaterea si adoptarea programului de guvernare al Partidului Democrat la Conferinta Nationala Anuala din 29 august 2003, prezentarea ofertei PNTCD în domeniul administratiei publice locale pentru alegerile din 2004 etc., etc.

Evident, definitia extensionala de mai sus nu clarifica pe deplin aria de aplicabilitate a termenului în cauza. Ca orice fenomen social, comunicarea politica se întrepatrunde cu nenumarate alte fapte sociale, cele mai multe dintre ele fiind la fel complexe si dificil de determinat. Spre exemplu, sub un anumit raport, exercitarea dreptului de vot este o forma de comunicare politica  aplicând stampila pe buletinul de vot, cetateanul transmite o informatie legata de preferintele sale electorale , însa, sub un alt raport, ea transcede comunicarii politice. Mai exact, o data cu exercitarea dreptului de vot, cetateanul contribuie la constituirea unui fapt institutional  delegarea puterii politice unui candidat independent, unui partid sau unei aliante de partide  si, astfel, realizeaza mai mult decât o comunicare. Prin urmare, în lipsa unui criteriu suficient de riguros, este greu de stabilit în ce masura unul si acelasi fapt social tine de sfera comunicarii politice sau depaseste aceasta sfera.

Daca am defini comunicarea politica drept forma de comunicare realizata de catre politicienii de profesie am pacatui atât prin circularitate, cât si prin inadecvare. Astfel, un ministru se angajeaza într-o comunicare politica în cadrul sedintelor de guvern, dar nu si în discutiile de seara purtate în familie. Pe de alta parte, fiecare cetatean (major)  ca beneficiar al unor drepturi civile  se poate implica într-o comunicare politica, fara a face politica militanta, ca membru al unei formatiuni politice. Prin urmare, nu atât statutul comunicatorilor, cât contextul si intentiile asumate ne îndreptateste sa calificam o forma de comunicare ca fiind politica.

Pentru a ajunge la un înteles acceptabil al notiunii de comunicare politica, ni se pare potrivit sa asumam, dintru început, câte o definitie clara pentru notiunile comunicare si politica.

Universitatea Al. I. Cuza Iasi

Facultatea de Filosofie

Catedra de Logica si Filosofie sistematica