Comportament organizațional

Preocuparea pentru studiul comportamentului indivizilor in cadrul organizatiilor nu se intinde decat pe durata ultimului secol. Inceputurile apartin psihologiei - stiinta centrata pe comportamentul individual; i-a urmat sociologia - focalizata pe interactiunile umane; in paralel, in aceeasi perioada, se dezvolta managementul care surprinde, printre altele, interactiunea dintre indivizii care populeaza organizatia si manageri.

Din psihologie comportamentul organizational (CO) a preluat studiul invatarii, motivatiei, personalitatii, perceptiilor, instruirii, satisfactiei in munca, adoptarii deciziilor individuale, masurarii atitudinilor etc.

Sociologia a contribuit la intemeierea comportamentului organizational cu fenomenologia dinamicii de grup, comunicarii, gestionarii puterii si a conflictului, dar si cu analiza comportamentului intergrupal. Tot din sociologie sunt preluate si teoriile asupra organizatiilor, schimbarii organizationale si culturii organizationale.

De la acest nivel de cunoastere s-a ajuns la comportamentul organizational - domeniu de granita, care surprinde ansamblul relatiilor umane aflate intr-o dinamica permanenta in cadrul unor structuri tehnologizate.

In plus, trecerea in revista a fundamentelor epistemologice ale comportamentului organizational prilejuieste recunoasterea unor concepte, teorii si practici din psihologia sociala, din antropologie si din stiintele politice.

Capitolul 1. Comportament organizational - definitii, relevanta, context istoric

Din psihologia sociala, regasim in zona comportamentului organizational studiul schimbarii comportamentale si atitudinale dar si procesele de grup, inclusiv adoptarea deciziilor colective.

Antropologia a contribuit la randu-i la consolidarea ,,stiintei" comportamentului organizational prin analiza comparativa mai ales, iar stiintele politice au venit cu aportul lor in cunoasterea fenomenologiei puterii, conflictelor si politicilor organizationale.

Poate ca cea mai sugestiva pozitionare a granitelor comportamentului organizational este data de reprezentarea din Figura 1 (Robbins, Stephen P. apud Boboc, Ion, 2003, p. 15).

Tabloul prezentat mai sus se complica daca admitem ca se naste un nou areal de cercetare - psihologia organizationala (inclusiv psihologia manageriala) - care se afla la intersectia psihologiei, psihologiei sociale, sociologiei si politologiei, dar si a managementului ca disciplina economica si inginereasca.

Incercarea de a pozitiona comportamentul organizational in apropierea psihologiei organizationale, a psihologiei manageriale si a managementului este dificila atata timp cat psihologia organizationala si psihologia manageriala sunt centrate pe influenta, statutul si rolul individului (respectiv a celui care conduce) in organizatii, si cat managementul este o stiinta care studiaza ,,doar" procesul conducerii.

Comportamentul organizational are ca sectiuni componenta individuala, componenta interpersonala si de grup, componenta intregrupala si componenta organizationala.

Desi psihologia si sociologia alimenteaza consistent domeniul, izvoarele paralele raman studiile scolii managementului stiintific clasic ai carei intemeietori sunt Frederick Taylor si Henri Fayol.

Taylorismul recunostea drept principii ale managementului cercetarea stiintifica si analiza muncii (norme, dinamica), selectia riguroasa a fortei de munca, trainingul si dezvoltarea unei clase valoroase de lucratori, cooperarea si distributia responsabilitatii intre cei aflati la conducere.

Frederick Taylor - considerat a fi ,,parintele managementului stiintific clasic" a promovat o teorie privind eficientizarea organizarii muncii cu accent pe supraveghere si control.

Pe de alta parte, principiile scolii managementului stiintific clasic au ocolit aspectele umane ale muncii, salariatii fiind considerati doar factori ai muncii - mana de lucru, adica simple rotite in marele angrenaj al intreprinderii.

Lui Henri Fayol ii apartine identificarea functiilor managementului: previziune si planificare, organizare, comanda, coordonare si control (functie numita acum mai degraba evaluare si control). Functia comenzii este implicita atata timp cat managerii opereaza cu decizii. Tot Fayol a identificat 14 principii ale organizarii, care vin in completarea celor enuntate de Taylor. Acestea sunt: diviziunea muncii, autoritate si responsabilitate, disciplina, unitate de comanda, coerenta conducerii, subordonarea intereselor individuale intereselor colective, remunerare, centralizare, linie ierarhica de autoritate, ordine, echitate, posturi sigure pe termen lung pentru lucratorii valorosi, initiativa si spirit de echipa.

Comportamentul organizational - organizational behaviour - acopera o plaja larga de activitati: cunoasterea si satisfacerea nevoilor angajatilor, intelegerea dinamicii de grup, acceptarea si respectarea diferentelor dintre oameni si a valorilor culturale cu care acestia vin in organizatie si alte activitati manageriale.

Intemeietorul conceptului de comportament organizational a fost Fritz Roethlisberger care, impreuna cu Elton Mayo, a identificat natura relatiei dintre comportamentul individual si comportamentul de grup si influenta acesteia asupra productivitatii muncii. Prima lor constatare (studiul Hawthorne) a fost legata de importanta relatiilor sociale (informale), care s-au dovedit a fi mai importante chiar decat sistemul de salarizare. Impotriva oponentilor ,,scolii relatiilor umane", al carui reprezentant de prima mana ramane Elton Mayo, abia in 1957 conceptul privind comportamentul organizational a fost recunoscut de teoreticieni prin programele de doctorat in domeniu pe care au inceput sa le promoveze in cateva universitati americane.

Domeniul de cercetare al comportamentului organizational este asadar multidisciplinar; el se afla la granita sociologiei, psihologiei, antropologiei, economiei, dreptului muncii si ergonomiei - ea insasi un domeniu de granita. Macro-comportamentul organizational, cu origini in lucrarile lui Max Weber, Karl Marx sau Herbert Simon este mai apropiat de sociologiei. Micro-comportamentul organizational, preocupat de comunicare, motivare, invatare, atitudini, dinamica grupurilor, leadership sau dinamica conflictelor, se legitimeaza din surse psihologice.

Desi aria comportamentului organizational pare atat de vasta incat creeaza iluzia inconsistentei, ea reprezinta totusi liantul fara de care organizatiile nu pot supravietui si nu se pot dezvolta in conditiile competitiei economice.

Inainte de a trece propriu-zis la explicitarea nivelurilor de analiza a CO, cu accent pe consecintele asupra perfomantelor economice, vom face un detur prin care vom legitima si contextualiza pozitia CO in strategiile concurentiale ale companiilor. Ne intereseaza in acest punct sa evidentiem impactul direct si indirect al CO asupra performantelor firmelor in competitia economica.

Orice companie are implicit sau explicit o strategie. In ultima vreme avantajul unei firme este dat de existenta unei strategii explicite. Sintetic, a realiza o strategie concurentiala inseamna a gasi o cale prin care o companie sa concureze pe piata, sa-si defineasca obiectivele si sa construiasca politicile adica mijloacele potrivite pentru atingerea tintelor fixate (Porter E., Michael, 2001, p. 10).

1. Adler Nancy, International Dimensions of Organizational Behavior, Book News, Inc. Portland, Or., 2001.

2. Allaire Francois, ,,Grupul de lucru", in De Visscher Pierre, Neculau Adrian (coordonatori) Dinamica grupurilor. Texte de baza, Editura Polirom, Bucuresti, 2001.

3. Allaire Y., Firsirotu Mihaela, ,,Les conceptions <<economiste>> et <<humaniste>> de la relation individu - organisation", in Morin Gaetan, L'entreprise strategique: penser la strategie, Boucherville, Quebec, 1993.

4. Allport Gordon, Structura si dezvoltarea personalitatii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1991.

5. Amado G., Guittet A, ,,Organizarea grupurilor. Comunicarea in interiorul grupurilor", in De Visscher Pierre, Neculau Adrian (coordonatori), Dinamica grupurilor. Texte de baza, Editura Polirom, Bucuresti, 2001.

6. Apostel Leo, ,,Stiintele umane: mostre de relatii interdisciplinare", in Interdisciplinaritatea si stiintele umane, trad. de Vasile Tonoiu si Ilie Badescu, Editura Politica, Bucuresti, 1986.

7. Archamault Guy, ,,Quand la forme l'emporte sur le fond", Gestion, 1996.

8. Archamault Guy, Transformer la gestion: les approches recenntes, HEC, Montreal, 1997.

9. Atkinson L. Rita, Atkinson C. Richard, Smith E. Edward, Bem J. Daryl, Nolen-Hoeksema Susan (colaborator), Introducere in psihologie, editia a XI-a, trad. de Leonard P. Baiceanu, Gina Ilie si Loredana Gavrilita, Editura Tehnica, Bucuresti, 2002.

10. Baechler Jean, ,,Grupurile si sociabilitatea", in Boudon Raymond (coordonator), Tratat de sociologie, trad. Delia Vasiliu si Anca Ene, Editura Humanitas, Bucuresti, 1997.

11. Balle Francis, ,,Comunicarea", in Boudon Raymond (coordonator), Tratat de sociologie, trad. de Delia Vasiliu si Anca Ene, Editura Humanitas, Bucuresti, 1997.

12. Bartoli A., Communication et organisation, Les Editions d`organization, Paris, 1990.

13. Baylon Christian, Xavier Mignot, La communication, deuxieme edition, Editions Nathan/HER, 1999.

14. Beatty Jack, Lumea in viziunea lui Peter Drucker, trad. de Brandusa Scarpet, Editura Teora, Bucuresti, 1998.

15. Bennis W., ,,Two views of leadership", Harvard Business Review, no. 1/1996.

16. Blumer H., ,,Collective behaviour", in J.B. Gittler (ed.), Review of Sociology: Analysis of a Decade, New York, Wiley, 1957.

17. Boboc Ion, Comportament organizational si managerial. Fundamente psihologice si politologice, vol. 1, Comportament organitional, Editura Economica, Bucuresti, 2003.

18. Boboc Ion, Comportament organizational si managerial. Fundamente psihologice si politologice, vol. 2, Comportament managerial, Editura Economica, Bucuresti, 2003.

19. Bochenski J. M., Ce este autoritatea- Humanitas, Bucuresti 1992.

20. Bogathy Zoltan (coordonator), Manual de psihologia muncii si organizationala, Editura Polirom, Iasi, 2004.

21. Boncu Stefan, Psihologia influentei sociale, Editura Polirom, Iasi, 2002.

22. Bosche M., Les salaries et la participation, Encyclopedie de management, Paris, 1992.