Bazele Științei Politice

I. POLITICUL SI POLITICA

- Realitatea desemnata de termenii precum „politicul“ si/sau „politica“ este cosubstantiala si constitutiva vietii sociale, din cele mai vechi timpuri si pâna azi. O realitate cotidiana, familiara, dar care prin multe aspecte ale sale scapa întelegerii obisnuite, ramânând un domeniu de activitate aparte, specializat, inaccesibil si care se refuza omului de rând.

- Simtul comun înregistreaza de o maniera spontana, imediata o serie de fatete si manifestari ale vietii sociale, publice (alegerile, lupta partidelor, institutiile statului) ce evidentiaza un caracter expres politic. Dar determinarea cu exactitate a ceea ce este realmente „politic“ si/sau „politica“ în societate nu este întotdeauna usoara.

A. O notiune complexa si mai multe echivocuri

- Ambiguitatile termenului de „politic“ alimenteaza prin multitudinea de sensuri asociate acestuia, diferite perspective asupra unei realitati policrome si proteice, universale si particularizate, având o sfera extensibila si limite greu de precizat si care nu reprezinta decât o ipostaza a socialului.

- „Politic“ (substantiv masculin) este paradoxal un termen perfect neutru; el se sustine prin valoarea sa intrinseca, nefiind nici de stânga, nici de dreapta, insensibil la fluctuatiile istoriei, asa cum remarca Georges Burdeau în al sau Tratat de stiinta politica. Politicul trimite la ideea unei ordini indispen¬sabile (vazuta ca osatura a societatii, ca structura sociala) ce permite oamenilor sa traiasca împreuna. Politicul se defineste, deci, ca acel spatiu social în care indivizii accepta sa supuna conflictele lor de interese unei instante în masura sa ofere reglementarea acestora; o putere ce detine monopolul coercitiei legitime (Max Weber).

- „Politica (substantiv feminin) defineste o activitate ce consta în raportarea la putere si exercitarea prerogativelor pe care aceasta le presupune. Ea este o functie sociala deoarece realizarea sa este inseparabila de o colectivitate sociala, careia îi delimiteaza câmpul de actiune si orientarea spre anumite scopuri. Are o valoare instrumentala întrucât nu-si afla justificarea decât în scopul pe care îl slujeste (ex., într-o întreprindere politica este o tehnica în slujba scopului economic). La nivelul societatii globale politica nu împrumuta un scop situat în afara ei, ci este propria sa finalitate, propria ratiune de a fi. Politicul se elibereaza – prin politica – de subordonarea în care era tinut de conditia sa instrumentala fata de societate. Din mijloc devine scop.

- În limba engleza exista o alta distinctie: între policy si politics. Pe baza acesteia se poate diferentia politica de diferitele activitati ce tin de gestio¬narea anumitor sectoare (politica economica, politica sociala etc.); politica unui om sau a unei institutii caracterizându-se printr-o vointa ce anima o strategie determinata (politica presedintelui, a guvernului).

B. Definitii mai mult sau mai putin precise

a) Politica – raportata la stat. Aceasta definitie are drept fundament invocarea etimologiei termenului grecesc polis (cetate). Politica este arta de a guverna în vederea binelui public, asa cum s-a prefigurat în cetatea antica. Definitia aceasta este însa restrictiva, limitând politica doar la una dintre modalitatile posibile de organizare a societatii. Exista societati fara stat dar nu exista societati care sa nu fie traversate de fenomene de dominatie si influenta legate de repartitia inegala a resurselor patrimoniale, economice, politice, simbolice. Nici o societate nu poate fi conceputa în afara politicului (ca structura) si a politicii (ca activitate), în afara dimensiunii normative si organizationale a fenomenelor politice. Adeseori, universul politic al societatii depaseste perimetrul institutional al statului.

b) Politica – raportata la putere. Identificarea politicii cu relatia de putere reprezinta o tentatie dintotdeauna a stiintei politice justificând identificarea acesteia din urma cu sociologia politica (Maurice Duverger). În orice societate, în orice grup uman oricât de mic ar fi el exista indivizi care comanda (guvernanti) si indivizi care se lasa comandati, se supun ordinelor (guvernati). Unii iau hotarâri si altii le executa. Aceasta diferentiere constituie un dat fundamental, un fenomen politic depistabil în toate societatile. O astfel de viziune este extensiva: tinde sa dilueze politica în ansamblul realitatii sociale. Puterea de stat nu este diferita prin natura de formele puterii, proprii celorlalte tipuri de colectivitati sociale. Se deosebeste de ele doar prin gradul de perfectionare a organizarii si strictetea obedientei celor guvernati. Puterea nu este caracteristica doar relatiei politice. Se poate vorbi de putere si în alte situatii (în familie, în scoala, în Biserica).