Metode de detecție și evaluare a defectelor

3.1. Metode de control al calitatii in raport cu integritatea obiectelor controlate

In timpul controlului obiectele controlate isi pastreaza, in mod normal integritatea. Exista insa si

posibilitatea ca integritatea acestor obiecte sa fie afectata intr-o masura mai mica sau mai mare.

Din acest punct de vedere exista doua grupe de metode de control:

- control distructiv insotit de distrugerea partiala sau totala a obiectului controlat;

- control nedistructiv care nu afecteaza integritatea obiectului controlat.

Desi prin controlul distructiv se obtine o mare cantitate de informatii referitoare la obiectul

controlat, acest control nu poate fi extins si din simplul motiv ca el genereaza insemnate pierderi

materiale. Rezulta ca cea mai mare pondere revine controlului nedistructiv.

Pentru o intelegere mai exacta a particularitatilor celor doua grupe de metode de control este

necesara o cunoastere aprofundata a notiunii de defect si a criteriilor de acceptabilitate a acestora.

Metode de control distructiv

Controlul distructiv se caracterizeaza prin faptul ca el afecteaza partial sau total integritatea

obiectelor controlate. El se aplica:

- la controlul statistic al unor produse;

- pentru punerea la punct a unei tehnologii de serie;

- pentru verificarea periodica a unei tehnologii;

- la modificarea unei tehnologii (schimbarea utilajelor, schimbarea materiei prime);

- la analiza unei avarii.

Se poate aplica, functie de tipul informatiilor pe care urmarim sa le obtinem:

- pe produse bune - de exemplu pe prototipuri, produse din seria zero sau pe produse extrase pe baze

statistice din loturile produse in serie;

- pe produse rebut, in special pentru a identifica factorii care au condus la rebutare;

- pe probe martor - acestea sunt confectionate din materiale identice cu cele ale produselor (aceeasi

compozitie chimica, aceleasi grosimi) folosind aceeasi tehnologie. Se pot obtine informatii privind

eficienta unor tratamente tehnice, caracteristicile mecanice si structura unor suduri etc.

- pe deseuri tehnologice - maselote, placi de capat - la suduri, capete de prindere la piesele forjate sau

matritate etc.

- pe modele cu aceeasi configuratie ca si obiectul studiat (cand se aplica teoria similitudinii);

- pe produse avariate - pentru determinarea cauzelor unor avarii sau accidente si stabilirea

responsabilitatilor ce revin celor care au proiectat, executat, controlat sau exploatat produsele implicate

intr-o asemenea situatie.

Controlul distructiv se poate executa in functie de ce controlam si in ce scop in diverse moduri:

- Incercari functionale - determinarea rezistentei si duratei de viata sau a rezistentei la impact, dupa

scheme de incercare ce reproduc in ritm normal sau accelerat solicitarile ce apar la functionarea

normala.

- Incercari mecanice - statice sau dinamice, la tractiune, incovoiere, oboseala, pentru duritate etc. pe

epruvete prelevate din probe martor, efectuate dupa metodologie si pe aparatura standardizata.

- Incercari metalografice - pe probe (esantioane) prelevate si pregatite conform standardelor, pentru a

pune in evidenta macrostructura cu precizarea intinderii anumitor zone, directiei cristalelor, structurii

fibroase, discontinuitatilor - pori fisuri, incluziuni etc. - sau microstructura cu precizarea

constituentilor metalografici, marimii grauntilor cristalini, distribuirii carburilor, nitrurilor, oxizilor si

prezentei microfisurilor si porilor.

2 DEFECTOSCOPIE SI IMAGERIE MAGNETICA

- Incercari chimice - pentru determinarea compozitiei chimice a materialelor sau pentru determinarea

rezistentei la coroziune de diferite tipuri (chimica, electrochimica etc.).

Controlul distructiv nu poate fi executat decat cu aportul unui personal tehnic de specialitate calificat

de nivel mediu pentru prelevarea si prelucrarea probelor si nivel ridicat sau deosebit de ridicat pentru

proiectare experimentelor, executarea incercarilor si interpretarea rezultatelor.

Avantaje si dezavantaje ale controlului distructiv

Controlul distructiv prezinta urmatoarele avantaje:

- permite stabilirea unei dependente stricte intre constructie, tehnologie, caracteristicile materialului pe

de o parte si siguranta in functionarea produsului pe de alta parte;

- prin reproducerea uneia sau mai multor stari limita se poate preciza cu suficienta exactitate incarcarea

de rupere sau durata de viata a produsului.

Controlul distructiv are si o serie de dezavantaje:

- volumul incercarilor si determinarilor necesare este foarte mare;

- prelucrarea mecanica a epruvetelor este voluminoasa necesitand o manopera ridicata;

- aparatura folosita este costisitoare iar personalul tehnic care stabileste, efectueaza incercarile si

interpreteaza rezultatele trebuie sa aiba o calificare inalta;

- incercarea constructiilor reale, aflate in exploatare este, daca nu imposibila, cel putin anevoioasa;

- desi executate dupa acelasi proiect, in conditii tehnologice asemanatoare, nu se poate garanta o

identitate deplina intre performantele unor constructii de acelasi tip; rezultatele incercarilor vor fi

afectate de o marja de prevedere.

Metode de control nedistructiv

Metodele incluse in aceasta categorie, depasind ca numar cifra de 250, sunt metode de control ce

nu afecteaza integritatea produsului si sunt de o mare diversitate, de la cele mai simple, de control al

formei si control dimensional la cele mai sofisticate implicand radiatii penetrante ? sau x. Majoritatea au

la baza acelasi principiu. O sursa emite un agent de investigare care interactioneaza cu obiectul supus

controlului. In urma acestei interactiuni, agentul de investigare poarta cu el informatii privind obiectul

controlat (signatura obiectului). Aceasta este descifrata de un detector, rezultatul investigatiei fiind

prezentat operatorului intr-un mod convenabil, accesibil simturilor acestuia. Agentii de investigare sunt

numerosi si dintre acestia se pot enumera: radiatiile ionizante, lumina, radiatiile infrarosii, undele radio,

campul electric si magnetic, ultrasunetele, aerul comprimat, gazele trasoare etc. Formarea signaturii, adica

modificarea agentului de investigare in prezenta sau in interiorul obiectului controlat, are la baza

fenomene de comportare diferita ale agentului in functie de parametri de material ai obiectului.

In STAS 12509-86:"Metode de control nedistructiv. Clasificare si terminologie" sunt prezentate

peste o suta de metode de control, precizandu-se fenomenul fizic care sta la baza formarii signaturii,

precum si modul de prezentare a informatiilor primare obtinute in urma controlului. De asemenea in acest

standard sunt definiti foarte exact termenii folositi in legatura cu controlul nedistructiv.

- Metoda de control nedistructiv = metoda de examinare si/sau incercare, care permite obtinerea de

informatii cifrice sau de alta natura asupra defectelor, anomaliilor, deformatiilor geometrice sau a

starilor fizice ale obiectului de controlat (materiale, componente, ansambluri), prin mijloace care nu

altereaza aptitudinea de intrebuintare a acestuia.

- Tipul de control nedistructiv = grupare conventionala a metodelor de control nedistructiv dupa

principiul fizic