Clasificarea și Biocompatibilitatea Biomaterialelor Dentare

Un biomaterial poate fi definit ca fiind orice material utilizat pentru a realiza dispozitive destinate inlocuirii unei parți sau funcții a corpului intr-un mod sigur, eficient, economic si acceptabil fiziologic. Unii autori considerau lemnul si osul ca fiind biomateriale, termenul fiind utilizat incorect, deoarece acestea sunt de fapt materiale biologice. Una dintre definițiile biomaterialelor poate fi exprimata astfel: un material sintetic utilizat pentru a inlocui o parte a unui sistem viu sau care ia contact intim cu un tesut viu. Consiliul Universitatii Clemson pentru Biomateriale a definit formal un biomaterial ca fiind „o substanta inerta sistemic si farmacologic conceputa pentru implantare de-a lungul, sau incorporata intr-un organism viu”. Spre deosebire de biomateriale, un material biologic este un material așa cum sunt tesutul osos, epiderma sau arterele, produse de un sistem biologic. Materialele artificiale care sunt doar in contact simplu cu pielea, cum este cazul amplificatoarelor auriculare, nu sunt incluse in definitia biomaterialelor, deoarece pielea actioneaza ca o bariera fata de lumea exterioara.

In momentul de fața sunt utilizate pentru tratarea unor afectiuni sau traumatisme o mare varietate de dispozitive si materiale. Printre exemplele uzuale se regasesc materialele pentru suturare, obturatoarele, șuruburile, cateterele și placile pentru producerea reconstrucțiilor osoase.

In cazul stomatologiei, principalul scop al utilizarii biomaterialelor este acela de a imbunatati sanatatea orala, prin restaurarea functiilor tesuturilor vii naturale, fiind esentiala intelegerea relatiilor dintre proprietatile, functiile si structurile materialelor biologice.

Din punctul de vedere al studiului biomaterialelor se intrevad trei punte de interes: analiza materialelor biologice, testarea materialelor destinate confecționarii implantelor si caracterizarea interactiunilor dintre acestea si organismul uman. Succesul unui biomaterial sau al unui implant este in mare masura dependent de trei factori majori: de proprietatile si de biocompatibilitatea implantului, de starea de sanatate a receptorului si de competenta chirurgului care introduce implantul in organism si il monitorizeaza.

Conform standardelor in vigoare privind principalele teste necesare pentru a aprecia biocompatibilitatea unui material, trebuie efectuate experimentari privind:

1. toxicitateea sistemica acuta;

2. citotoxicitatea;

3. hemoliza;

4. toxicitatea intravenoasa;

5. mutagenitatea;

6. toxicitatea orala;

7. pirogenicitatea;

8. sensibilizarea.

Majoritatea specialitatilor chirurgicale au fost revolutionate de domeniul nou al introducerii implantelor in organism. Acest domeniu este interdisciplinar, implicand stiinta biomaterialelor si ingineria medicala. Unul dintre factorii determinanți privind performanța dispozitivelor medicale rezulta din compatibilitatea acestora cu structura si functiile țesutului sau organului viu in care acestea sunt implantate. Mai mult decat atat, raspunsul tesutului nu ar trebui sa interfereze cu functia implantului.

Problema reala a biocompatibilitații nu este daca exista reacții adverse la material, ci daca materialul se comporta satisfacator in aplicația respectiva și daca poate fi considerat un biomaterial de succes. Aceasta conduce direct la procesul tradițional de proiectare care ia in considerare avantajele și dezavantajele selecției unui material pentru o aplicație specifica. Printre factorii luați in considerare trebuie sa se regaseasca și interacțiunea materialului cu procesele biologice de la locul intervenției chirurgicale.