Dezvoltare durabilă și protecția mediului

Previzualizare curs:

Extras din curs:

PARTEA I

DEZVOLTAREA DURABILĂ

Capitolul I

FUNDAMENTELE DEZVOLTĂRII DURABILE

1.1. Dezvoltarea durabilă. Concept, principii, obiective

Preocupările privind dezvoltarea durabilă datează de peste 30 de ani

când, la Conferinţa asupra Mediului de la Stockholm (1972) s-a căzut

de acord asupra necesităţii inexorabile de a răspunde problemelor ridicate

de deteriorarea mediului natural, de prevenire a agravării dezechilibrelor

ecologice şi de asigurare a echilibrului ecologic pe Terra. Conferinţa

marchează momentul în care omenirea a început să recunoască faptul că

problemele mediului înconjurător sunt inseparabile de cele ale bunăstării şi

de procesele economice, în general1. Dar, momentul de referinţă care

marchează o nouă viziune de dezvoltare a ţărilor lumii contemporane îl

constituie Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare,

desfăşurată la Rio de Janeiro, în 1992. Cu acest prilej, dezvoltarea

economică şi protecţia mediului au fost fundamentate pe un nou concept,

cunoscut sub denumirea de dezvoltare durabilă, adoptându-se, în acest

sens Agenda 21 şi Declaraţia de la Rio de Janeiro, documente program

ale dezvoltării durabile.

În timp, formularea conceptului a cunoscut o perfecţionare continuă,

prin noi precizări şi noi instrumente de înfăptuire a dezvoltării durabile,

statele lumii întâlnindu-se într-o serie de conferinţe şi întruniri mondiale,

importanţă prezentând Conferinţa de la Monterey privind Finanţele

pentru Dezvoltare şi Conferinţa Ministerială de la Doha, care a stabilit

o viziune clară, profundă asupra viitorului societăţii omeneşti. În

continuarea acestor preocupări internaţionale, în anul 2002 s-a desfăşurat

la Johannesburg (Africa de Sud) Summitul Mondial privind Dezvoltarea

Durabilă, care a analizat modul de îndeplinire a obiectivelor stabilite cu un

deceniu în urmă, la Rio de Janeiro.

La Summitul Mondial la Johannesburg, pe lângă analiza exhaustivă

"făcută scurgerii unui deceniu de la Conferinţa mondială de la Rio de

Janeiro, s-au stabilit noi direcţii de acţiune, ce au fost înscrise în

Declaraţia de la Johannesburg privind Dezvoltarea Durabilă a lumii

contemporane.

1 Conceptul de dezvoltare durabilă, considerat o nouă paradigmă a dezvoltării, a fost promovat în

anul 1980 de către Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii, dar limitat la conservare,

cu impact restrâns asupra gândirii la nivel guvernamental. De aceea, se consideră că elaborarea

acestui concept este legată de înfiinţarea în cadrul ONU, în anul 1983, a Comisiei Mondiale

privind Mediul Înconjurător şi Dezvoltarea, aceasta fiind însărcinată de către Adunarea

Generală a Naţiunilor Unite să elaboreze o strategie pe termen lung privind mediul înconjurător, să

fundamenteze un sistem de factori de protecţie a mediului, luând în considerare relaţiile dintre

populaţie, resurse, mediu şi dezvoltare şi să definească problematica pe termen lung şi eforturile

corespunzătoare pentru abordarea tematicii protecţiei mediului. Aceste obiective şi strategii au fost

prezentate în cadrul Raportului Brundtland (1987), care a fost supus dezbaterilor Conferinţei

Mondiale de la Rio de Janeiro (1992).

Referindu-ne strict la agricultură, în această Declaraţie s-a subliniat

ideea că „agricultura joacă un rol esenţial în acoperirea nevoilor populaţiei

globului aflate în plină creştere, şi este inextricabil legată de eradicarea

sărăciei, în special în ţările în curs de dezvoltare... O agricultură viabilă şi

o dezvoltare rurală pe măsură sunt esenţiale pentru implementarea unor

abordări integrate ale creşterii producţiei alimentare şi siguranţei

alimentelor într-o manieră ecologic viabilă”2 .

Punctul de plecare în formularea conceptului de dezvoltare durabilă îl

constituie Raportul Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare a

ONU, cunoscut sub denumirea de Raportul Brundtland3, în care se

consemnează ideea potrivit căreia „umanitatea are capacitatea de a

realiza o dezvoltare durabilă - de a garanta satisfacerea necesităţilor

actuale fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi

satisface propriile necesităţi”.

Prefigurarea noului tip de dezvoltare economică a omenirii s-a

polarizat în jurul definirii conceptului de dezvoltare durabilă4 şi găsirii

mijloacelor concrete, eficiente de realizarea tuturor dimensiunilor sale,

care a devenit punctul central al dezbaterilor problemelor privind creşterea

economică şi mediul. Dezvoltarea durabilă este înţeleasă ca un nou tip de

creştere economică, radical opus actualului tip, care a dominat economia

secolelor al XlX-lea şi al XX-lea, circumscris „folosirii resurselor naturale

ale planetei, a formelor de energie convenţionale şi a celor

neconvenţionale, concomitent cu protejarea şi conservarea mediului

înconjurător”.

În Raportul Mondial cu privire la Dezvoltarea Umană, conceptul de

dezvoltare durabilă a cunoscut consacrarea definitivă, fiind luat în

dezbaterea lucrărilor Conferinţei de la Rio de Janeiro unde, printre altele,

s-a subliniat necesitatea armonizării relaţiei dintre economie şi ecologie,

ca părţi constitutive ale ecosferei. „Nimic nu se mai poate gândi de acum

încolo în domeniul industrial, economic, al vieţii omului, al habitatului fără a

se face o evaluare din punct de vedere al mediului. Doar coordonarea

ambilor factori, economic şi ecologic, va putea să asigure dezvoltarea

durabilă". Problema cheie a dezvoltării durabile o constituie reconcilierea

dintre două aspiraţii umane, care prin conţinutul lor susţin necesitatea

dezvoltării economice şi sociale, dar şi a conservării stării mediului

înconjurător, ca singura cale pentru creşterea calităţii vieţii.

Preocupările susţinute din partea autorităţilor şi instituţiilor

internaţionale şi naţionale, a oamenilor de ştiinţă şi specialiştilor din cele

mai diverse domenii de activitate socială au fost semnalizate, propulsate şi

intensificate de un complex de procese diferite, care îngrijorează tot mai

mult autorităţile şi populaţia lumii. Printre altele, astfel de procese sunt:

- persistenţa fenomenului sărăciei care a cuprins majoritatea ţărilor

lumii;

- degradarea mediului înconjurător şi agravarea dezechilibrelor

ecologice;

2 Citat din „Declaraţia de la Johannesburg privind Dezvoltarea Durabilă” (2002).

3 Denumirea vine de Ia numele fostului premier laburist norvegian Gro Harlem Brundtland,

conducătorul Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare a ONU.

4 Termen sinonim cu dezvoltarea „sustenabilă", „viabilă", „ecologică".

- extinderea necontrolată a urbanizării, care afectează calitatea vieţii

unei importante părţi a populaţiei lumii;

- persistenţa şomajului care afectează omul, considerat cel mai

important factor de producţie;

- manifestarea crizelor economice sub o multitudine de forme, care au

drept efect dezastruos irosirea de resurse incomensurabile;

- pierderea încrederii cetăţenilor în instituţiile publice etc.5

În condiţiile în care efectele negative ale actualului tip de creştere

economică au fost iniţial sesizate la nivel mondoeconomic, în mod firesc şi

primele studii privitoare la teoria şi practica dezvoltării durabile au fost

abordate la scară planetară6. La nivel naţional, astfel de preocupări au

apărut mult mai târziu, la început limitându-se la unele aspecte

economice, financiare, ecologice, educaţionale, dar nu întotdeauna

investigate prin prisma interdependenţelor dintre ele.

Observații:

Universitatea “Dunărea de Jos”

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Dezvoltare Durabila si Protectia Mediului.pdf
Alte informații:
Tipuri fișiere:
pdf
Nota:
8.3/10 (3 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
172 pagini
Imagini extrase:
172 imagini
Nr cuvinte:
67 674 cuvinte
Nr caractere:
386 533 caractere
Marime:
867.92KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Știința Administrației
Predat:
la facultate
Materie:
Știința Administrației
Profesorului:
Raducan Oprea
Sus!