Metode de grup în asistența socială

1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE

1.1. Noţiunea de grup

Psihosociologia operează cu noţiunea de grup înţelegând prin aceasta un ansamblu uman care prezintă două caracterisitic esenţiale, şi anume: interacţiunea şi structura. Interacţiunea rezultă din influenţa reciprocă a membrilor grupului manifestată prin comportamentul interpersonal. Un individ, prin acţiunile sale, stimulează comportamentul altui individ care, prin răspunsul său, îl stimulează din nou pe primul. Există deci o intercondiţionare a indivizilor din grup prin intermediul acţiunilor de stimulare şi răspuns, răspunsuri care, la rândul lor, devin stimuli pentru alte acţiuni. Noţiunea de structură a grupului completează şi dă conţinut noţiunii de interacţiune. Interacţiunile pot fi inegale ca număr.

De exemplu există situaţii colective caracterizate prin interacţiuni ale persoanelor, dar ele sunt pasagere şi se dizolvă în scurt timp. Cu totul altfel se prezintă situaţia în cazurile în care interacţiunea are loc în interiorul unei structuri bine definite şi circumscrise într-un cadru social stabil şi organizat, cum este familia, interacţiunea realizează ceea ce psihosociologia numeste situaţie de grup. În interesul grupului interacţiunea este regelementată şi chiar determinată de structura acestuia. Trebuie să amintim şi situaţia mai rară în care o situaţie colectivă obişnuită se transformă într-o situaţie de grup. Trecerea dintr-o stare în alta corespunde structurii la care se ajunge la un moment dat. Multitudinea de relaţii şi structuri determină o varietate de grupuri, clasificate după mai multe criterii. Această teorie ne permite să distingem grupul ca un ansamblu concret, de grupul ca un ansamblu abstract. Un model de ansamblu abstract este categoria statistică care include persoane pe baza unui singur criteriu (persoane ce locuiesc pe aceeaşi stradă). Caracterul ambiguu al conceptelor a făcut necesară o taxonomie mai riguroasă, delimitând 5 câmpuri de interes: indivizii, grupurile restrânse, masele, formaţiunile sociale (grupuri sociale, colectivităţi, organisme) şi societăţile globale.

Din punct de vedere sociologic, grupul reprezintă “un ansamblu de fiinţe care sunt efectiv unite printr-o legătură socială”. Când sociologul vorbeşte de grup, el înţelege “o formaţiune socială” (o reţea de indivizi care au în comun modele culturale, ce contribuie la stabilirea unor procese de uniformizare, de redistribuire a statutelor, poziţiilor şi rolurilor în acel grup) printre care distinge: grupurile sociale, colectivităţile şi organizaţiile:

a) grupul social este acea formaţiune socială în interiorul căreia indivizii sunt uniţi prin relaţii şi interacţionează conform unor regului, împărtăşind sentimentul de a constitui o entitate, astfel încât membrii s-ar putea recunoaşte ca atare; este constituit din indivizi a căror reţea se organizează prin complementaritate; obiectivul lui manifest constă în faptul că răspunde la o nevoie obiectivă/subiectivă a membrilor;

b) Conceptul de colectivitate se aplică mediilor în care interacţiunea lipseşte, în general, dar membri împărtăşesc anumite norme/principii (exemplu: etniile, statul, biserica);

c) Organizaţiile sunt formaţiuni sociale pe care indivizii le-au fondat în mod deliberat, în cadrul cărora ei îşi amenajează mijloacele de decizie, de execuţie şi de control, în vederea unui obiectiv specific, ce determină sensul general al interacţiunilor între persoanele asociate în urmărirea acestui obiectiv.

În plan societal, întâlnim societatea globală care cuprinde totalitatea oamenilor de pe un teritoriu dat, şi în care reperăm formaţiunile sociale enumerate.

DE LAMATER formulează o definiţie comprehensivă, enumerativă a grupului, plecând de la proprietăţi precum: interacţiunea interindividuală, percepţia celorlalţi membri, dezvoltarea legăturilor afective, dezvoltarea interdependenţei etc.

Alţi autori, definesc grupul plecând de la persoanele care interacţionează, influenţându-se reciproc.

Analiza critică făcută asupra diferitelor definiţii date grupului a evidenţiat o serie de caracteristici ale grupului restrâns:

a. o unitate de timp şi de loc, un “aici şi acum” denumită “umăr la umăr”;

b. o semnificaţie, o raţiune de a fi şi de a rămâne împreună;

c. o soartă relativ comună: participanţii vor împărtăşi experienţele şi efectele lor (grup experienţial);

d. posibilitatea perceperii şi a reprezentării fiecărui membru de către ceilalţi: grupuri "faţă în faţă”;

e. o “entitativitate” percepută de membri şi persoanele exterioare grupului;

f. posibilitatea instaurării unui proces interactiv efectiv: membrii să poată comunica între ei (fie şi nonverbal) şi să se influenţeze reciproc;

g. o durată suficientă pentru ca un eventual proces de instituţionalizare să fie declanşat: s-ar putea dezvolta o structură (în sens de pattern relativ stabil de relaţii) exprimată prin funcţii, roluri, norme, facilitând pe termen lung integrarea şi identificarea membrilor.

Pentru a defini grupul trebuie să evidenţiem câteva expresii sub care el apare:

- grupul, ca mediu existenţial al indivizilor, ca spaţiu în care aceştia îşi desfăşoară activitatea, întreţin relaţii, cooperează, se ajută/se confruntă între ei, se centrează pe realizarea scopurilor comune/împiedică finalizarea lor, sunt satisfăcuţi/nemulţumiţi, stresaţi, se implică activ, responsabil în activităţile de grup/pasiv şi formal, sunt animaţi şi impulsionaţi spre activitate de motive de ordin social/meschine, individualist-utilitariste;

- grupul, ca nivel specific de organizare al realităţii sociale, care nu se reduce la suma membrilor săi, nu este echivalent cu indivizii luaţi separat, cu contribuţia şi eforturile lor personale însumate, ci al cărui specific derivă din interacţiunea puternică şi autentică dintre toţi membrii săi, în virtutea căreia se realizează orientarea acestora pe îndeplinirea scopurilor ca şi ierarhizarea şi structurarea statutelor şi rolurilor sociale; accentul cade nu pe adunarea spontană a unor persoane la un loc, ci pe sistemul de interacţiuni, pe structura stabilă a acestuia, pe durabilitatea îndelungată a normelor comportamentale;

- grupul, ca mijloc de socializare, formare a personalităţii umane, ca mediu educativ şi educogen, în care se plămădesc personalitatea şi relaţiile dintre membrii componenţi, în care are loc clarificarea concepţiilor şi atitudinilor despre sine, despre alţii şi despre grup, în care se cristalizează conştiinţa de grup a participanţilor, în care omul se formează ca personalitate;

- grupul ca factor determinant al comportamentului şi acţiunii umane, cu influenţe pozitive şi negative asupra acestora, ca facilitator al inserţiei sociale a acestuia; grupul îşi pune pecetea asupra personalităţii şi performanţelor umane, o propulsează în sistemul de prestigiu al realităţii sociale sau o devalorizează; el invită, incită, sugerează sau presează, obligă spre acţiune, amplifică şi multiplică sau scade şi minimalizează forţele şi responsabilităţile membrilor săi, determină sau amână şi suspendă acţiunile membrilor componenţi, facilitează sau inhibă comportamentul participanţilor;

- grupul ca centru activ, dinamic, evolutiv, nu doar al devenirii umane, ci şi al autodevenirii, al schimbării şi transformării sale permanente; grupul nu este imobil şi imuabil, ci, dimpotrivă, apare, se dezvoltă, evoluează, se transformă, se dispersează, moare, are o istorie proprie, în funcţie de care se configurează prezentul şi viitorul lui; mobilitatea în timp a grupurilor sociale duce la schimbarea funcţiilor şi fizionomiei lor psihosociale;

- grupul ca produs al istoriei şi al împrejurărilor, dar şi ca generator de istorie şi de împrejurări, situaţii, evenimente sociale, fapt care evidenţiază rolul său atât la nivel macrosocial, într-o perspectivă mai îndepărtată el fiind cel care hotărăşte liniile directoare ale istoriei (dacă este vorba de un grup mare: clasa socială, popor, naţiune), cât şi pentru viaţa cotidiană a individului (dacă este vorba de un grup mic: de învăţătură, de muncă, de distracţie, de prieteni etc.).