Administrația publică

Organizarea societatii in stat si desfasurarea relatiilor sociale in cadrul acesteia nu poate avea loc in afara normelor de drept. Privind numai normele juridice prin care se reglementeaza organizarea politica, raporturile dintre puterile statului, drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, urmarind instituirea si respectarea ordinii de drept, crearea unui climat de incredere bazat pe norme juridice favorabile dezvoltarii economice si sociale, dreptul constitutional are o insemnatate deosebita in cadrul societatii, a statului, dar si in cadrul sistemului de drept. In viata politica a statelor, Constitutia are de asemenea o importanta deosebita, deoarece asigura desfasurarea normala a relatiilor dintre cetatenii unei tari, garanteaza drepturile si stabileste indatoririle lor, defineste raporturile dintre cetateni si puterea de stat, normele si conceptele generale care intereseaza activitatea fiecareia dintre puterile statului, inclusiv raporturile dintre acestea.

Dreptul constitutional face parte, alaturi de dreptul administrativ, dreptul penal si dreptul international public din subdiviziunea clasica a dreptului public, deoarece vizeaza in special raporturi ce se stabilesc la nivelul puterii, intre indivizi si stat, in plenitudinea autoritatii sale. Dreptul constitutional se ocupa de organizarea intregii vieti a statului, determina structura acestuia, organizeaza si protejeaza viata indivizilor. In final, toate marile principii care guverneaza diferite ramuri ale dreptului isi gasesc sorgintea in dreptul constitutional, care determina de asemenea si atitudinea si natura celorlalte subdiviziuni ale dreptului.

Principala misiune a dreptului constitutional este aceea ca prin normele sale, in contextul organizarii statale si al instituirii, exercitarii sui limitarii puterii publice sa asigure o coexistenta pasnica intre putere si libertate, un echilibru intre autoritate si libertate.

1.2 Locul dreptului constitutional in sistemul de drept

In cadrul sistemului dreptului unitar romanesc, normele juridice sunt grupate pe ramuri de drept si institutii juridice. Dat fiind faptul ca dreptul constitutional prezinta trasaturi referitoare la mijloacele de realizare si finalitate comune intregului sistem de drept, se impune stabilirea locului pe care acesta il ocupa in sistemul de drept roman.

Pentru aceasta, sunt avute in vedere doua aspecte: importanta relatiilor sociale reglementate prin dreptul constitutional, valoarea formelor juridice prin care vointa guvernantilor de aparare a acestor relatii sociale devine drept (izvoarele de drept).

Referitor la primul aspect, normele dreptului constitutional reglementeaza cele mai importante relatii sociale, adica acele relatii fundamentale care apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii puterii publice.

Fata de valoarea deosebita a relatiilor sociale reglementate prin dreptul constitutional, apare evidenta necesitatea exprimarii vointei guvernantilor prin cele mai importante si mai eficiente forme juridice, respectiv prin acte normative de reglementare primara a relatiilor sociale. Astfel, aceste relatii sociale sunt reglementate, in primul rand, prin legea fundamentala a statului, Constitutia, care se situeaza in fruntea sistemului de drept, din normele sale, desprinzandu-se principiile dupa care celelalte ramuri de drept reglementeaza in domeniul lor de activitate.

Examinand aceste doua aspecte, concluzia este ca dreptul constitutional reprezinta ramura principala in sistemul de drept, ceea ce determina aparitia a doua consecinte pentru intregul sistem de drept.

O prima consecinta este urmare a faptului ca dreptul constitutional contine norme elaborate in cadrul activitatii de realizare a puterii de stat, care este o activitate de conducere. Constitutia - ca izvor principal al dreptului constitutional - este in acelasi timp si izvor pentru intregul drept, cuprinzand reglementari care privesc activitatea de instaurare, mentinere si exercitare statala a puterii. Analizand corelatia dintre Constitutie si ramurile de drept, putem afirma ca orice ramura de drept isi gaseste fundamentul juridic in normele din Constitutie. De aici rezulta regula conformitatii normelor din celelalte ramuri ale dreptului cu reglementarile cuprinse in Constitutie.

Cerinta conformitatii conduce la o a doua consecinta edificatoare pentru stabilirea locului dreptului constitutional si anume ca o modificare intervenita in aceasta ramura de drept impune in mod necesar modificari corespunzatoare a normelor din celelalte ramuri de drept care contin reglementari detaliate a acelorasi relatii sociale, pe care dreptul constitutional le orienteaza numai in principiu (garantarea dreptului de proprietate, prezumtia de nevinovatie etc.).

1.3 Conceptul de drept constitutional si de institutii politice

In procesul aparitiei si dezvoltarii dreptului, ca unul din principalele mijloace de realizare a intereselor si vointei guvernantilor, ramura dreptului constitutional se cristalizeaza mult mai tarziu, respectiv o data cu aparitia primelor constitutii scrise din lume.

Inceputul dreptului constitutional poate fi plasat in Grecia antica, Aristotel lasandu-ne marturia existentei in sec IV i.H. a 158 de constitutii ale cetatilor grecesti. In lucrarea sa ,,Politica", Aristotel distinge trei tipuri de constitutii: monarhica, aristocratica si cea democratica, fiecare dintre acestea prezentand si o forma corupta - tiranica, oligarhica si demagogica.

Dreptul constitutional ca disciplina este o prezenta mult mai tarzie in sistemul de drept, neavand vechimea dreptului civil sau a dreptului penal. De aceea si conceptul clasic de drept constitutional se formeaza mult mai tarziu, el fiind de origine italiana, dar format sub impulsul ideilor franceze.

Prima catedra denumita expres dreptul constitutional s-a creat in Ferrara in 1797, fiind incredintata lui Giuseppe di Luiza, iar in Franta s-a organizat pentru prima data in 1834 la Paris, iar cel care preda dreptul constitutional era tot un italian, profesorul Pellegrino Rossi. Cu timpul se extinde si in celelalte tari, iar in unele state, precum Austria, Germania si Rusia, este cunoscuta sub denumirea de drept de stat.

In tara noastra, dreptul constitutional s-a predat initial impreuna cu dreptul administrativ, sub denumirea de drept public, dar in 1864 A. Codrescu isi intituleaza cursul publicat Drept constitutional, iar in 1881 la Braila apar Elemente de drept constitutional de Cristofor Suliotis.

Conceptul de drept constitutional se considera incetatenit prin predarea si publicarea la Facultatea de Drept din Iasi a cursului Drept constitutional al profesorului Constantin Stere (1910) si la Facultatea de Drept din Bucuresti a cursului cu acelasi nume al profesorului Constantin Dissescu (1915).

Notiunii de drept ii pot fi atribuite diferite sensuri. Astfel, ea poate privi facultatea de a face ceva (dreptul de asociere, dreptul de a te adresa justitiei etc.), poate desemna un ansamblu de norme juridice reglementand o categorii de relatii sociale date, caz in care vorbim de o ramura a dreptului (drept civil, drept constitutional etc.), dupa cum aceeasi notiune se poate referi la drept ca stiinta.

In aceasta din urma ipoteza, dreptul este definit ca un ansamblu de norme de conduita obligatorii care vizeaza membrii societatii, norme ce sunt destinate a asigura domnia ordinii si justitiei in relatiile sociale si a caror respectare poate fi impusa, la nevoie, prin constrangere. Normele juridice nu sunt altceva decat norme morale sanctionate de stat prin autoritatea sa si impuse respectului tuturor membrilor societatii.

Din ansamblul normelor juridice, cele care au ca numitor comun reglementarea fenomenelor si organizarii politice a statelor au fost reunite sub denumirea de Drept constitutional. Unii autori definesc dreptul constitutional ca fiind alcatuit din norme juridice care reglementeaza forma statului, organizarea, functionarea si raporturil