Sinteza - Litere

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Obiective

Acest curs se adreseaza studentilor anului al IV-lea de studiu si

abordeaza temele prioritare ale discursului estetic asa cum au fost ele

impuse si analizate de teoreticienii romani si straini. Fara a intra prea

adanc in domeniul esteticilor speciale, ne-am straduit sa-l familiarizam

pe student cu terminologia specifica, cu distinctiile si teoriile estetice mai

cunoscute. Un alt scop este acela de a orienta studentul in domeniul

extrem de vast al filosofiei artei contemporane, tinand cont de

modificarile conceptului de arta, dar si de intruziunea metodelor analitice

in discursul estetic. Nu in ultimul rand, am pus un accent special pe

fenomenul kitsch, fenomen acut, raspunzator de hatisul pseudovalorilor

in care aluneca primejdios omul contemporan.

OBIECTUL PREZUMTIV AL ESTETICII

Dificultatea de a formula o definitie complexa si acceptata

unanim a esteticii rezida in inefabilul obiectului sau. In genere,

estetica este considerata o filosofie sau o stiinta generala care are ca

obiecte frumosul si arta. Arta este domeniul predilect de manifestare a

frumosului, dar ultimele secole inregistreaza deopotriva o estetica a

uratului, ceea ce obliga la departajari aparent curioase. In arta, deci,

nu urmarim totdeauna producerea frumosului, astfel incat insasi

estetica sufera o anume diversificare a obiectelor ei.

In 1750, Baumgarten a formulat si impus termenul de eisthetica

pentru o stiinta a simturilor, nu a intelectului, care s-ar ocupa cu

receptarea sensibila a lumii. Peste un secol, Imm. Kant va vorbi despre

estetica din doua perspective: Critica ratiunii pure in care ramane fidel

traditiei baumgartiene: in estetica transcendentala sunt urmarite premisele

cunoasterii sensibile (simturile sunt cele care ofera materialul pe care-l

10

prelucreaza conceptele), iar in Critica facultatii de judecare estetica este

incercuita ca o filozofie a frumosului sau artei. Este legitima intrebarea:

nu a existat estetica inainte de 1750? Cu siguranta ca ganditorii care au

precedat secolul al XVIII-lea au elaborat teorii care se inscriu in arealul

esteticii, dar din perimetrul filosofiei artei sau al unei stiinte filosofice cu

deschidere catre aceste obiecte (catre frumos si arta). Asadar, inainte de

secolul amintit, fie inregistram fenomenul teoretizarii frumosului si artei in

cadrul unei filosofii individuale (Sf. Augustin analizeaza obiectivitatea

frumosului in contextul mai larg al filosofiei sale crestine, de pilda), fie

decantam asemenea preocupari din canavaua tratatelor care se ocupau de

artele propriu-zise si in care apar idei general-valabile pentru un anumit

domeniu al artei (pictura, sculptura, literatura etc.), fie artistii ne-au transmis

ei insisi, in limbaj filosofic, manifestul lor artistic (nu e vorba numai despre

un Shakespeare in dramaturgia lui, ci si de un Dali in Jurnalul unui geniu

sau despre Brancusi si ideatia sa cu privire la propria creatie etc.).

Cercetarea aspectelor celor mai generale ale artei sau frumosului,

ale destinului creator si ale semnificatiei enorme pe care o capata

procesul creatiei in liminariile existentei umane, determina o raportare

constanta a esteticii la filosofie si intelegerea esteticii ca stiinta

filosofica sau ca disciplina a spiritului. Aceasta raportare s-a facut si se

face fie in cadrul unei filosofii sistematice (Schelling, Spinoza, Kant,

Hegel) unde exista un segment special dedicat artei, fie in cadrul unei

filosofii dispersate, fragmentare (Pascal, Sestov, Cioran) sau aforistice

(Nietzsche) in care estetica este doar implicita, insa cu mari sanse de

evolutie ulterioara. Cronologic, daca in Renastere au fost clasificate

artele frumoase, in secolul al XVIII-lea s-a impus teoretizarea filosofica

asupra naturii si asupra artelor frumoase, pentru ca in secolul

al XIX-lea, mai ales in cultura germana, sa se vorbeasca despre o stiinta

filosofica a esteticii (Lessing, Mendelssohn et al.). In secolul XX, un

secol al diversificarii fara precedent a metodelor in filozofie si stiinte,

estetica isi regandeste obiectele, isi construieste o metodologie proprie

extrem de variata, astfel incat apar discipline de ramura: psihologia

artei, fiziologia artei, fenomenologia artei, sociologia artei etc.

RAPORTUL DINTRE ARTA SI FRUMOS

Antichitatea, prin Platon, propune o tratare diferentiata a

frumosului si artei, chiar daca uneori ele pot interfera neesential.

Analizand opera grecului, vom vedea ca in Hippias Maior si in

Sympozion el analizeaza conceptul filosofic de Frumos, iar in Ion sau

Republica

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Alte informații:
Tipuri fișiere:
pdf
Diacritice:
Nu
Nota:
10/10 (5 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
255 pagini
Imagini extrase:
465 imagini
Nr cuvinte:
169 745 cuvinte
Nr caractere:
952 987 caractere
Marime:
1.96 MB (arhivat)
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Romana
Tag-uri:
frumosului, platon
Data publicare:
14.06.2014
Structură de fișiere:
  • Sinteza - Litere.pdf
Predat:
la facultate
Te-ar putea interesa și:
SINTEZA CONTINUTUL TEMATIC DE BAZA: 1.Locul si rolul sistemului informatic financiar- contabil...
Cele mai vechi formatiuni statale, despotiile orientale au luat nastere cam in acelasi timp in...
Problematic. I. Domeniul de aplica.ie al jurnalismului: cuvant .i limbaj Spre deosebire de...
1 Introducere. Definirea dreptului diplomatic Iluzoriu, persoanele traiesc si locuiesc in lumea...
Dreptul muncii: definitia si trasaturile. In doctrina s-au formulat o larga varietate de...
Sus!